Expat's dilemma

Ok, am cautat si NU am gasit impresii pertinente despre stagiile din Romania. Asa ca o sa scriu eu ce stiu deocamdata si ce ma framanta, sperand sa primesc niste puncte de vedere ajutatoare, eventual bazate pe experiente.

Tanara expat' absolventa si in curs de absolvire cauta stagiu interesant si motivant in capitala de bastina, oras al tuturor posibilitatilor, fara experienta la fata locului. Trimite aplicatii din proprie initiativa la firme mai mult sau mai putin renumite, merge la interviuri si ramane cu 2 variante short-listed:

- mega-agentia, premiata si recunoscuta, printre primele brand-uri de advertising readily available in mintea oricarui (ne)cunoscator, prezenta pe toate pietele concurentiale din lume, cu rezultate si impact vizibile cu ochiul liber. Stagiu neplatit, remunerat doar cu numele agentiei pe CV.

- agentia de apartament, cu imagine mai mare decat este de fapt, cu oameni tineri si pragmatici, cu scrumiere in birou. Stagiu platit la nivel new-entry.

As vrea sa stiu in ce masura, intr-o agentie mare, un stagiar chiar apuca sa puna osul la treaba, la treburi decente adica, si cat se sinchisesc mai marii de el. Ca la agentia mica m-am lamurit ca, vrei nu vrei, e de treaba si riscul statului degeaba e scos din schema.

Stagiara aspiranta vrea sa invete lucruri utile si sa se lamureasca daca, mai devreme sau mai tarziu, e rost de venit inapoi in tara si de ce si cum. Si mai vrea sa stie daca se pot face bani din publicitate si daca-i place sa lucreze in afaceri dintr-astea. Prea multe pretentii?

Aspiranta crede ca oricat ar fi de greu numele agentiei mari, un stagiu neplatit fara sanse reale de angajare la sfarsit (pentru ca imposibilitate de ramanere la fata locului pe timp indelungat) nu merita. Adica un stagiu neplatit li se ofera si studentilor autohtoni, si, fara a fi obraznica, investitia in studii in strainatate nu e de ici de colo. Investitia asta e a mea in termeni de timp si efort, a altora in termeni de bani. Iar studentii autohtoni nu cred ca au apucat sa lucreze pe cazuri concrete de marketing, in care stii care a fost bugetul Starbucks pentru nushce campanie, unde au dat gres, cum ar face ei a doua oara si, mai ales, cum ai face tu in locul lor. Adica, in afara de motivatie si entuziasm, stagiara aspiranta mai vine si cu oareshce competente de care ai nevoie (si atunci platesti) sau n-ai nevoie (si atunci iti iei stagiar de la SNSPA). Sa nu mai vorbim de munca in sine, oricare ar fi ea. Pana la urma, munca trebuie platita, chiar si simbolic, nu? Prea multe pretentii?

Pe de alta parte, daca tot vin in tara de la capatul lumii, despre care probabil ca americanii nu stiu pe ce continent e, macar mega-compania e recunoscuta peste tot in lume.

Si pe de alta parte, compania de apartament e muult mai friendly decat wanna-be-ii cool si juicy, si mai si plateste corect.

Acum problema se pune in felul urmator:
- n-am negociat salariu la interviu cu mega-compania, pentru ca nu stiam de pe ce termeni negociez si pentru ca oferta platita a venit dupa aceea.
- intre timp, munca voluntara incepe sa sune a exploatare.

DECI: in ce masura e "nesimtit" sa ceri un salariu simbolic ulterior interviului, pretextand o oferta mai buna + neramanere in companie dupa stagiu + competente competitiv mai bune decat ale altora + diploma in mana (spre deosebire de studenti necalificati inca) + munca efectiva, fara sa invocam experienta internationala (asta mi s-ar parea si mie nesimtit)?

Tanara expat' s-ar bucura de niste pareri obiective cu radacini in realitate. Realitatea autohtona, ca la capitolul asta sta prost. Daca stie cineva (fosti) stagiari in publicitate in romania, send'em to me!

de circumstante

Nu mai pot. Iar m-apuca nervii capului. E vorba tot de sistemul francez. Asa... poate uitasem de ce am plecat anul trecut. Pai de ce sa uit? Nu-i frumos.

Nici nu stiu cu ce sa incep... pentru ca am refulat multe de la inceputul anului. Ma gandeam asa, ca in sfarsit am dat peste niste oameni mai buni, ca poate o sa fie bine. Buni nu neaparat fata de mine... asa in general. Si treceam cu vederea micile rautati pe care le vedeam in jurul meu, poate e doar o exceptie. Oamenii astia nu se iubesc. Nu iubesc. Nu cred ca au iubit ceva vreodata, nu cred ca stiu cum se face. Poate doar li s-a parut, cand de fapt era vorba de patima, dependenta, si-au confundat propriile dorinte cu niste idealuri cool sau mai stiu eu ce alt fel de falsa iubire. In sensul ca nu-si iubesc aproapele.

Am in clasa un grup care nu face decat sa critice si sa-si bata joc. Mai cu seama de un coleg de-al meu care nu corespunde trendului, dar care mi se pare omul cel mai lucid si coerent din clasa. Si omul asta pune intrebari la ore... foarte frumos. Nici eu nu le ascult tot timpul, si mie imi intrerup cursul, dar imi zic ca pana la urma omul asta face ceea ce ar trebui sa facem toti - incearca o intelegere a lumii un pic mai profunda decat ceilalti.
Ma rog. Politica gloatei e sa-i dai in cap aluia care incearca sa se ridice. Ca toti tre sa fim egali. Si daca nu sintem toti destepti, atunci sa fim toti prosti.
Si vin astia cu macul la scoala si se dau pe net in ore, asculta muzica si vorbesc tare. E naspa daca stau in spatele tau, ca nu mai intelegi nimic din curs. Dar lasa, ei sint cool. Si pana la urma nu asta e problema. Azi insa m-am minunat mai tare ca intotdeauna. Timp de 3 ore, la curs, astia n-au facut nimic. Dormeau, nu cu nerusinare, ci cu emfaza. Adica, vezi, eu sint obosit, n-am dormit prea mult, eventual sint mahmur. Pai de ce mai vin la curs? Pai ca sa ne arate cat de mahmuri si cooli sint ei. Hai maaa... Apoi se trezeste unu' ca n-are cursurile. Unu din astia care VINE la curs dar e prea ocupat sa se dea cool ca sa-si mai noteze ceva in mac-ul lui pe care-l cara constiincios zi de zi doar ca sa asculte muzica in ore.
Deci cata dragoste sa ai pentru astia? Adica chiar am ramas perplexa cand mi-a cerut unu' sa-i trimit cursul ala si ala si alalalt la adresa cutare. Fiind vorba de cursul pe tot semestul, nu de cursul de joia trecuta sau mai stiu eu ce. pur si simplu nu stiam cum sa-i zic ce aveam de zis asa ca nu i-am zis nimic. vreo saptamana.
Si faza e ca astia nici macar ei intre ei nu se iubesc. E doar o solidaritate de circumstante.
Si cand m-am mai uitat si in dreapta mea si am vazut-o pe colega ca-si deseneaza cursurile cu creioane colorate in anul 3 de facultate mi s-a facut asa rau dintr-o data.
Era un curs despre sociologie educationala. Si vorbeam despre metodele de invatare a scrierii si cititului limbii franceze pentru micii francezi. Ei au doua metode:
- una veche, "globala": invata cuvintele intregi pe de rost (sa le scrie si sa le citeasca)
- una noua, "silabica": invata sa scrie si sa citeasca silabe si apoi le combina in cuvinte.
problema cu asta silabica e ca in limba franceza exista o sumedenie de silabe care se pronunta la fel dar se scriu foaarte diferit in cuvinte. pai normal ca nu stiu sa scrie. Ca atata s-au mai scarpinat pedagogii cu mana dreapta pana la urechea stanga pana au scos un caca de metoda. De ce dracul nu invata intai literele, apoi sunetele. Cum invatam noi che chi ghe ghi. Fonetic. Ca si franceza am invatat-o la fel. fonetic. sunetul cutare se scrie in cutare fel. ou se citeste [u].
Iar ooof.

In fine. Oamenii astia nu se iubesc intre ei. Nici macar liberalii cu liberalii sau comunistii cu comunistii. De la unii la altii am inteles ca nu exista sanse. Cand mi-a zis Paul anul trecut ca lumea nu se indragosteste la Paris m-am minunat. Ca ma miram cum de e unul virgin. Ca na... e simpatic el asa, si nu e prost si nici urat. Cum de? Pai ca el nu vrea decat cu dragoste. Ok. Foarte frumos. Dar cum n-ai sanse sa te indragostesti la Paris, mai ales cand ai pretentii... Ca toata lumea are pretentii, si toata lumea se crede mai bun decat ceilalti. Cum, atunci, sa te indragostesti? Asa ca principiu.

Mare pacat. Pacat, ca la prima vedere n-ai zice. Oamenii astia pastreaza aparentele de-o viata. Viata aia a lor de 20 de ani. Si eu fac la fel de multe ori, ca am impresia ca oricum n-ar intelege daca le-as arata o apreciere sincera. Li s-ar parea ciudat. Si uite de asta nu mai pot. Si mi se face lehamite de pastrat aparente.

Fata cu sosete de diamant

Petrecerile de la uni mea sint violente.
Cu toata rusinea, mi-am scrantit o glezna miercuri. Rusine pentru ca imi amintesc cum ma hilizeam cu Lea anul trecut cand vedeam fete in carje si ditamai ghipsul prin campus; evident isi scrantisera gleznele pe tocuri. Well, exact asta mi s-a intamplat. Adica chiar n-ai ce sa faci cand toata lumea in jurul tau cade... si cade peste tine... pentru ca era muuult prea multa lume pentru spatiul disponibil.
Plus o vanataie in spate... undeva pe spate, in dreptul umarului... aia chiar nu'nteleg cum s-a produs. Si da, si alti oameni s-au trezit a doua zi cu vanatai nu se stie cum si de unde.
Deci universitatea asta a mea are o tenta maso
Iar eu sint ca motanul incaltat :) m-a incaltat doctorul cu o soseta permanenta...

NAI Evolis - Cand aparentele nu inseala

De cand am inceput eu stagiul asta, ma tot revolt in sinea mea, iar din cand in cand ma revolt cu voce tare la biroul de RH. Motivele sint o sumedenie si sint inlantuite; mai nimic din ce-am discutat nu s-a tradus prin acte sau fapte. Si ii vad in fiecare zi pe oamenii astia si tot nu-mi vine sa cred cu cat tupeu imi spun ca "da' oricum, era neoficial ce discutasem". Greseala mea, ca am crezut pana in ultima clipa ca niste oameni de la RH ar avea niste principii, chiar si fragile. Sint niste curve. Singura apologie pe care si-o fac ei insisi e ca asa a venit ordin de la directiune. Ceea ce nu face decat sa transmita proasta imagine persoanei care incarneaza "directiunea".
Putin imi pasa pana la urma, cine si de ce; NAI Evolis a avut fata de mine o atitudine de magar. Si nu numai fata de mine, ci fata de mai toti stagiarii. Iar daca sint vreo unii mai vechi in firma care au obtinut in scris ce li se cuvenea, asta e o chestiune de hazard si nu de principii etice profesionale.
Ma rog... ideea e ca dupa ce ma revolt, daca trece putin timp ma fac ca uit; ca sa fie totul bine, sa lucram in pace si bla bla. Ei, acum ca mai am o zi de stagiu, eu inca nu am nici un contract, nici o conventie, nici un document nimic. Ca sa-mi spuna desteptii pamantului ca "oricum era neoficial ce mi s-a spus la interviu si ulterior".
Mi-e lehamite sa intru in detalii. Ideea e ca pe site-urile de internship review, directiunea a dat dispozitie ca anumiti stagiari, care ar fi avut intr-adevar ceva de pierdut in caz contrar, sa publice niste review-uri favorabile ca sa mai creasca un pic rating-ul. Deci pana aici s-a ajuns.
E o vrajeala de la cap la coada. Dupa ce imi voi fi primit si putinul cuvenit pe luna august si scrisoarea de recomandare, probabil o sa public ceva in fraceza despre preaminunata NAI Evolis, macar altii dupa noi sa nu se mai arda.
Altfel, am impresia ca e si in Romania o franciza NAI, sint curioasa acolo cum se intampla lucrurile.

Photo - Arizona dream

Photo credits Ldebrot©

Eee, Paris

Paris
Asculta mai multe audio Blog »

Despre niste clisee regasite...
Stateam ieri la o terasa, cu un ceai, asteptand pe cineva. (deja asta este un gest cum nu se poate mai european). De la masa de alaturi razbate o conversatie despre relatii, nedumeriri, inselatorii etc. Apoi mai apare un tip in peisaj despre care se anunta ca "a facut Statele". Si tipul incepe a depana ce i s-a mai intamplat de vreo cativa ani de cand tot fusese plecat. In mare, doar povesti de iubire, de razbunare, de regasire etc. Asta e esentialul in viata. Toate celelalte nu fac decat sa graviteze in jurul nucleului asta. De pilda, de cand sint singur, am descoperit ca pot sa fac lucruri pe care nu gandeam sa le fac vreodata: un maraton, cursuri de pian etc. Apoi m-a sunat dupa un an sa-mi spuna ca fusese insarcinata, pierduse copilul iar acum e fericita cu sotul ei. Iar eu mi-am zis "ce bine ca n-am facut pasul ala". Cum? N-ai timp? Pai lasa-ti iubitul si-ai sa vezi ce repede iti iei carnetul de condus!
Exact de asta n-avem noi timp :)) Pai sigur ca n-avem timp, ca stam toata ziua la cafea la terasa. E incredibil cate interludii spatiale si temporale se gasesc in orasul asta grabit si aglomerat.
Povestea asta mi se pare intr-un fel atat de franceza. In america lumea nu prea discuta futilitati din astea, cu atata grija pentru detaliu... discuta din altele.

Si eu sint tot intr-un interval de nimic. Incep stagiul luni.Pana atunci profit, cum zice francezul. Profit de oras. Imi caut part-time, desi nu sint convinsa ca chiar vreau si stagiu si part-time.
Aa! si am reinvatat sa citesc in metrou, de cand nu mai stau in campus.

Soc cultural

In satul Bogdana din comuna Stefan cel Mare nu se respecta libertatea presei.

Nu ca eu as fi fost presa, dar prin analogie inteleg ca daca ar fi fost intr-adevar cineva din presa la fata locului, i s-ar fi ingradit drepturile.
Lucrurile s-au desfasurat in felul urmator: mama a fost observator acolo pentru alegerile locale si eu am mers cu ea ca sa ma duc pe dealuri si prin padure, ceea ce am si facut dimineata de la 8 pana pe la vreo 11. Apoi m-am gandit ca iese lumea de la biserica si se duce la votare si ca ar fi interesant sa ma duc sa vad. Sa vad adica si prin lentila aparatului de pozat. Ceea ce am si facut. Recunosc, cu o oarecare jena ce nu-si are locul cand vrei sa faci fotojurnalism. Dar "wanna-be"ul din mine inca mai sufera de reminiscente provinciale, mai ales ca oamenii aia imi erau asa de dragi (cum se duceau ei frumos imbracati sa voteze la gradinita din deal) ca nu vroiam sa le stric bucuria prin evidenta aparatului meu.
La alegeri nu e voie sa faci poze in cabina de vot. Era afisat articolul pe usa; oricum nici n-am intrat in sala ca n-am vrut sa-i fac probleme mamei sau sa atrag atentia, asa ca m-am multumit sa stau in curtea gradinitei si sa observ traseul pompos al votantilor de la poarta pana la intrarea in sectia de votare. Au venit maicile de la manastire sa voteze si erau asa frumoase ca m-am emotionat si n-am indraznit sa le fac poza.
Dupa vreo 30 de minute de prezenta prin preajma vine un garcea si-mi spune cam timid ca "daca mai faceti poze o sa fiu obligat sa iau masuri impotriva dumneavoastra". Cu perplexitate am replicat ca interdictia se aplica doar in cabina de vot, nicidecum in imprejurimile sectiei de vot. Ca nu, ca asa a zis doamna presedinta de comisie, ca el trebuie sa execute si ca sa vorbesc cu ea. Daca nu era mama acolo sigur m-as fi dus sa vorbesc cu aceasta stimata doamna, dar stiu ca nu te poti intelege cu oameni din astia si nu vroiam sa fac probleme.

A venit tata sa ma ia si i-am povestit. Si mi-a zis ca cine-i femeia asta de-si da atata importanta. Si am fost de acord. Dupa care ca cine sint eu sa-mi dau atata importanta. Si aici am avut o recidiva de perplexitate. M-am jenat desigur; pe moment. La rece insa mi-a fost rusine ca m-am jenat; de ce sa-mi fie jena? Nu lucrez pentru nici un cotidian, dar aveam toata legitimitatea sa fac poze. Ce-i cu prejudecatile astea? Am ajuns eu sa-mi fie jena in fata unor asemenea judecati sarace? Adica mi-a fost jena pentru ca stiu ca asta se astepta de la mine mai mult decat ca asa am simtit.

Of! Ma cam doare inima cand zic ca imi iubesc tara.