Diverse

Am fost la cumparaturi azi. De duminica pana acum n-am avut timp sa-mi iau de mancare, adica chiar N-AM AVUT TIMP. Se spune despre americani ca sint tot timpul pe fuga... de cand am venit am mancat numai mic-dejunuri in picioare sau in mers.
La grocery store au numai mancare americana, adica din aia cu multe grasimi si cu gust de plastic. Am gasit insa Kefir! Si asa ceva nu cred ca se gaseste in Franta. Dar chestia cea mai tare mi s-a parut aia cu paturile. Sa ma explic... La raionul de produse refrigerate era mai frig decat in orice alt raion de felul asta in care am mai fost eu vreodata. Pe de alta parte, la Philly vremea e innabusitoare in perioada asta, mai ales ca e umezeala. Ei, cand esti in fata frigiderelor uiti de caldura de afara si nu stii cum sa pleci mai repede de acolo, eventual alegi ceva la intamplare. Doar ca in fata frigiderelor erau puse strategic niste cosuri cu paturi la promotie. Frumusete de paturi, din lana, moi si catifelate, mai mai sa pun una in cos. And that's the trick! Nimeni n-are nevoie de paturi pe vremea asta, dar la zece grade ar putea parea o solutie de bun simt.
Pana acum am mancat pe la fast-food-uri. Toata mancarea are acelasi gust, anuma mult mai condimentata decat de obicei. Indiferent ca e un sandvis cu pui sau o supa de legume, toate au acelasi gust.
Dar am frigiderul meu, sint pionier. Un frigider de capatat, la care usa se deschide de tot, adica ramai cu ea in mana. Dar macar il am in camera, ceea ce e mare lucru. Si mai am si un cuptor cu microunde, tot de capatat. Pentru ca am venit printre primii in camin anul asta, tanti care se ocupa de curatienie mi le-a trantit in fata usii a doua zi dimineata. Dupa care mi-a mai bagat pe gat si un televizor Zenit, din ala cu antena, fara telecomanda, de cauti posturile manual, dupa frecventa. Are sarmul lui, ce sa zic, vintage! Ideea e ca studentii de anul trecut care au plecat si nu le-au putut lua cu ei sau nu le-au vandut pentru ca nimeni nu le cumpara, le-au lasat aici. Acu ma intreb ce s-o fi intamplat cu salteaua mea de la Lyon, pe care am lasat-o acolo din aceleasi motive :)
Oricum, nu mi-e dor de Lyon si nu-mi place cand sint cu francezii de la universitate si vorbesc franceza intre ei. In schim e un deliciu cand vorbesc engleza :)

Am ajuns

...in tara fagaduintei. Inca nu mi-am revenit dupa experienta cu schimb de fus orar. Ieri am ajuns in camera pe la 17h, am adormit dupa juma' de ora si m-am trezit noaptea. A fost naspa. Inca nu dispun de materiale conectabile, in speta laptop, asa k lustruiesc de zor tastatura de la biblioteca. E frustrant. Ieri si azi am alergat in toate partile dupa hartii si acte si docomente. E incredibil cate sint de facut! Mai multe decat in Franta!
Bah.. nici nu stiu cu ce sa incep, sint atat de obosita! Drumul a fost lung, lung tare, iar in avion a fost frig, frig de tot. Ne-au dat niste paturi sigilate ca sa ne invelim, stiau ei ce stiau. The fun part a fost k am avut televizor individual! Adica implantat in scaunul din fata, cu optiuni pt filme, seriale, muzica, jocuri etc etc. Aaa, si mancarea! Mancarea a fost excelenta! Airfrance rulz!
Incep sa cred k am o carma speciala, in prima seara am avut un gandac imens in camera. Pana m-am dus sa chem pe cineva sa-l casapeasca, iel iesise deja pe hol...
Aici e cald si umezeala, cam greu de suportat.
Stiu ca e dezorganizata informatia, promit sa revin cu amanunte relevante.

Handicap

Ma angoaseaza lucrurile esentiale in perioada asta. Vechea problema cu asumatul responsabilitatilor e valabila si acum. Fug de lucrurile esentiale pentru ca nu-mi pot asuma responsabilitatea lor. Nu pot sa le vorbesc (pe ele), si daca vine vorba despre... afisez un discurs inchegat in spatele caruia nu disimulez nimic, pentru ca n-am ce. Lucrurile esentiale imi scapa printre degete pentru ca nu le pot numi, verbul meu nu mai are forta creatoare.
Altadata cand "numeam" o idee, ea trecea automat in faza vie a potentialelor realizari. Verbul meu a saracit, bagheta magica nu mai straluceste, urecheatii nu mai ies din palarie cat ai spune "iepure".

(Vaai, nu pot sa nu-l invidiez pe Vanghelie, care cu o simplitate dezarmanta fiinteaza lucruri, care este)

in orice caz, viitorul nu mai e ce era odata.

Asa

Cand vrei sa te cumintesti si nu stii cum

Am gasit tipul bucuresteanului absolut, el e, sint convinsa de asta. Esuat printre oameni de bine, el isi impune statura si originea nonsalant. "Sint prea frumos pentru tara asta". Vorbeste despre sine la plural, ranjind cuvintele - "Tu nu stii cine sintem noi in vama!" E poliglot, vai de cel care nu-i face fata; "si puo una sigareta per me?".
Are o situatie excelenta in capitala tarii; job de la tata, o iubita cu care urmeaza sa se insoare, o diploma decenta in mana si un tupeu de-ti e mai mare dragul. Pai asa mai zic si eu om!
Dar a riscat. A venit in vama si n-a mai putut pleca. In doua saptamani, a pierdut pe rand atributele statutului sau invincibil din bucuresti. In schimb, sper eu ca s-a regasit pe sine, sau poate doar incepe sa intrevada farama de sine la care nu se astepta, pe care le ingropase de mult in idealuri mondene. Mai periculos decat sa nu te cunosti pe tine insuti e sa ai impresia ca te cunosti si sa nu te cunosti.
Colac peste pupaza, s-a indragostit; cum n-a mai facut-o niciodata in viata lui de pana acum. Pentru ca el e capabil de asa ceva, sufletul lui e nemarginit si iertator. Indragosteala asta se suprapune peste haosul interior, peste dezordinea principiilor si rascoleste violent, ca o centrifuga, toate certitudinile omului. Omul sufera, fiinta lui intreaga e chinuita de mii de indoieli, e o tortura zilnica pe care aproape ca nu o mai poate indura. Curg lacrimi; se izbeste periodic dintr-o extrema in alta. E extenuat, ar vrea sa iubeasca pana la sfarsitul zilelor, o iubire salvatoare si transcendenta.

Ce i-o fi trebuit lui mare? Nu era bine cum era? Uite acuma ce s-a ales de el...
Totusi se va bucura cand se va trezi din betie. Sper din tot sufletul sa realizeze norocul care l-a adus in starea asta, mai aproape de el insusi. Putini oameni traiesc o astfelt de experienta catharctica. El nu stie inca ce se intampla cu el, nici nu i-am spus, am incredere ca va intelege tot si va pretui durerea asta ca pe o re-nastere. Si viata lui viitoare va fi pornit de la niste premise sanatoase. Il invidiez mai cu seama pentru inconstienta cu care trece prin asemenea vartej. Daca incerci sa directionezi miscarea haotica pierzi din intensitate. Caci toti sintem stapani pe vietile noastre, care mai de care, dar cine mai are curaj sa se arunce asa cu capul inainte? Ok, la omul nostru nu e vorba de curaj, pentru ca nu stia in ce se baga, dar contextul ii ofera experienta irepetabila a primei intalniri veritabile cu sinele.

Nu-mi inteleg nici eu interesul in toata povestea asta. Cert e ca sper cu toata fiinta mea ca el sa nu fi trecut degeaba prin chinurile astea. Nebunia lui m-a atins si m-a induiosat mai mult decat m-as fi asteptat de la mine.

La sursa

Am fost la surse, m-am intors aseara.
Poate prea putin, prea scurt, dar cu siguranta intens. M-am cautat pe mine si nu m-am regasit asa cum ma stiam. Nu-i bai, ne descurcam cu ce avem. Peste an, munca asta e imposibila.
M-am inconjurat de frumuseti absolute, spre deosebire de cele contextuale. Astfel mi-am luat si eu pulsul in afara contextului. Cu certitudini nu prea m-am intors, doar cu ceva directii.
Mi-am infipt radacinile violent, dureros de adanc, astea or sa-mi fie ancora mult timp de-acum.
Pelerinajul asta a devenit indispensabil, nu neaparat pentru nisip, mare, stele, somn dulce, ci pentru linistea incredibila in care imi inec toata incordarea si incrancenarea de peste an. Apoi abia ma fac una cu vama; vama mea, asa cum o vreau eu, asa cum o gasesc si o recompun din franturi.

Croatia