Ieri s-au intalnit sa se confrunte; prima dezbatere publica intre cei doi candidati la turul 2, din 1995 incoace. Moment mult asteptat si comentat, transmis de majoritatea televiziunilor de profil. Miza era mare, Sego a tot insistat, Sarko a cedat pana la urma si a acceptat. S-au tras la sorti locurile in platou, Sego la stanga si Sarko la dreapta :) Timpii de vorbire au fost cronometrati, chiar daca Sarko a renuntat la 3 minute - gest profund simbolic, aluzie la calitatea discursului fata de cantitate.
Miza era mare mai ales pentru ca Sego e femeie, si orice agresivitate politica din partea lui Sarko ar fi putut fi interpretata ca misoginism. Situatie delicata; discutia a fost moderata de un moderator si o moderatoare.
Daca pana acum mai aveam dubii despre tactul lui Royal, acum m-am lamurit. A facut impresie de isterica imatura, raspunsuri in 2 peri de genul "nu sint nervoasa, sint enervata". Ton de lamentatie si, mi s-a parut mie, putina lipsa de respect fata de opozant. De multe ori am avut impresia ca il intrerupe doar de dragul de a nu-l lasa sa vorbeasca, afirmatii redundante si fara prea mult suport concret. Tonul general a fost de acuza defensiva, de aratat cu degetul. Intr-adevar, a facut exact ce se astepta de la ea, tinand cont ca toata stanga s-a unit impotriva lui Sarko, dar fara vreun acord in ce priveste planul politic. Dusmanul comun functioneaza mereu ca liant. Parca-i si vedeam pe istericii de la sindicatul studentesc care vorbesc de dragul de a se auzi vorbind. E important sa fii revoltat, enervat, revolutionar. Pe mine nu m-a convins.
Cat despre Sarko, a fost pus intr-o situatie delicata, nu si-a permis atacuri directe fata de adversar, dar le-a taxat acid pe ale ei, pentru cine a avut urechi de auzit.
Saptamana trecuta auzeam niste discutii revoltate despre "cum e posibil ca niste studenti sa fi votat Sarko???". Batalia e castigata dinainte pentru oamenii de stanga, ei oricum n-o sa-si skimbe votul din vanitate, spirit de turma si altele. Pacat ca Sarko a fost uneori prea subtil pentru genul asta de oameni.
Socio:
Totusi nu pot sa nu fiu de acord cu planul de pensii propus de Sego (desi nu stiu pe ce artificii economice se bazeaza ca sa-l finanteze). Sa ma explic. Muncitorii si inginerii ies la pensie la aceeasi varsta. Proportional, munictorii cotizeaza mai mult la pensii pentru ca au salariile mai mici. Problema e ca muncitorii si inginerii n-au aceeasi speranta de viata! Deci dupa ce au cotizat o viata intreaga si au muncit in conditii de risc, muncitorii nu prea apuca sa se bucure de pensie pentru ca mor repede. Mor repede din cauza stilului de viata si de munca. Inginerii cotizeaza mai putin (pentru ca, proportional, au salarii mai mari) si profita mai mult de banii publici de pensie pentru ca mor tarziu. Mor tarziu pentru ca au dus o viata sanatoasa, pentru ca au avut bani. Diferenta de speranta de viata intre cele doua categorii e de 7 ani... Inginerii au cu 7 ani mai mult timp sa consume banii statului la care au cotizat impreuna cu muncitorii. Se impune deci o evaluare a gradului de risc al muncii si o ajustare conforma a pensiei.
In alta ordine de idei, programele celor 2 difera fundamental la nivel ideologic: Sego vrea egalitate de fapt, adica la uniformizeze activ inegalitatile sociale, sa ia de la unii si sa dea la altii. Sarko vrea egalitate de drept, adica egalitate de sanse.
In Franta exista someri de profesie, nu e gluma. Au tot felul de strategii ca sa nu-si gaseasca de lucru (desi statul ii supravegheaza si ii cheama periodic la reorientari si alte alea), pentru ca e mai rentabil sa traiesti din somaj (banii publici) decat sa muncesti 8 ore pe zi pentru un salar cu putin mai mare decat alocatia de somaj. A vous de juger.
No comments:
Post a Comment