Wishlist

This year I want a pair of strong arms, self confident, uncomplicated, with no past behind. I want them to be able to give spontaneous hugs. As a special feature, they need to be fastenable over my shoulders so I can be hugged whenever there is an emergency.

Because I worth it.

Cum sa-ti iei tensiunea

Din seria discutiilor tensionate sexual, pe care Daniel are grija sa ni le serveasca periodic drept panaceu,

In loc de "sexually frustrated people" (ca asa se potrivea in context si despre asta era vorba), a iesit "sexually underestimated".

Ooooooo! Act ratat? Spune multe.

Epilog la replica asta, eu am scris azi "pulic" in loc de "public" si nu mi se pare deloc accidental in conditiile in care polonezul meu cu ochii gri si barba a la Jude Law a dovedit ca once you get oldER nu prea mai "dovedesti".

Limba cetire

Ok, e a doua oara cand cineva ajunge aici pe blog in urma unui search pe google cu tag-ul "folbal" :)))
Cosmin, whose copyright it is, e cel mai tare socio-lingvist in viata!


Incearca "foTbal" data aviatoare!

Stop cadru

Din seria mail-urilor care si-au gresit vocatia, sau posturilor care si-au gresit adresa. Imi cer scuze pentru franceza. Nici o suparare, sint sigura ca lucrurile astea le-am mai zis si in alte contexte si probabil le voi mai povesti. Dar un dicteu automat nu se compara cu nimic, fie el si in franceza.

Ma chere,

Je vous embrasse fortemet! Et je vous remercie!
L'amerique me va tres bien jusqu'a present, mais je supconne que c'est a cause du campus et du milieu universitaire dans lequel je mene mon existence ici. Car on est dans une boule a Penn, comme on dit ici. En effet, le campus est dans la ville mais semble etre regi par des normes tres differentes. C'est comme une cite dans la cite. Il y a meme la police du campus, qui agit uniquement dans le perimetre compris entre les rues 34 et 40. Tout est proche, les salles de cours, les bibliotheques, les lieux pour manger, les bars, les cinoches... pas de raison de sortir de la boule. Alors ce n'est pas surprenant que les parents confient leurs cheris sans aucun souci, contre des sommes d'argent enormes, a l'institution totale qui est l'universite ici. Et ce n'est pas surprenant nonplus que la moitie des etudiants ne depassent jamais lesdites frontieres. Car a deux pas d'ici, sur la 42, les gens portent des pistolets et se tuent les uns les autres de temps en temps, ou du moins c'est ce que les mythes racontent. C'est cinique, mais on a pris l'habitude de regarder ailleurs quand cela arrive. Quant a moi, je n'avais aucun prejuge sur les alentours avant d'arriver ici. Cela m'a permis de decouvrir une autre Amerique, celle en dehors du campus, qui est charmate, avec ses maisons du debut du siecle et meme assez paisible, je trouve. N'empeche que je prefere prendre le taxi le soir, plutot que le metro, si je sors du campus.
En revenant a l'institution totale... c'est pas si mal que ca. On prend tout en charge et on fait en sorte que l'etudiant ne se preocupe que de ses etudes. Les bibliotheques restent ouvertes jusqu'a minuit et pendant les week-ends. Les restos de meme. Parfois on les trouves meme au meme endroit, pour que les cheris ne gaspillent une seule seconde avec une marche inutile entre les deux. Les distractions sont prises en charges aussi, il y a du tout. Ce qui fait qu'il y ait vraiment de la solidarite entre les etudiants. On se connait tous, on se croise souvent. Et il y a surtout "facebook", qui est comme une seconde realite. C'est un reseau internet. Tout le monde y est. Qui n'y est pas, n'existe pas. Pour le meme souci d'efficacite, l'information circule plutot a travers facebook, que ce soit les fetes ou les evenements scolaires, ou la communication interpersonnelle. Le portable (le telephone comme l'ordi) est une prolongation physique de l'etre humain. On ne s'en separe jamais, c'est comme si tu laissais tes oreilles a la maison.
Aaa, il y a tellement a dire sur cet endroit! Certes, c'est l'apotheose de l'artificiel. Mais il y a vraiment un souci humain dans tout ce que l'universite fait pour ses proteges.
Peut etre le meilleur cote est que, debarasses de tous les soucis quotidiens, les gens prennent le temps de nouer des amities a cote de leurs etudes. Oui, j'ai trouve des amis. Et je partage mon appart. Et c'est merveilleux.
Et j'ai un boulot aussi, raison pour laquelle je suis vraiment fiere. Ce n'est qu'environ 16 heures par semaine, mais j'y prends du plaisir. Je suis une sorte de secretaire dans un centre de recherche linguistique, j'aide ma superieure avec les livraisons et les archives, parfois les virements d'argent. Et puis je recois mon cheque a la fin de la semaine et ca fait du bien.
J'ai voyage un peu par ci par la. Mais une annee, c'est court, il y a tellement de choses a faire et a voir. Tout se passe incroyablement vite, voila un semestre qui s'est presque ecoule et je me demande ou j'etias pendant tout ce temps.
J'ai marque des "A" dont je suis vraiment fiere. Aujourd'hui les cours se sont acheves. Maintenant les examens. C'est la folie. Il n'y a plus de places dans les bibliotheques et les salles de travail. Il y en a meme qui dorment la-bas.
Et apres tout ce tourbillon qui a ete le premier semestre je me pose serieusement la question si enchainer une autre experience americaine vaudrait la peine. J'en ai bien envie. D'autre part je suis consciente qu'un echange reste toujours un echange, rien ne serait pareil si je decide de rester sur mes propres pieds. Mes amis, je les ai trouves justement a travers la dimension de l'echange, ils sont en majorite des etudiants etrangers, comme moi (beaucoup de Francais meme) et je suis consciente que se sentir etranger rapproche les gens. Surtout si on est europeen! Le raliement implicite du vieux contitnent vis-a-vis du nouveau est impressionnant. Me voila alors rechercher avidement dans les supermarches le camembert et le pate, a des prix superieurs biensur. Car la nouriture americaine est vraiment mauvaise. Le lait est du tout apart du lait. Il y en a du demi-ecraime, du "sans colesterol", du "sans lactose" mais pas de vrai lait. Les oeufs sont blancs comme la neige. Le fromage me rappelle le plastique. Les pommes sont tellement rouges que je n'en ai jamais achetes ici. Les escalopes de poulet sont immenses. Et la liste pourrait bien continuer.
En somme? Je partage mes vices avec ma colloque allemande, Lea, et je fais de la politique avec mon colloque francais, Arthur. On s'aime bien tous les trois et on prend du souci les uns pour les autres. Et je ne sais pas ce qui va arriver l'annee prochaine, mais en ce moment je n'ai pas envie de me retrouver en partant en juin.
Je m'excuse pour le fil interminable et tres peu coherent de mes pensees. Je pense que c'etait plutot une dictee interieure qu'un compte rendu reflechi. Et je ne vous cache pas que j'ai pris du plaisir a m'exprimer en francais apres tout ce temps (pardonnez-moi les fautes gramaticales que j'ai surement commises).
Sinon, on fait la greve a Lyon, avec le bloquage de la fac et tout, et je suis bien contente de ne pas etre la en ce moment.
Je vole a Bucarest le 22 decembre.
Vous me manquez beaucoup! Parlez-moi des festivals, quand vous avez une seconde de libre. Sinon on en parle en face-a-face a Onesti.
Je vous embrasse encore une fois! Vos messages m'attendrissent toujours et dessinent un grand sourire sur mon visage. Je vous en remercie, je sais combien vous etes occupee en ce moment et ne vous en faites pas pour le silence. C'est moi d'ailleurs qui devrais ecrire plus souvent.

Bisous,
Nicoleta

Catre ea, "profa", instanta inconturnabila, "sursa", moment de referinta sine qua non.

Fara titlu

Inca o bucata de "ieri".



We were so poor
that I poured tap water into your mouth
and then I burped against your lips
so you can have champagne



stand poetry moment in concert

Off to South St, still rockin'

Acuma imi amintesc cand imi zicea mama ca de ce ies asa des (aveam vreo 15 ani), ce, chiar trebuie sa semnez condica la fiecare adunare?

Cam asa am iesit si aseara, ca eram obosita si inca feeling like quiet. South St, de data asta, e strada cu oameni ciudati si frumosi, strada cu guacamole care e cel mai tare magazin din cate am vazut pana acum, strada "with a twist" :) Am ajuns tarziu, sold out, asa ca bilete de la bisnitari, mai scumpe cu 10$. Nu-i stiam pe interpreti, asa ca mi-am zis ca ar fi bine sa merite banii.
Cold War Kids:




self explanatory enough? Nico feeling gooood :)

La cerere

Poze din prima saptamana, in NYC. Notice ground zero. Ultima e la mare... asta, la ocean, asta cu masina

Lovely quiet moments 2

Lovely quiet moments

Ma gasesc intr-o stare de nostalgie pufoasa (uuu, very poor translation!) de ceva vreme incoace. Principalul semn e ca totul se misca incet, si daca nu, le fac eu sa se miste incet. Asa-mi place mie acum. Si nu ma grabesc pentru nimic, pana si cele mai mici lucruri le fac pe indelete si sint constienta de fiecare detaliu, de fiecare gest si ma bucur asa tare.
Si mi-am dat seama de asta azi cand am primit feed back pentru photo assignment de saptamana trecuta... 3 poze. Asa-mi pare de rau ca nu pot sa le postez acum! Promit sa le scanez pana ajung acasa. Pentru pozele alea am lucrat foarte mult la contrast - eram frustrata, mi se parea ca pozele mele sint gri si plate, desi le iubesc asa cum sint. Cu tot contrastul si "arderea" aferente, commentul profei a fost "lovely quiet moments". So it's that obvious! E o stare de spirit, o asum.

Am fost in Connecticut de Thanksgivng. Desigur ca n-am vazut tot statul, am fost undeva la tara... de fapt in padure. Dar asa m-am referit la locul ala inainte sa-l vad si asa a ramas, Connecticut. Asta dupa ce-mi luasem bilet de Montreal inainte sa-mi dau seama ca-mi trebuie viza. Arthur mi-a zis sa merg cu el cand mi-am dat seama ca nu pot sa merg la Montreal. Pana la urma s-a razgandit si Lea si am mers toti acolo. In padure. La o casa de oameni. Barbati adica. Tanti era in spital dupa un accident de masina... acasa doar el si baietii, doi, si alti multi prieteni de-ai lor si de-ai casei. Nu mi-a placut de ei cine stie ce, prea mult testosteron pentru starea in care eram eu... si Lea, si Arthur. Implicit ne-am pus de acord sa ne odihnim la modul absolut, si exact asta am facut. Deci barbatii au fost surprinsi sa vada ca "Arthur's roommates" sint doo fete :)) Au doua pisici si un caine. M-am bucurat foarte mult de pisici, mi-era dor. Desigur ca in cele doua dimineti acolo m-am trezit cu 2 ore dupa Lea si Arthur :) da' asa mi-o fost de bine!
E frig tare acum in Connecticut, si intuneric.
Si iar am mers cu autobuzul de ne-o venit rau. Ieri cel putin am avut impresia ca asta am facut toata ziua... am dormitat cu gatul stramb, am mancat ciocolata, am visat, am uitat
Am vazut marea, era incredibil de frig, dar mi-a facut bine. Pana mea, poate de asta ma si simt asa, ca am vazut marea. Era multa multa liniste. Si am mancat peste la pranz.. foaarte bun. Si am gasit un dvd in bucatarie pe care ne-am hotarat sa-l vedem, un David Lynch. Filmul a avut exact 3 scene horror. Dar pentru ca una dintre ele a fost chiar la inceput, Arthur se crispa la fiecare 5 minute si Lea ma intreba mereu "pot sa ma uit acum"? :)) Aa, si am condus un pic, ca ne-au dat o mazda standard. Dar Arthur a condus si mai mult si eu am stat in fata si ne-am veselit a bunch. Si mi-am amintit de roadtrips.

Mda, si acum mai am 2 saptamani de scoala si apoi niste examene. Ceea ce NU e bine, pentru ca prea putin timp pentru prea multele lucruri de facut pana se termina cele doua saptamani. Deci ar trebui sa-mi cam revin din starea asta.

Cows with guns

Dincolo de satira evidenta... e pur si simplu simpatic:

Plesu si cu fratii lui, spaima... (a se completa dupa plac)-ului

Acum vreo saptamana am primit mail de la Ioana cu titlu "Un texte d'Andrei Plesu". Mailul a stat necitit o vreme, iar azi cand stergeam mailuri era sa-l sterg si pe el... ceva m-a oprit, cred ca e din cauza ca azi nu m-am dus la curs, e prima data cand chiulesc aici - pur si simplu lipsa de chef si cred ca mai merit si eu o pauza subita din cand in cand. Deci timp suficient pentru orice n-as fi avut timp in general. Am citit si m-am "burzuluit"/"stropshit" - adica un fel de mi s-a cam ridicat parul pe spate - nu foarte tare dar destul cat sa incerc un reply. Textul lui Plesu mai intai:

Nici in strainatate nu e totul perfect. Nici vorba. In Franta disciplina rutiera e sleampata, infinit mai rea decit in Germania; portofelul iti poate fi furat oriunde pe glob; smecheri si obraznici se gasesc pretutindeni; surpriza restaurantului scump si prost e mereu posibila; unele locuri sint murdare; blocuri dizgratioase s-au construit, mai ales in anii '60, peste tot; companiile aeriene occidentale ofera servicii mediocre, provoaca intirzieri, nu te scutesc, la o adica, de pierderea bagajelor. Pe scurt, oriunde te-ai afla, poti intilni numeroase prilejuri de indispozitie.

La noi e altfel. Neregulile, inconfortul, arbitrarul, lipsa de educatie, nesimtirea, ilegalitatea, aproximatia, ma rog, toata ornamentica " milenara" a tarisoarei ilustreaza o traditie durabila. Nu e vorba de accidente, de "din cind in cind"-uri tolerabile, inerente, compensate de un fundal general agreabil. Fundalul a ocupat avanscena. Si e esentialmente dezagreabil. E muschiulos, vital, indestructibil. Turcii vin si pleaca, fanariotii vin si pleaca, rusii vin si pleaca, comunistii vin si pleaca. Noi rezistam falos, fudul, chefliu si dirz. Dam vina pe ei, pe toti, si ne vedem de treaba. NATO incearca sa ne organizeze, UE incearca sa ne domesticeasca. Degeaba. Apa trece, pietrele ramin, avem sapte vieti in pieptul de arama, romanul nu piere. Nu moare si nu se transforma. Se adapteaza. Se descurca. Tine cu dintii de specificul lui national. Si tocmai de aceea, sint pesimist. Cred ca nu ne vom schimba niciodata.

Vom continua sa stam in calea tuturor binefacerilor si noroacelor, fara sa luam decit caimacul de prima instanta. In rest, vom dospi, somnolenti, in dulcele bors autohton, cu mici accese de enervare tandra. Strazile vor ramine mereu betege, pline de gropi si asfaltate cu gumilastic, autostrazile, daca vor exista, vor fi niste santiere perpetue, soferii " profesionisti sau amatori " vor conduce bezmetic, isteric, mitocaneste. Isi vor parca masinile in poarta ta, in curtea ta, in sufletul tau si, daca protestezi, te vor injura exterminator sau vor zimbi suveran, de la inaltimea limuzinei proprii. Justitia va fi mereu o loterie, ziarele vor evita orice urma de decenta si de noblete. Limba se va strica zi de zi, televiziunile vor atinge culmi de manipulare si trivialitate. Laura Andresan e doar inceputul. Oricine va putea striga in piata publica orice despre oricine. "Relatiile", pilele, bacsisul vor fi la fel de greu de inlaturat ca si ciinii vagabonzi, politicienii vor perora obscen despre patrie si se vor gindi strict la gastile de partid si la conturile personale. Toate scursurile vor ajunge vedete, toti derbedeii vor deveni campioni ai dreptatii. Vom fi sufocati de proasta crestere, de incultura, de muzica proasta si de fast-food. Prostia va avea bani, iar nepriceperea va avea putere. Aerul se va umple de invidie, ura si bascalie. Comunismul va reinvia, roz si cochet, cu sprijinul unor baietei de bani (si idei) gata, semidocti si trendy, netraiti, iresponsabili, grabiti sa gaseasca inainte de a cauta. In schimb, icoanele vor fi evacuate din viata publica, in numele unei libertati de constiinta care nu stie inca nici ce e libertatea, nici ce e constiinta. Manelele se vor multiplica, urbanistica va intra in colaps, vom avansa trudnic printre ragete si scuipaturi. Si vom vota, o data la patru ani, in functie de clubul sportiv care ne place.

Cum vedeti, sint pesimist. Ba pot pentru ca sa spun ca sint apocaliptic. Totul a inceput cind, intors la Bucuresti dupa o vacanta agitata pe alte meleaguri, am constatat doua lucruri: mai intii ca e mai cald decit in restul Europei, mai cald decit la Mediterana si apoi ca singura scara rulanta care urca de la autobuze la ghiseele de control-pasapoarte nu functioneaza. Am urcat gifiind, cu mireasma patriei in nari. Sint prea pesimist? Sa dea Dumnezeu. De-abia astept sa fiu contrazis.

Si iata ce-a iesit:

Bai, eu cred ca Plesu are dreptate. Are dreptatea lui de om trait si ajuns la o anumita varsta.
Oamenii in varsta se adapteaza mai greu; pe de alta parte oamenii in general au o anumita teama patologica de tot ce e nou. Asa ca il inteleg pe Plesu. Eu cred ca el e mai mult comod decat pesimist. E mai comod sa "anvizajezi" viitorul in termenii prezenti... mai ales de la o varsta incolo.
Iar mie mi-e teama ca texte din astea, pe care le-am sorbit cu sete cand eram in liceu pentru ca mi se pareau seva, adevar pur - ei bine, texte ca asta ajuta la impamantenirea si oficializarea unui cliseu transformandu-l intr-o realitate incontestabila. E vorba aici, din nou, de puterea creatoare a verbului - o data rostita, pusa in cuvinte, ideea prinde viata.
Eu zic sa lasam cliseele sa fie clisee si Miorita o balada. Atat. Cu atitudinea asta nu ajungem departe. Plus ca Plesu traieste in Bucuresti, printre oameni de seama lui. Ce stie el despre valorile noii generatii (vezi noi... adica eu, tu si altii ca noi). Eu chiar cred ca noi nu sintem exceptii ci incepem sa facem parte din regula. Si asta e rassurant. Si mai cred ca lucrurile se misca incredibil de repede in tara de-o buca' (scuze expresia :P ) de vreme incoace. De fiecare data cand merg acasa sint uimita la fiecare pas, nu e zi in care sa nu constat ca ceva (chiar si aspecte triviale) e mai bine decat ultima data cand am calcat pe plaiuri romanesti.
E greu, stiu ca e greu, orice schimbare poate fi extenuanta si inteleg accesele de exasperare ale vocilor poporului (Plesu e cu siguranta una dintre ele). Dar cred ca Plesu nu si-a ridicat nasul destul de sus din mediul lui ca sa vada situatia SI MAI in ansamblu.
Romania e la adolescenta... abia a renascut, acum 19 ani. Inca nu si-a format un sistem institutional si o infrastructura viabile. Nu-i nimic. E normal! Nimeni nu s-a nascut invatat! Ne ia timp sa concepem si sa punem in practica un sistem dupa chipul si asemanarea noastra, a romanilor - pentru ca eu cred ca asta ne trebuie - solutii "personalizate", customized. Nu cred ca are rost sa importam niste sisteme de-a gata din alte tari. Sa ne inspiram, da. Dar pana nu punem mana sa ne facem propria noastra infrastructura, conflictele identitare n-o sa inceteze.
Call me optimistic. I proudly am.

Cu dragoste (de patrie) :P,
Nico

PS uite ca am vrut sa scriu numa' doo vorbe, dar dicteul interior a fost mai presus. Anyway, you got the point, and I just got another fairly good post for my blog :)

The J words

Common cliche: Jewniversity of Pennsylvania

...pentru ca mai mult de jumatate sint evrei

Brand new restricted-circle cliche: ORANJEWS (desi nu sint inca sigura ca asa se scrie) = orange+juice

Bai, n-auzi?

A trecut saptamana cu Halloween, au ramas temele. Pai saptamana asta nu m-am culcat in nici o noapte mai devreme de 2. Si ma rugam seara cu Lea... poate totusi in seara asta ne culcam si noi la 12. N-ai sa vezi. Acum o sa fac cel mai antisocial lucru posibil aici si anume n-o sa ies din casa sambata seara in conditiile in care nu posed alcool in spatiul vivabil si nivelul decibelilor n-o sa depaseasca 35.
Azi am cetit tata ziua. Citesc la biblioteca, m-am invatat ca e mai sigur asa. Ma duc la cea mai "linistita" biblioteca din campus, in sensul ca daca intri cu ochii inchisi ai putea crede ca sala e goala. E LINISTE. Multa multa liniste. E biblioteca de arte. Si cum citeam eu asa am vazut ca era o carte care nu era a mea pe masa, un album de pictura. Ca doar sint plini peretii de asa ceva acolo. Am lasat cartea mea ("Dirty politics" btw :D pt cursul de comunicare politica) si am cetit din cartea cu poze. Mi-au placut asa de mult si asa de irational si m-am bucurat asa de tare. A fost ca atunci cand eram in liceu, si aveam eu foarte mult timp de irosit si-mi permiteam sa "invat" despre orice-mi cadea in mana. Uneori controlam ce-mi "cadea in mana", dar de multe ori saream de la una la alta fara sa ma simt vinovata ca nu fac altceva - citit dirty politics de exemplu. Mi-e dor de cunoasterea aia naiva, cand informatia te ia pe nepusa masa si in cazuri fericite informatia se dovedeste esentiala in definirea sinelui. Azi am "cunoscut" naiv si m-am bucurat foarte in sinea mea... in plin procesul cunoasterii. Cum dadeam pagina cum ma bucuram mai tare, pentru ca tipul asta, Balthus, a pictat (pana in 2004) pentru sufletul meu si eu habar n-aveam. De-abia acum aflu, dar ma bucuram ca aflu. Cum sa picteze cineva pentru sufletul tau si tu sa ignori cu desavarsire? E ca si cum te-ai face ca n-auzi cand te striga cineva. Nu e rusinos?

Zilele astea

Ma duc la serviciu de vreo 3 saptamani. E prima data cand am un serviciu si sint asa bucuroasa! E partea cea mai interesanta a zilei, zau! Poate pentru ca e la inceput si inca nu m-am plictisit, nush, pana mea. Si-mi place de sefa mea, mi-i asa draga... si lucrez asa cu drag, ca stiu c-o ajut pe ea, si ARE nevoie de ajutor, nu cred ca ar putea sa faca singura toata treaba. Ca eu sint "assistant", adica o ajut pe ea la ce are ea de facut. Si ea e asa draguta, si vorbeste in soapta cand vine la mine ca sa nu ma sperie cand fac altceva si nu sint atenta. Si cand are sa-mi dea cate ceva de facut imi zice "Heeeiii, Nicoleta (in soapta), would this be a right time for you to..." Si cand imi lasa dosare pe birou imi pune si biletele colorate pe ele cu sfaturi ca sa ma descurc eu mai usor.
Pana acum serviciul meu era doar ea, ca n-am avut treaba cu nimeni altcineva. Da' azi a fost surprise birthday party la serviciu, si eu n-am stiut, pentru ca nu-mi verificasem mailul de vreo ora si se pare ca astia si-l verifica la fiecare 5 min. Asa comunica oamenii aici, decat sa faca 2 pasi pana la colegul din dreapta mai sigur trimiti un mail. Si a venit una dintre tipele din departament sa ma cheme in biroul sefei pt prajitura si capsuni :) Si uite-asa mi-am cunoscut eu colegii de serviciu... Care sint toti adulti, mai putin inginerul de sistem. Inginerul de sistem, aka "the hottie" in my slang. The hottie a venit in "delivery room" (acolo pregatesc eu corespondenta de trimis, asa ca jumatate din timpul de serviciu il petrec in delivery room) sa ma intrebe ce-am facut de halloween :D
Ieu de halloween am mers la frat party ca mi-o fo lene sa ma gandesc la ceva plan mai bun... ne-am dus acolo cu alti oameni din tari franceze... si la "bar" era unu care vorbea franceza si s-a entuziasmat foarte ca uite, are cu cine sa vorbeasca. Si daca tot sintem asa buni prieteni dintr-o data, de ce nu mergem noi sus in camera lui sa ne cinsteasca cu ceva? Si tipul avea o casetuta frumoasa din lemn de cires, cu geam deasupra, si cu incuietoare cu cheie, pe care a deschis-o tacticos si a scos cel mai frumos si mai pur joint. Bai tata! Am zis ca nu-i adevarat! Am zis ca poate mi se pare mie, dar nu! Ne uitam unii la altii si ne cruceam, nu ne venea sa credem... a durat ceva pana cineva a indraznit sa spuna in cuvinte ce toata lumea gandea "Fuck, that was so strong!" Si apoi a mai durat inca vreo 2 ore...
Asa ca azi la serviciu cred ca aveam un anume zambet in coltul gurii. Am evitat sa vorbesc cu lumea prea mult, nu stiam cum sa plec mai repede din biroul cu prajitura si capsuni si toti responsabilii departamentului :P
Acuma na, tipul incerca sa-si vanda marfa, inteleg de ce ne-a cinstit cu crema cremelor. Da' nici chiar asa bai! Lumea are cursuri si serviciu a doua zi! Macar anunti inainte!

De ce abia astept sa ajung acasa in ultima vreme:

...and the prize goes to...

Am scapat usor, $100 amenda pentru ca i-am adus inapoi pe aia care au fost dati afara. Si ei au primit tot $100, fiecare. Deci petrecerea ne-a costat mai scump decat prevazsem :)
Ar fi putut fi mai rau, n-au zis nimic de baut si fumat in camin, underage.
Mai rau e ca am creat precedentul, "prima abatere". Si data viitoare n-o sa mai fie asa usor. And I know myself...

Ca doar se-nvarte roata, nu?

In 30 min am convocare in biroul lui "house dean" - directorul caminului. Si am niste fluturi de n-ai vazut asa ceva! Asta e bine... acuma CHIAR ca se-tampla ceva! (pt ultima data vezi aici)
Am dat si noi un party sambata seara, ca am vazut noi ca asa e moda pe-aici. Da' numa' ca ne-am zis ca al nostru n-o sa fie sit-in-like. Plus ca s-a mutat Arthur la noi in casa, deci dupa o groaza de formalitati sintem oficial "neutral gender quad" (cred ca le numeri pe degete). Si desi nu ie voie sa fumezi in camere, la noi s-a fumat, si lumea s-a bucurat, da' eu am "sarbatorit" (Pup Sinzi!) Si desi nu ie voie sa detii alcool in spatiul vivabil, la noi s-au servit licori alese si diverse.
Asta n-ar fi fost o problema daca cercul vicios n-ar fi dus la un moment dat la situatia in care niste oameni beau si fumau pe holul (!!!) caminului, nu la noi in casa. I-au prins, le-au confiscat berea si i-au dat afara. Da' i-am cules dupa 10 min si i-am adus inapoi, pe numele meu. C-o trebuit sa semnez la receptie ca asta si cu ala vin la mine, la 408. Si prin mijloace machiavelice, "house dean" a aflat de figura in timp record - nici n-am intrat bine in casa ca iar a batut la usa ca astia doi sa plece. Da' nu numa' iei de data asta - hai toata lumea la casele lor, in rand disciplinati. (In toata povestea asta n-a intrat totusi la noi in casa, a stat mereu la usa... deci n-a vazut amploarea reala a situatiei).
Da' au mai ramas cativa, si apoi au mai venit alti cativa, a venit si o chitara electrica, si au mai venit si doo pipe, si la 5 ne-am dus dupa sushi si apoi ne-am bagat frumos la somn.
Si am dormit bine, ca am crezut ca gata, asta a fost. Da' ieri am primit mail de convocare la house dean. Asa ca aseara n-am mai dormit bine. Si for some reason, numai EU am primit mail, nu si Lea si Arthur... poate pt ca numai eu am vbit cu house dean cand a venit la noi la usa.
Aaa, si unul dintre aia doi (care purta o rochie si o pereche de aripioare superbe, ca doar e Halloween, nu?), si-a dat nume fals cand l-au prins fumand.
Oricum, people backed me up si in 20 de min (acum) o sa fim 5 in biroul lui. Ca sa discutam "the number of violations involved in my party"... pana mea, nici macar nu-mi zice care sint riscurile, a trebuit sa aflam singuri.

And I bet he's gonna make me an offer I can't refuse!

Va urma...

PS Aseara pe la 12 a venit Daniel sa-mi spuna ca el si altii care au fost la party o sa faca ceva orice daca e nevoie sa ne scoata din caca. Si ca "we need some american mafia" :))))

Folbal universitar

Pe vremea cand alcoolul nu era interzis in spatiile publice, suporterii Penn aruncau cu alcool la sfarsitul meciului, in semn de TOAST. Acum, ca e interzis, suporterii Penn arunca cu paine prajita la sfarsitul meciului in semn de TOAST.

Like the movie...

Penn are fallbreack, despre care auzisem de mult si-mi tot faceam planuri... irealizabile, pentru ca fallbreack inseamna de fapt luni si marti liber (asta am aflat mai tarziu). Mixed feelings despre acest fallbreack, pentru ca e nou si lumea inca nu s-a obisnuit cu ideea. Am auzit vreo 2 profi zicand spring breack in loc de fall breack.
Oricum, lumea pleaca din oras de fallbreack. Eu am venit vineri de la scoala si am adormit in 5 minute, asa ca simbata a fost chill si odihna. Iar duminica dimineata, bagaj facut in graba, cafea si fuga la autogara, china town, rata de NY, unde am schimbat cu rata de Boston. Wow! nu credeam sa mai merg vreodata cu asa ceva... aduce mult cu rata de Bucuresti de la transmoldova, de aia e si ieftin, da' stiu c-am mers, tata, 7 ore in autobuz! De ce Boston? Nu stiu nici eu, pentru ca 80% din oamenii cu care am vorbit mi-au zis ca merg la boston de fall breack :)), iar restul la NY. Cand am ajuns in Boston stiam 3 grupuri separate de oameni de la Penn veniti acolo. Asa ca am facut Penn meeting cu bere.
Ne-am cazat si am iesit la bere. Si pan' la urma asta am facut 2 zile; bere :))
Si Boston e ca in filme, ca in filmul ala de mi-o placut mie foarte de-i zice The Departed... E frig tare, si e toamna si culorile sint superbe. Si e european - are strazi pe care poti sa te plimbi, cafenele si baruri in centru. Si oamenii sint irish, WASP, BCBG, merg in pub-uri in costumul de la birou si beau bere.
Si-am fo la Harvard si i-am vast pe aia desteptii (pamantului; la propriu). Numa' cai si crocodili pe tricourile lor, tata! (a se citi Ralph Lauren si Lacoste :-P ). Ok, spre rusinea mea habar n-aveam ca Harvard e in Boston.
Ieri am ratat autobuzul de 6 de NY; urmatorul era la 7, ajungea la 11 in NY, iar ultimul bus din NY spre Phila era tot la 11. Nici o sansa sa-l prindem. Asa ca am stat pana la cursa de 2 noaptea, am ajuns la 5h40 in NY si am prins prima cursa pentru Phila, la 7, am ajuns in campus la 10 dupa un somn chinuit in autobuz.
Si pentru c-am ratat autobuzul de seara si aveam de asteptat pan' la 2... guess what! Bere! La faza asta chiar m-am simtit ca in liceu cand mergeam cu Transmoldova la Brasov, toamna, frig, bere pe colina.

Ceva sound-uri pentru mood

Uite, ma, la astia micii

Da, tot la biserica, tot la Unitarians. V-am zis ca au cel mai fain program de concerte din toate "venues"-urile (locatiile) din Philadelphia. Dupa ce i-am ratat anul trecut in Lyon si le-am ascultat albumul (una dintre bantuielile din primavara) la casti la maxim in bucla, i-am vazut aici. Pentru ca albumul lor (singurul) e unul din ala pe care chiar il asculti cap-coada.
M-am cam chinuit sa aleg ce piesa sa ilustreze postul asta... in afara de Golden Skans, pe care oricum toata lumea o stie da' nu stie de unde. Toate sint bune... asa ca o sa postez melo care mi s-a parut mie c-a sunat cel mai bine live si la care m-am emotionat profund - ceea ce nu era cazul la varianta de album...

Dupa ce i-am vazut in concert...mi se pare ca au un pic din depeche mode cand erau mici (ei, dm) :D

P.S. in postul asta este vorba despre Klaxons.

Churchy thursday

Botezul concertistic pe anul asta s-a intamplat cu bere intr-un subsol de biserica. I-am vazut pe ei:

Da, la biserica!!! La subsol! First Unitarian Church rocks! are cea mai misto lista de concerte programate pe anul asta. mai sint si alte beserici care organizeaza concerte, o data a fost concert heavy metal la o biserica in campus.

PDAs (!!!)

Radu scrie. Eu citesc ce scrie Radu.

Azi a scris despre dinamica indragostitului. Indragosteala nu-i tot una cu iubirea. Mie imi place indragosteala cel mai mult si cred ca e addictive. Pentru mine cel putin. E unul din lucrurile care-mi plac cel mai mult la viata asta. E ca un sport extrem, si mai mult de atat. E arta uneori, ca atunci cand o mesteresti tu, indragosteala aia de care vorbea Radu. Dar cea mai faina e aia spontana, aia care nu te-anunta in nici un fel.
Anyway, Penn kids nu par sa fi auzit vreodata de asa ceva. Ei sint destepti si asta e arhi-suficient. Adica e suficient si mai mult decat atat, din moment ce exista un oarecare surplus de desteptaciune nici nu mai fac vreun efort sa-si extinda orizonturile in alte directii. O fi greu la Penn, dar sa fim seriosi, o data ce te-au admis aici nu prea mai ai cale de intoarcere - manager te face mama. Ca sa fii manager nu-ti trebuie nici un fel de emotii. Ca sa fii manager inveti sa calculezi totul in termeni de costuri si beneficii. Ca sa fii un manager bun, ar fi bine sa inveti chestia asta pana'ti intra in sange. Lor le iese. Ochelarii de cal vad intimitatea in termeni de costuri si beneficii. Dar ce te faci cand nu stii sa evaluezi beneficiile?
Mai pe-a dreapta, Penn kids rateaza cu succes partea cea mai faina a vietii lor intregi. Nimeni nu le-a vorbit vreodata despre virtutile indragostelii asa ca de ce si-ar bate capul?
Partea faina e ca am un seminar care incearca sa masoare gradul de democratie al studentilor. Implicit vrea sa demonstreze ca atributele democratice s-au pierdut in scoala si ca ar trebui sa incercam sa le resuscitam artificial. Uneori ma gandesc ce lume minunata ar fi daca toti ar fi indragostiti! Sau macar ar cunoaste instinctiv sentimentul ala. Daca ar avea o amintire emotionala cat de vaga despre el.
Stiam ca "fratii" (aia din fraternities) au un orarecare cod care le impune sa nu se lege la cap cu vreo relatie in timpul scolii. Ma gandeam ca poate bobocii (freshmen) mai au vreo sansa. Nu. E incredibil cat de indoctrinati sint. Si sint asa inca dinainte sa ajunga in College. Si nu e vorba ca le-a spalat cineva creierele, ci pur si simplu indragosteala pare sa fi disparut din cultura americana. E ca o limba moarta despre care nimeni nu stie ca a existat vreodata. Si chiar daca se afla, tot e privita ca o ciudatenie.
Intimitatea e rationalizata. Inlaturi orice tabu si isi pierde farmecul. Exemplu de rationalizare: PDA=public displays of affection. Expresia asta nu numai ca e un cliseu (deci te feresti de PDAs), ci i-au gasit si prescurtare! De parca ar fi compania de transport public!
The world's gon crazy!
Sail away with me.

Penn pride

Mai tare decat Berkeley, Georgetown, Johns Hopkins, Columbia! University of Pennsylvania, ladies and gentlemen!

Pills, american style

Ziceam de Zenith-ul meu cu doua antenutze... are 2 butoane in total, dintre care unul e 2 in 1: pornit/oprit si mai tare/mai incet. In diminetili meli imi place sa privesc stirile, pentru ca afiseaza constant si ora. Stirile sint presarate de reclame, parca mai des decat in tara.
Acum vreau sa scriu despre reclamele la medicamente. Sint o groaza! Nu doar gen eferalgan sau dulcolax! Medicamente din alea strong. In general, medicamentele strong au foarte multe contraindicatii, vezi Viagra. (Da, au reclama la viagra, o vad eu in fiecare zi). Reclamele astea au muzica optimista si imagini idilice de la inceput pana la sfarsit, de multe ori slow-motion. Toate sint la fel: la inceput iti arata cum o sa fie viata ta daca iei pastila-minune, apoi crescendo de optimism prin muzica si imagini, iar pe fundalul asta cineva recita contraindicatiile. Unele sint absurd de periculoase, cancerigene, pot cauza infarcturi si alte alea. Dar tu privesti in continuare la viata minunata pe care ti-o ofera pastila-minune si nu iei in seama vocea care-ti spuna c-o sa mori daca iei asa ceva. Aici intervine tactica media: intre doua mesaje, unul verbal si altul vizual, cel vizual primeaza si e asimilat mult mai usor. Toate se termina cu "call your doctor!".
Pastile pentru batrani in general, care-ti promit ca n-o sa surzsti, n-o sa ai osteoporoza, n-o sa faci cheag de singe pe creier sau infarct. Doar ca s-ar putea sa te doara capul, sa ai vederea in ceata, sa singerezi pana mori daca te intepi cu un ac.
In top, desigur, "Vivaaaa viagraaaa". Contraindicatiile sint asa de multe si de grave (provoaca moartea in combinatie cu nush ce medicamente sau dak ai probleme cu inima etc etc), ca oricum daca ai trecut de o anumita varsta mai bine stai linistit decat sa-ti asumi atatea riscuri. Ce sa zic, americans do live on the edge!

Nebanuitele avantaje ale berii

Life's so great some times!

Ieri am incercat sa bem bere la terasa, ca sa putem fuma, eu si colega mea de apartament din germania cu care impartasesc viciile. N-am reusit, asa k am cumparat bere separat si ne-am dus cu ea pe banca in parc. Adica in campus, pe aleea principala. Rezultatul: "you look so sexy!" N-am crezut niciodata ca pot primi complimente doar pentru ca beau o bere!
Partea a doua: pentru ca am invatat cum merg lucrurile pe aici, azi am fost "on the beach"(!!!) adica peluza din fata caminului. (Da, toata lumea zice asa cand e vorba de peluza si mi-a luat ceva timp sa inteleg ce inseamna "on the beach"). Ei... la etajul meu, 4, sint numai freshmen - adica studenti in primul an, din aia scapati de acasa. Se pare ca noi sintem singurele care avem drept sa cumparam alcool pe tot etajul. Acu vreo 2 zile a venit unu sa ma intrebe foarte serios daca n-am cumva weed. M-am amuzat, nici n-as sti de unde sa incep sa caut, dara mite sa mai si fac rost by my self! Azi a venit iar cu pas sigur catre noi, eu m-am grabit sa-i spun k nici de data asta n-avem weed. De fapt venise sa-mi spuna ca maine face el rost si deci sa impartim. Si nici macar n-a vrut sa-i cumpar bere! Dar satisfactia de-a te simti cool cand ai sa dai si la altii e nepretuita!

Frat party

Informatia circula intr-un ritm infernal aici, si nu de putine ori mi s-a intamplat, saptamana trecuta, sa aflu a doua zi ca ieri ar fi trebuit sa fac asta sau aia. Dar daca e ceva ce atrage toate privirile, urechile, ochii, e sitagma "frat party". Cu atat mai mult in perioada asta, cand studentii vin in campus si fratiile "introduce themselves".
Am prestat asadar frat party aseara, intr-o boxa de casa din aia de pe la inceputul secolului, plasata strategic pe aleea principala a campusului, Locust Walk. Aleea e umbrita romantic de copaci, are mozaic pe jos si pe una dintre banci e o statuie a lui B. Franklin (parca) asezat pe banca. Ziua se fac poze langa Ben, iar noaptea tinerii nelinistiti pipi pe el.
Ei, de afara casa arata normal si nu razbatea decat un zgomot foarte vag de la subsol, pe care probabil nu l-as fi auzit daca nu ma opream din mers. Am batut la usa destul de mult, intr-un tarziu ne-a deschis cineva, s-a uitat lung la fetele noastre si ne-a indicat drumul spre "basement" dupa ce a dat la o parte caramida din usa. In urma noastra usa a fost baricadata pe dinauntru cu o canapea, semn ca deja se facuse tarziu si cam gata cu noii sositi. Cum mai vazusem noi prin filme (noi toti fiind exchange students, adica europeni cu capul pe umeri) nu ne-am dus direct in tha basement ci la etaj. Acolo am vazut noi ca se tin cele mai tari petreceri. Intr-adevar, cateva petreceri marunte, in camere mici, fiecare cu muzica si barul lor.
"Fratii" sint de treaba pana se imbata. Iar daca se imbata, e intotdeauna un alt "frate" prin preajma care sa-l linisteasca si sa remedieze situatia. De baut s-a baut bere light (!!!) nici macar nu sint sigura ca avea alcool! Avea in schimb "Government Warning" inscris, deci poate doar o cantitate infima. Am aflat apoi ca e cea mai ieftina bautura alcoolizata, mai ieftina decat cola. Butoaie mari pline cu gheata si cutii cu bere din asta ciudata. Miros innecacios de bere, sufocant de cald si hip-hop/r&b, gagicute cu pielea la vedere si gura pana la urechi. De fumat afara, adica in spate pentru ca usa din fata era blocata de canapea. Dar nu in fata usii, ci pe scari, la 15 picioare de intrarea in casa obligatoriu!
In orice ca, e ataaaaat de coooool sa mergi la frat party! N-ai facut nimic daca a doua zi nu reciti cu intonatie "I was sooooo drunk last night! No, you don't get it, I was sooooooooooooooooooo drunk!" And the more you say it, the cooler you are!

New York

The city where everything had to be done yesterday.

Diverse

Am fost la cumparaturi azi. De duminica pana acum n-am avut timp sa-mi iau de mancare, adica chiar N-AM AVUT TIMP. Se spune despre americani ca sint tot timpul pe fuga... de cand am venit am mancat numai mic-dejunuri in picioare sau in mers.
La grocery store au numai mancare americana, adica din aia cu multe grasimi si cu gust de plastic. Am gasit insa Kefir! Si asa ceva nu cred ca se gaseste in Franta. Dar chestia cea mai tare mi s-a parut aia cu paturile. Sa ma explic... La raionul de produse refrigerate era mai frig decat in orice alt raion de felul asta in care am mai fost eu vreodata. Pe de alta parte, la Philly vremea e innabusitoare in perioada asta, mai ales ca e umezeala. Ei, cand esti in fata frigiderelor uiti de caldura de afara si nu stii cum sa pleci mai repede de acolo, eventual alegi ceva la intamplare. Doar ca in fata frigiderelor erau puse strategic niste cosuri cu paturi la promotie. Frumusete de paturi, din lana, moi si catifelate, mai mai sa pun una in cos. And that's the trick! Nimeni n-are nevoie de paturi pe vremea asta, dar la zece grade ar putea parea o solutie de bun simt.
Pana acum am mancat pe la fast-food-uri. Toata mancarea are acelasi gust, anuma mult mai condimentata decat de obicei. Indiferent ca e un sandvis cu pui sau o supa de legume, toate au acelasi gust.
Dar am frigiderul meu, sint pionier. Un frigider de capatat, la care usa se deschide de tot, adica ramai cu ea in mana. Dar macar il am in camera, ceea ce e mare lucru. Si mai am si un cuptor cu microunde, tot de capatat. Pentru ca am venit printre primii in camin anul asta, tanti care se ocupa de curatienie mi le-a trantit in fata usii a doua zi dimineata. Dupa care mi-a mai bagat pe gat si un televizor Zenit, din ala cu antena, fara telecomanda, de cauti posturile manual, dupa frecventa. Are sarmul lui, ce sa zic, vintage! Ideea e ca studentii de anul trecut care au plecat si nu le-au putut lua cu ei sau nu le-au vandut pentru ca nimeni nu le cumpara, le-au lasat aici. Acu ma intreb ce s-o fi intamplat cu salteaua mea de la Lyon, pe care am lasat-o acolo din aceleasi motive :)
Oricum, nu mi-e dor de Lyon si nu-mi place cand sint cu francezii de la universitate si vorbesc franceza intre ei. In schim e un deliciu cand vorbesc engleza :)

Am ajuns

...in tara fagaduintei. Inca nu mi-am revenit dupa experienta cu schimb de fus orar. Ieri am ajuns in camera pe la 17h, am adormit dupa juma' de ora si m-am trezit noaptea. A fost naspa. Inca nu dispun de materiale conectabile, in speta laptop, asa k lustruiesc de zor tastatura de la biblioteca. E frustrant. Ieri si azi am alergat in toate partile dupa hartii si acte si docomente. E incredibil cate sint de facut! Mai multe decat in Franta!
Bah.. nici nu stiu cu ce sa incep, sint atat de obosita! Drumul a fost lung, lung tare, iar in avion a fost frig, frig de tot. Ne-au dat niste paturi sigilate ca sa ne invelim, stiau ei ce stiau. The fun part a fost k am avut televizor individual! Adica implantat in scaunul din fata, cu optiuni pt filme, seriale, muzica, jocuri etc etc. Aaa, si mancarea! Mancarea a fost excelenta! Airfrance rulz!
Incep sa cred k am o carma speciala, in prima seara am avut un gandac imens in camera. Pana m-am dus sa chem pe cineva sa-l casapeasca, iel iesise deja pe hol...
Aici e cald si umezeala, cam greu de suportat.
Stiu ca e dezorganizata informatia, promit sa revin cu amanunte relevante.

Handicap

Ma angoaseaza lucrurile esentiale in perioada asta. Vechea problema cu asumatul responsabilitatilor e valabila si acum. Fug de lucrurile esentiale pentru ca nu-mi pot asuma responsabilitatea lor. Nu pot sa le vorbesc (pe ele), si daca vine vorba despre... afisez un discurs inchegat in spatele caruia nu disimulez nimic, pentru ca n-am ce. Lucrurile esentiale imi scapa printre degete pentru ca nu le pot numi, verbul meu nu mai are forta creatoare.
Altadata cand "numeam" o idee, ea trecea automat in faza vie a potentialelor realizari. Verbul meu a saracit, bagheta magica nu mai straluceste, urecheatii nu mai ies din palarie cat ai spune "iepure".

(Vaai, nu pot sa nu-l invidiez pe Vanghelie, care cu o simplitate dezarmanta fiinteaza lucruri, care este)

in orice caz, viitorul nu mai e ce era odata.

Asa

Cand vrei sa te cumintesti si nu stii cum

Am gasit tipul bucuresteanului absolut, el e, sint convinsa de asta. Esuat printre oameni de bine, el isi impune statura si originea nonsalant. "Sint prea frumos pentru tara asta". Vorbeste despre sine la plural, ranjind cuvintele - "Tu nu stii cine sintem noi in vama!" E poliglot, vai de cel care nu-i face fata; "si puo una sigareta per me?".
Are o situatie excelenta in capitala tarii; job de la tata, o iubita cu care urmeaza sa se insoare, o diploma decenta in mana si un tupeu de-ti e mai mare dragul. Pai asa mai zic si eu om!
Dar a riscat. A venit in vama si n-a mai putut pleca. In doua saptamani, a pierdut pe rand atributele statutului sau invincibil din bucuresti. In schimb, sper eu ca s-a regasit pe sine, sau poate doar incepe sa intrevada farama de sine la care nu se astepta, pe care le ingropase de mult in idealuri mondene. Mai periculos decat sa nu te cunosti pe tine insuti e sa ai impresia ca te cunosti si sa nu te cunosti.
Colac peste pupaza, s-a indragostit; cum n-a mai facut-o niciodata in viata lui de pana acum. Pentru ca el e capabil de asa ceva, sufletul lui e nemarginit si iertator. Indragosteala asta se suprapune peste haosul interior, peste dezordinea principiilor si rascoleste violent, ca o centrifuga, toate certitudinile omului. Omul sufera, fiinta lui intreaga e chinuita de mii de indoieli, e o tortura zilnica pe care aproape ca nu o mai poate indura. Curg lacrimi; se izbeste periodic dintr-o extrema in alta. E extenuat, ar vrea sa iubeasca pana la sfarsitul zilelor, o iubire salvatoare si transcendenta.

Ce i-o fi trebuit lui mare? Nu era bine cum era? Uite acuma ce s-a ales de el...
Totusi se va bucura cand se va trezi din betie. Sper din tot sufletul sa realizeze norocul care l-a adus in starea asta, mai aproape de el insusi. Putini oameni traiesc o astfelt de experienta catharctica. El nu stie inca ce se intampla cu el, nici nu i-am spus, am incredere ca va intelege tot si va pretui durerea asta ca pe o re-nastere. Si viata lui viitoare va fi pornit de la niste premise sanatoase. Il invidiez mai cu seama pentru inconstienta cu care trece prin asemenea vartej. Daca incerci sa directionezi miscarea haotica pierzi din intensitate. Caci toti sintem stapani pe vietile noastre, care mai de care, dar cine mai are curaj sa se arunce asa cu capul inainte? Ok, la omul nostru nu e vorba de curaj, pentru ca nu stia in ce se baga, dar contextul ii ofera experienta irepetabila a primei intalniri veritabile cu sinele.

Nu-mi inteleg nici eu interesul in toata povestea asta. Cert e ca sper cu toata fiinta mea ca el sa nu fi trecut degeaba prin chinurile astea. Nebunia lui m-a atins si m-a induiosat mai mult decat m-as fi asteptat de la mine.

La sursa

Am fost la surse, m-am intors aseara.
Poate prea putin, prea scurt, dar cu siguranta intens. M-am cautat pe mine si nu m-am regasit asa cum ma stiam. Nu-i bai, ne descurcam cu ce avem. Peste an, munca asta e imposibila.
M-am inconjurat de frumuseti absolute, spre deosebire de cele contextuale. Astfel mi-am luat si eu pulsul in afara contextului. Cu certitudini nu prea m-am intors, doar cu ceva directii.
Mi-am infipt radacinile violent, dureros de adanc, astea or sa-mi fie ancora mult timp de-acum.
Pelerinajul asta a devenit indispensabil, nu neaparat pentru nisip, mare, stele, somn dulce, ci pentru linistea incredibila in care imi inec toata incordarea si incrancenarea de peste an. Apoi abia ma fac una cu vama; vama mea, asa cum o vreau eu, asa cum o gasesc si o recompun din franturi.

Croatia

Despre niste puncte de vedere

Iminenta "trecere" se apropie, iar eu incerc sa-mi fac temele constiincios. Pe langa mormanele de hartii, mailuri, confirmari, formulare, am gasit de cuviinta sa rasfoiesc putin din Radu Pavel Gheo (scrie foarte frumos despre cum a castigat el la loteria vizelor de america, despre cum s-a dus acolo si cum s-a intors in Romania dupa un an).
Analogia situatiilor e frustranta, el a aplicat la loteria vizelor si le-a obtinut, eu am aplicat la loteria exchange-urilor si l-am obtinut, pe undeva "malgre moi" cum ar zice francezul, adica fara sa fi vrut cu adevarat. Incerc asadar o senzatie de profunda iminenta, in masura in care alerg in urma evenimentelor si imi e peste putinta sa le schimb. Nu ca n-as putea sa nu ma urc in avion de exemplu, dar recunosc ca n-am atata sange rece. Intre ciocan si nicovala nu pot decat sa ma conformez contextului si sa iau decizii "de bun simt".
Citind din Radu Pavel Gheo, insa, am incercat si senzatii de... "I don't get it". Stii, "le langage est source de malentendus" zise vulpea si se mai domestici un pic. Vulpea aia din "Le petit prince". Pentru ca el opune America Europei, in care se confunda vag si identitatea romaneasca. Or, Europa nu e numai Romania, si asta cu atat mai mult cu cat Romania nu e occident.
Asa se face ca am ratat hazul povestirii despre rolul si locul artei in societatea americana. Zice-se ca ar face parte din cotidianul cetatenilor, ca ar fi coborat din turnul ei de fildes (ea, arta) printre pamantenii de rand si ar servi scopurilor sociale. Si ce-i cu asta, imi sta mie pe limba. Pai da, pentru ca doi ani de zile am invatat intr-o imensa opera de arta.



In cazul asta, arta a coborat printre plebe in anii '70 si a fost destinata studentilor. Facultatea arata ca o suburbie abandonata, din farmecul initial a ramas un rictus surd, rece. Universitatea cea fara usi, deci fara oprelisti, deci deschisa tuturor, democratizata, are acum aer de epava a idealurilor saptezeci-ste. Era vremea cand Bourdieu descoperise ca scoala mentine inegalitatile sociale si cand studentii iesisera in strada pentru a democratiza invatamantul, adica pentru a-l face accesibil clasei de jos. Mai trist e ca epava asta inca mai suscita asemenea idealuri, care se fac auzite relativ frecvent prin greve, de exemplu. Inertia, zic eu, are cea mai mare vina pentru ce se intampla in mediul studentesc lyonez, in masura in care cererile studentilor comunisti sint desuete dintr-o mie de motive, poate cel mai hilar fiind anacronismul. Ele erau plauzibile in anii '70, dar de atunci, opinia publica a evoluat si motivele de ingrijorare cotidiene sint altele. Totusi se mai aud din cand in cand slogane revolutionare, inspirate si mentinute cum spuneam, subliminal, de imensa opera de arta in care toti ne-am facut veacul, cladirea universitatii de la Bron.

Iata deci de unde perplexitatea mea la citirea povestioarei despre democratizarea artei. Iar pentru mine orice democratizare e oarecum sinonima cu plebeizare... (vezi nota usor peiorativa).

Radu Pavel GHEO, Adio, adio, patria mea cu î din i, cu â din a, Polirom

La noi in curte

Uite c-am facut-o si p'asta. Am ajuns aseara la Timisoara, dupa ce o saptamana intreaga asta ne-a fost motivatia. De la Lyon pan' la Timi e cale lunga si grea... Promit sa revin cu detalii de pe drum, ca-s muuuulte.
Acum mi-i bine, sint in tara mea, am mancat ciorba de vita cu smantana si nu stiam de ce nu curge apa dimineata la dus. Pai nu curge pentru ca am dat drumul la calda... apa, ea, curge doar in forma ei cea racoritoare.
Si Timi-i la 500km de casa, adica tot atata cat mergeam noi intr-o zi. Da' asa-i de bine, si ma simt acasa si totu-i familiar. Si nu, n-am mai venit la Timi pan'acum. E o stare generala de chill, de zapuseala si nevoie permanenta de "cocacolarececagheata". Si mi se uscase gatul aseara dupa o bericola, asa o fost de buna!
Deci sint bine, sintem bine amandua, Sinzi si cu mine. Dupa the roadtrip of our (so far) life time.

21

La multi ani Nicole.
Maine o duc pe Nicole la Paris. I-am luat belet de tejeveu si pat in celula.
Nu vreaaaaaaaau! Opriti timpul, ma dau jos la prima, pe mine sa ma lasati aici!

Bine, na, exista cateva lucruri pe care mi le-as dori de ziua mea, dar nu's de zis :)

(S)udism

Asaa... Marsilia. NU PE AUTOSTRADA! Ci pe drum national. De ce? Pentru ca autostrazile in Franta sint cu plata.... 600 km autostrada dus intors = 60E taxa, deci inca o data benzina. In fine...
E foarte greu sa NU mergi pe autostrada... pentru ca te prinde de nas, te pacaleste, te momeste... toate indicatoarele arata spre autostrada. A fost mult mai greu sa NU ma urc pe autostrada decat sa urmarim drumul pe harta si fizic. Si-acum... well, hai s-o zic si pe asta... am facut 8 ORE pana la Marsilia. 320 km. Nu mai zic nimic.

Orasul ala e NEBUN. Sinzi ramasese blocata pe cuvantul "nebun" in primele 2 ore dupa ce am ajuns in oras. Dupa calmul suveran lyonez, sudistii sint... haotici, isterici, extenuanti si mai presus de tot "mizerabili" intr-un fel aparte, al lor, un soi de mizerie urbana coerenta.
Luasem mai multe adrese de youth hostels/auberges de jeunesse, printre care unul in centru, dupa cum l-am vazut eu asa pe google map, fara sa stiu ca centrul Marsiliei e mai rau decat "Orizontul" onestean. Tiganeala si strazi claustrofobice de-mi era si frica sa opresc masina undeva, nu mai zic de parcat peste noapte (si numarul de Romania e un factor de risc!) Cautam strada cu pricina si inainte s-o gasesc am zis nu... hai la urmatorul.
Urmatorul era in partea opusa a orasului, pe dealuri, printre strazi la fel de claustrofobice dar in rampa de data asta. Oprit la stop cu frana de mana, turat motor, fortat pedale, nervi, tigari, frana brusca. Pe unde merg acum? Pe ce strada sintem? Nu... am pierdut. Hai, incolo, nu? asa dupa feeling-ul meu :)) la sentiment, la nesentiment, l-am gasit pan' la urma.
Anyway... Marsilia e NEBUNA! Oamenii sint super-oameni, nu stiu cum pot sa traiasca in orasul ala.

Marsilia mi-a stricat franele. Am dus-o pe Nora la spital, sper sa mi-o dea pana luni si sa nu ma usuce de "timp" :)

Acum inteleg de ce Lyon e "oras burghez". Si toata lumea zice asta! Si lyonezii si outsiderii! Diferenta e dureroasa. Aaaa... la un moment dat, cand m-am urcat eu pe autostrada din greseala si am iesit la prima benzinarie, am mers la politia de autostrada sa intreb de drum. Si Garcea mi-a cerut o tigara. No comment. Si s-a uitat suspicios knd i-am zis ca mergem trei fete la Marsilia. Apoi am inteles de ce :))

Big bug

Vroiam sa scriu despre ce-am mai facut in ultima vreme... doar ca tocmai a intrat o zburatoare mare si neagra in camera. Eu ma panichez foarte tare in cazuri din astea si e unul dintre momentele in care imi doresc un "barbat in casa" :)) Nu-mi pot dezlipi ochii de la chestia neagra, sta pe tocul geamului si nu-mi doresc decat sa stea acolo pana iese Sinzi de la dus, macar sa nu fiu singura in fata dusmanului!

Asaa... a zburat... s-a balbait prin camera si a cazut in bec. Ca asa sint becurile mele, capcane de muste. Uf! Intre timp m-am mutat temporar pe hol.

Asta e unul din evenimentele recurente din 19m². Waaaa... si mai sint niste tantari uriasi... care nu pisca, ci sint doar uriti... asta a fost traumatizant cand am ajuns aici si m-am vazut singura in fata dihaniilor. O data tin minte ca l-am lipit pe unul de perete dar n-am mai avut curaj sa-l si dezlipesc de acolo... a doua zi cand m-am "imbarbatat" eu pe mine sa-l dezlipesc de pe calciul alb al peretilor mei de zi cu zi... s-a descompus si a trebuit sa-l dezlipesc picior cu picior. Brrrrrrrrrr

Interlude

Am asezat maculatura in ordine, in dosarele colorate care mi-au mai ramas de semestrul trecut. Tura asta chiar a trebuit sa le inghesui. Mi-au mai ramas ceva cursuri transversale care au incaput in Anul I sem. 1 :) Fara nostalgii, fara atasamente... Pentru ca Guerrilla Social Club cu Oculeanu, si pentru ca niste cubane si portoricane si bose superb inlantuite si mixate pe alocuri. Clave si conga si bongos... n-am reusit niciodata sa aud clave, stiu doar ca exista si pot sa-mi dau seama cum ar trebui sa bata pe masura, dar de auzit n-o aud niciodata :(
Mi s-au terminat brichetele, nu tigarile! Am devastat "colectia" de cutii de chibrituri de prin locuri indepartate. Hartii am facut saptamana asta, si-o sa mai tot fac. Mi-a ajuns!
Maine vine Sinzi, counting the hours :)

Melo de gala

Am auzit-o azi, ca altfel nu mi-as fi amintit. Sau poate doar mi s-a parut mie ca a fost hitul marii depravari. Pe mine m-a prins. Nu merge decat cu stroboscop si fum. Enjoy!

Gala la rece

Sau cu ce-am ramas eu din povestea asta...

Pai principalul motiv pentru care m-am dus, desi aveam o presimtire ca va fi exact asa cum a fost, era nevoia de multime/foule. Pentru ca in timpul examenelor ma abtinusem de la contacte sociale cu oameni nu-prea-cunoscuti. Si pentru ca am ramas cu o anume frustrare de cand am fost in centru in seara alegerilor. Ok, incerc sa cosmetizez ce s-ar putea numi simplu spirit gregar. As include asta la drepturile omului, dar asta e alta poveste.
Eram curioasa sa-mi vad colegii, aia comunistii, beti si sociabili. Nu prea s-a intamplat. Doar pe cativa i-am simtit "aproape", cu vreo 2 nu mai vorbisem niciodata dar s-au dovedit mai umani decat as fi crezut.
Restul nu si-au dat jos mastile. Prea ocupati cu salvarea si pastrarea bunelor aparente. Hi hi hi, ha ha ha. Tot felul de "bichettes" si "misstinguettes" (caprioare si domnisorele - astea fiind apelative de la fete pentru fete; btw, eu m-am simtit instinctiv jignita cand mi s-a spus prima data "bichette". Mi-a luat ceva timp sa ma lamuresc ca-i de bine) asa, deci, care mai de care mai sprintare, fiecare cu cate o nota exagerata si de prost gust (ma rog, dupa gustul meu) - fie ca era atitudinea excesiv expansiva si isterica, sau aroganta suverana sau pur si simplu scurtimea "shortului" de plaja... da' despre asta nu mai zic ca nu-i frumos.
Cu toate astea, cred ca a fost prima data cand mi-a fost drag de colegii mei. Unii dintre ei nici nu stiau ca nu's frantuzoaica... am luat-o ca pe o insulta :)) Altul m-a intrebat cu titlu de repros ca de ce-am fost asa "discreta" pan'acum.

Acum mi-e bine. Sint in pace cu mine. In principiu am reusit ce mi-am propus (cam orbeste) in septembrie trecut. Am dormit 12 ore si nu mi-e rusine. Si asta nu'nseamna ca ma culc pe victorie! :))

Gala

Gala studentilor de la Drept si Stiinte Politice. Evenimentul monden al anului, in domeniu. Nu, n-a fost vorba de discursuri si premii. A fost CocoBango. DiscoSisco. Soiree en boite. Nu, nici macar "clubbin" n-a fost. A fost ceva penal in ultimul hal, pentru care toata lumea si-a pus tzol festiv, si hai... la gramada cu noi!
Am luat belet de la facultate, mi-am pus decolteul si m-am intalnit cu fetele sa ne machi(e)m impreuna inainte de marea depravare. Aaaa, si cand am iesit din casa am pus mana cu incredere pe manerul unei usi plina de lipici sau ce naiba o fi fost, ca am avut ce curata un sfert de ora :)) Nu, nu se curata cu sapun, doar cu detergent de vase si partea aspra a buretelui de vase. Motiv pentru care Laurie a coborat degeaba sa m-astepte la metrou, pentru ca eu am intarziat "grave". De fapt ieri au fost tot felul de gale prin Lyon, de pe la mai toate scolile care se respecta. Cineva s-o fi gandit sa ne inveseleasca asa, inainte. :D
Oameni fancy in transportul in comun, printre care si colegi de-ai mei. In metrou ma intalnesc cu Alice... mergi la Laurie? Si eu. Ce bine, altfel nu prea as fi stiut cum sa gasesc blocul.
La CocoBango - care era undeva ascunsa asa dubios dar na, afara-i vopsit gardul si'nauntru... - pai inauntru... Wa. Nici nush ce sa zic. Eu n-am mai fost la DiscoSisco de pe la ineputul liceului, cand mergeam si beam pe boxe cu Sinzi si jucam folbal pe ring cu bidoane goale. (Nu, aici n-am facut asa). Deci la DiscoSisco nu s-a schimbat NIMIC de cand am fost eu ultima data, variabila timp-spatiu n-are nici un efect. Aceeasi atmosfera austera oarecum la inceput, si de bodega de pe la vreo 1 incolo.
Flornache didn't show up, asa ca mi-am vazut de treaba si am incercat sa rentabilizez investitia. Open bar pentru fete, adica punch gratis cat te tine. Doar ca punch-ul ori n-avea deloc, ori doar o infima cantitate de alcool. Damn! Ok. Mai aveam o "conso" (consumatie) inclusa in pret, hai macar asa... Tarie sa fie, ca si-asa-i putina. Apoi m-am enervat ca nu m-am dus cu masina... noah, eu credeam c-o sa fie alcool si din astea.
Vrajelile de rigoare. Am "combinat-o" pe Alice :))))))) Asta a fost haios. Ma rog... eu n-aveam nici o treaba in principiu, dar Laurie a insistat. Ar fi fost intr-adevar o treaba grea pentru un singur om, in conditiile in care aveam de gerat 3 alti oameni. Alice care nu prea stia ce se intampla, un tip care se tot tinea dupa ea si cu care ea ar fi fost in stare sa plece acasa si printul oropsit care de 3 luni nu-ndraznea sa faca vreun pas spre Alice si care acu'si mai vedea si visul spulberandu-i-se.

Am avut asa o stare de irascibilitate in ultimele zile, ca am evitat cam orice contact social mai lung de 15 minute. Examene unele peste altele, stres, nedormit etc. M-a cam vlaguit sesiunea asta. Cel mai greu de suportat a fost examenul de ieri, pentru ca toata lumea terminase, numai eu si alti cativa mai aveam de dat mondializarea. Dupa toata treaba asta, nu mai eram om. Nici stres, nici frustrare, nici usurare pentru ca terminat, nici excitement pentru ca gala, nici macar oboseala. Zombie tata.

Acu ma duc sa mananc de dimineata cu niste oameni care mananca de pranz.

Always...

Penultimul exam azi. Caaaaaaaaald, nici un pic de curent in amfi. Imi transpira palma si-mi aluneca pixul.
Tanti care supraveghea s-a dus tiptil si si-a luat o doza de Coka... (Cola, ce credeai?). Tiptil s-a intors si crezand ca n-o vede nimeni... PÂC deschide doza. Stii sunetul ala irezistibil si bulele in surdina. Doar ca amfi-ul are ecou. Reactia generala: aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaahhhhhhhhh.

Solidari, am salivat toti si am urat-o pe tanti o ora jumate. Dupa examen lumea a stat la o tigara si o Coka asa, in dusmanie. Acum detin mandra un litru intreg de pecsi in frigider.

In noaptea asta proiectul, maine mondializarea de rigoare (langa o altaaa granitaaaa si... gataaa). Gata.

Din intelepciunea populara

Heureux l'étudiant qui comme la rivière peut suivre son cour sans quitter son lit.

Fericit studentul care, precum râul, poate sa-şi urmeze cursul fara sã-şi pãrãseascã patul.

Sesiune pan' la gat. O saptamana, atat dureaza. Pana sa realizezi ca a inceput, numa' se si termina. Ca la dentist, ca sa nu doara. Moaaama, si cand ii aud pe aia de la socio ce se mai plang! Au 2 examene. DOUA! Pentru ca restul s-au dat in timpul semestrului.

Deci "quand reverrai-je mon petit village?..." Asta nu mai traduc. Uite-asa. Prea faina aliteratia :P