La noi in curte

Uite c-am facut-o si p'asta. Am ajuns aseara la Timisoara, dupa ce o saptamana intreaga asta ne-a fost motivatia. De la Lyon pan' la Timi e cale lunga si grea... Promit sa revin cu detalii de pe drum, ca-s muuuulte.
Acum mi-i bine, sint in tara mea, am mancat ciorba de vita cu smantana si nu stiam de ce nu curge apa dimineata la dus. Pai nu curge pentru ca am dat drumul la calda... apa, ea, curge doar in forma ei cea racoritoare.
Si Timi-i la 500km de casa, adica tot atata cat mergeam noi intr-o zi. Da' asa-i de bine, si ma simt acasa si totu-i familiar. Si nu, n-am mai venit la Timi pan'acum. E o stare generala de chill, de zapuseala si nevoie permanenta de "cocacolarececagheata". Si mi se uscase gatul aseara dupa o bericola, asa o fost de buna!
Deci sint bine, sintem bine amandua, Sinzi si cu mine. Dupa the roadtrip of our (so far) life time.

21

La multi ani Nicole.
Maine o duc pe Nicole la Paris. I-am luat belet de tejeveu si pat in celula.
Nu vreaaaaaaaau! Opriti timpul, ma dau jos la prima, pe mine sa ma lasati aici!

Bine, na, exista cateva lucruri pe care mi le-as dori de ziua mea, dar nu's de zis :)

(S)udism

Asaa... Marsilia. NU PE AUTOSTRADA! Ci pe drum national. De ce? Pentru ca autostrazile in Franta sint cu plata.... 600 km autostrada dus intors = 60E taxa, deci inca o data benzina. In fine...
E foarte greu sa NU mergi pe autostrada... pentru ca te prinde de nas, te pacaleste, te momeste... toate indicatoarele arata spre autostrada. A fost mult mai greu sa NU ma urc pe autostrada decat sa urmarim drumul pe harta si fizic. Si-acum... well, hai s-o zic si pe asta... am facut 8 ORE pana la Marsilia. 320 km. Nu mai zic nimic.

Orasul ala e NEBUN. Sinzi ramasese blocata pe cuvantul "nebun" in primele 2 ore dupa ce am ajuns in oras. Dupa calmul suveran lyonez, sudistii sint... haotici, isterici, extenuanti si mai presus de tot "mizerabili" intr-un fel aparte, al lor, un soi de mizerie urbana coerenta.
Luasem mai multe adrese de youth hostels/auberges de jeunesse, printre care unul in centru, dupa cum l-am vazut eu asa pe google map, fara sa stiu ca centrul Marsiliei e mai rau decat "Orizontul" onestean. Tiganeala si strazi claustrofobice de-mi era si frica sa opresc masina undeva, nu mai zic de parcat peste noapte (si numarul de Romania e un factor de risc!) Cautam strada cu pricina si inainte s-o gasesc am zis nu... hai la urmatorul.
Urmatorul era in partea opusa a orasului, pe dealuri, printre strazi la fel de claustrofobice dar in rampa de data asta. Oprit la stop cu frana de mana, turat motor, fortat pedale, nervi, tigari, frana brusca. Pe unde merg acum? Pe ce strada sintem? Nu... am pierdut. Hai, incolo, nu? asa dupa feeling-ul meu :)) la sentiment, la nesentiment, l-am gasit pan' la urma.
Anyway... Marsilia e NEBUNA! Oamenii sint super-oameni, nu stiu cum pot sa traiasca in orasul ala.

Marsilia mi-a stricat franele. Am dus-o pe Nora la spital, sper sa mi-o dea pana luni si sa nu ma usuce de "timp" :)

Acum inteleg de ce Lyon e "oras burghez". Si toata lumea zice asta! Si lyonezii si outsiderii! Diferenta e dureroasa. Aaaa... la un moment dat, cand m-am urcat eu pe autostrada din greseala si am iesit la prima benzinarie, am mers la politia de autostrada sa intreb de drum. Si Garcea mi-a cerut o tigara. No comment. Si s-a uitat suspicios knd i-am zis ca mergem trei fete la Marsilia. Apoi am inteles de ce :))

Big bug

Vroiam sa scriu despre ce-am mai facut in ultima vreme... doar ca tocmai a intrat o zburatoare mare si neagra in camera. Eu ma panichez foarte tare in cazuri din astea si e unul dintre momentele in care imi doresc un "barbat in casa" :)) Nu-mi pot dezlipi ochii de la chestia neagra, sta pe tocul geamului si nu-mi doresc decat sa stea acolo pana iese Sinzi de la dus, macar sa nu fiu singura in fata dusmanului!

Asaa... a zburat... s-a balbait prin camera si a cazut in bec. Ca asa sint becurile mele, capcane de muste. Uf! Intre timp m-am mutat temporar pe hol.

Asta e unul din evenimentele recurente din 19m². Waaaa... si mai sint niste tantari uriasi... care nu pisca, ci sint doar uriti... asta a fost traumatizant cand am ajuns aici si m-am vazut singura in fata dihaniilor. O data tin minte ca l-am lipit pe unul de perete dar n-am mai avut curaj sa-l si dezlipesc de acolo... a doua zi cand m-am "imbarbatat" eu pe mine sa-l dezlipesc de pe calciul alb al peretilor mei de zi cu zi... s-a descompus si a trebuit sa-l dezlipesc picior cu picior. Brrrrrrrrrr