too much school

putin The Cure inainte de culcare.

e tarziu si maine am "expose" - tortura emotionala periodica practicata asupra studentului francez (mai nou am aflat ca de fapt de mici ii tot tortureaza cu "expose-uri"). ideea e una profund socialista: prin rotatie, toata luma pregateste cate un subiect si-l prezinta celorlalti, astfel incat toata lumea sa poata invata din ce vorbesti tu acolo "in fata clasei". rezulta ca toata munca e facuta de studenti, proful e acolo doar ca sa noteze, ca na, trebuiau sa inventeze ceva si pentru nota. in practica totusi, exposantul se chinuie sa ramana in niste norme uzate care sa-i asigure o nota decenta pornind de la premisa: cu cat seamana mai mult cu ceilalti, cu atat mai sigur. sa nu mai vorbim de fluturii dinainte... si din timpul... care fac discursul monoton, un fel de "nu se mai termina odata". aceeasi regie in fiecare saptamana.
m-am blazat. de vreo 2 zile incoace tot vreau sa se termine odata.

ironia e ca dupa 2 ani (dupa o viata, pentru unii) de exercitii din astea formulate obiectiv, maine ni se cere un punct de vedere subiectiv. n-am reusit sa-l conving pe colegul sa iasa din matricea "teza-antiteza". pentru prima data ni se da sansa sa sustinem toate bazaconiile posibile (numai argumente sa avem) dar precautia adanc inradacinata si "politicaly corectness"-ul (mamii lor) se dovedesc a fi limitele orizontului. tant pis, as zice, eu oricum imi fac bagajele si plec in curand :D ...counting the days.

pan' atunci ma ghemuiesc in mine si ma invelesc cu locuri frumoase si timpuri atemporale.

nostalgii virtuale

mi-e dor de anii aia de dupa revolutie pe care n-am apucat sa-i traiesc, pentru ca aveam constiinta inca in formare. n-aveam termeni de comparatie, dar acum cand ma uit in urma mi se pare ca era o anarhie totala, toata lumea facea ce vroia. valorile se skimbau de la o luna la alta, la fel ca si cursul valutar sau pretul painii. pe locurile de joaca de atunci au aparut acum vile si anl-uri. iar pe ochii mei de atunci au crescut pleoape grele, controlate de mecanismul complicat al selectivitatii si elitismului. atunci vedeam incetzoshat. acum imi mijesc ochii dar nu reusesc sa focalizez decat pe detalii. sa ma ridice cineva de subtziori ca sa pot vedea de sus, in ansamblu.

cat de liberi sintem, de fapt?

n-am putut termina "L'art d'aimer" (arta de a iubi) a lui Erich Fromm. n-am stiut de ce, dar pur si simplu fiinta mea intreaga a refuzat intr-o zi sa citeasca mai departe din invatamintele acestui erudit cunoscator al omului contemporan.
o incepusem cu entuziasm, titlul ma intriga un pic iar prima conexiune a fost legata de "Ars amandi" a lui Ovidiu, despre care stiam ca e... dulce. fusese un cadou sweet de la cineva si mai sweet. totusi, subconstientul meu se pare ca a hotarat sa opreasca aceasta pervertire a naturii mele. in mare, cartea asta te invata cam cum arata dragostea adevarata in zilele noastre si mai ales cum sa n-o confunzi cu lupii deghizati in scufitze, asa-zisele forme ipocrite ale iubirii. m-am ingrozit... de fapt abia tarziu mi-am dat seama ca sentimentul de repulsie incercat fata de volumul asta era groaza.
de un an si ceva de sociologie, am tot invatat si inteles si acceptat (si resemnat) ca indivizii nu sint chiar asa de liberi pe cat cred ei si ca determinantii sociali joaca mai mult decat ne-am putea inchipui. proba irefutabila care a zdruncinat un pic edificiul valorilor mele: caracteristica sociala preponderenta in randul studentilor la sociologie e ca provin din familii situate la granitele dintre clasele sociale. si eu care credeam ca mi-am gasit vocatia cand am ales sociologia! de fapt nu era o alegere, ci toate sansele erau de partea mea sa fac profilul asta, doar ca eu nu stiam. sau poate ca tocmai asta e politica fericirii: sa-ti conduci viata in concordanta cu tiparele pentru care esti facut (stiu ca suna crud!) in asa fel incat sa nu existe conflicte interioare (vezi schizofrenia despre care vorbeam). anyway, discutia poate continua iar probele "stiintifice" (a se citi statistici) nu sint decat sarea si piperul.
refuz insa sa-mi spuna cineva cum sa iubesc "corect"! acum stiu ca refuz asta constient, dar ii multumesc subconstientului meu pentru atitudinea protectiva. imi cer scuze fata de adeptii luciditatii si coerentei academice pentru ca denigrez cartea asta fara s-o fi citit pana la capat. pur si simplu m-a inspaimantat. poate pe undeva tocmai pentru ca stiu ca are dreptate tipul cand spune ce spune. pentru mine e prea mult. iubirea e asa cum o simt eu, cum vreau eu sa fie si cum imi place mie. don't take it away from me!!!
deci sintem exact atat de liberi pe cat decidem sa fim.

by the way, regret profund ca am citit deja jumatate de carte. ma bantuie. brrr

pentru curajosi si virtuosi, Erich FROMM, L'art d'aimer

GrussGot aus Wien

cu un mic detur prin slovacia, ca de, cine nu-si permite sa zboare la viena direct, aterizeaza la bratislava, unde aeroportul e mult mai ieftin si oricum e doar la 50km de viena. deci trezit la 4, plecat la 5, urcat in tren la 6, ajuns la paris la 8, la orly la 9, imbarcat la 10 si la 12 recuperat bagaj la bratislava. o zi de munca, ce mai.
foarte faini slovacii! in orice caz, flight-attendent-a slovaca mi-a vorbit pe un ton foarte amabil pana sa-i spun ca eu nu vorbesc limba aia. cu prima ocazie, o incursiune in slovacia. n-am vazut decat bratislava de pe autostrada, cu prea-bine-cunoscutele blocuri-turn in stil comunist. oamenii insa par sa fi scapat de orice reminiscenta ideologica in sensul asta. vorbesc germana si radioul lor bate pana la viena.
oras cochet, viena, lume asezata si cu aer constient fericit (nu ca utopicii tineri revolutionari comunisti de la mine de la facultate). cum spunea cineva, daca m-as fi nascut in austria jumatate din problemele existentiale ar fi fost rezolvate in stadiul intrauterin.
oameni fericiti zic. au magazin special pentru accesorii de fumat. i mean weed smoking. pe de alta parte, in fiecare zi se skimba 4-5000 de ace pentru injectabile. adica daca nu poti sa te lasi, macar primesti ace noi pentru cele vechi pe care le retunrnezi. asa previi contaminarea si mai si stii in orice moment cati injectatzi ai in oras.
am incercat sa pacalesc un barman, dar cand m-a intrebat in austriaca daca vreau bere la sticla sau la halba am zambit oachesh si i-am propus sa mai incercam o data, in engleza. bere bauta intr-o vitrina de altfel, pe o canapea destul de veche si un threesome vis-a-vis cu care imparteam aceeasi masa/suport de bere/picioare. ca na, cu cat stai mai mult p canapea cu atat iti cocotzi mai mult picioarele pe masa, pana ajungi la concluzia ca tot acasa-i mai bine.
am facut pace cu self-ul meu and i got stoned (pentru cine stie episodul anterior). linistit, cuminte, cu precautiile de rigoare, de casa asa. numa' bine. unde mai pui ca mi-am insusit tot PT-ul :)
dupa ce ora trezirii se muta constant din ce in ce mai tarziu, duminica am ajuns de am plecat dupa micul dejun (adica pe la 17) spre una dintre minunile tehnicii dintotdeauna: spaaaaa..... apa termala, hidromasaj, sauna, dus rece si somn organizat. in niste sezlonguri de te intorc cu picioarele mai sus decat bazinul. waaaaaa mai vreaaau!
asa ca din inertie nu stiu prea multe detalii despre drumul de intors... am dormit. adica si intre mijloacele de transport respective tot adormita eram. parca nu-mi vine sa ma trezesc

i'm alive!

stii senzatia aia de prea-plin, knd razi ca prostul, nu stii dak de bucurie sau de groaza... cand simti in sfarsit k traiesti, k esti capabil de sentimente, oricare ar fi ele; k ai viata in maini si stii ca poti sa faci orice! orice, orice! orice vrea mushchii tai.

dupa o zi de aproape 12 ore de munca iti piere orice ambitie, ai senzatia k viata te traieste pe tine, ca ti-a scapat de sub control si n-ai nici un cuvant de spus. deci am iesit de la ultimul seminar (halucinant de altfel) si ma indreptam robotic spre statia de tram, juisand latent la placerea de a vegeta timp de juma' de ora cu okii belitzi (scuze de expresie) in reflexiile luminilor de pe strada in geamul de langa locul meu (pentru k am o intreaga strategie k sa prind locurile de la geam, mai ales dak sint cu fata inspre sensul de mers).
deci mergeam robotic, robotic am traversat pe la trecere cu ultima farama de mandrie k e dreptul meu sa merg pe zebra nestingherit (doar am tocit codul rutier, nu?) si cu speranta sub-constienta k cineva imi va recunoaste activ acest ultim drept ramas si va apasa indignat pe frana.
si BANG! o masina si cu mine ne oprim concomitent la 10 centimetri de eachother. acu adevarul e k eu o vazusem p ea, ea nu ma vazuse pe mine. dar stii cum e... nu ti se poate intampla chiar tie, deci am continuat ingamfata stiind ca ceilalti sint la cheremul tau cand esti pe trecere. cred k m-am oprit kiar in ultimul momnet posibil, poate pe undeva aveam kef de cearta sau ceva. am injurat in romaneste... GOD, IT FEELS GOOD!!! si am trecut mai departe tintuind-o cu privirea pe tipa de la volan care isi tinea mainile la gura intr-un mod foarte clisheistic.
ideea e ca dupa aceea m-a cuprins un asa sentiment de hilar k radeam de una singura pe strada. in sfarsit se intampla CEVA. adrenalina, atotputerninice, gura pana la urechi... yeah, i was enjoying myself in my own litle world. pana ma interpeleaza un tip dintr-o masina parcata pe cealalta parte a strazii care vazuse toata faza. "Ca a ete juste, ca, hein?"
Cum puteam sa-i explic euforia mea cand el rezona dupa principiile bunului simt?

to the states or not to the states

Actul I
am trecut un interviu cu doi mancatori de copii si o doamna zambitoare care nu zicea nimic.
din motive subiective (lene, motivatie indoielnica, un usor fatalism etc) am postulat doar pentru "buricul targului" , anume Georgetown (a se citi Washington DC). mancatorii de copii au fost foarte intrigati de elitismul asta si au cerut explicatii. obiective. n-aveam la mine asa ceva deci strategie de moment, neconvingatoare in cele din urma. asa k mi-au propus un fel de targ, sa postulez pentru niste universitati mai la hacana, gen virginia, oregon si altele de felul asta. batzoshenia latenta in situatii sociale revine in scena oficiala si refuza suveran. pai ce facem aici, ne targuim?

Actul II
replica aia a fost ori autosabotaj ori cea mai buna strategie in situatia data.

Actul III
nu ati primit singurul loc la georgetown, dar va propunem in skimb un loc intr-una din celelalte universitati. (mdaaa, deci ne targuim cu sau fara voia mea). rasuflat usurat, sunat pe tata, baut bere, fumat mult, recitit mail over and over again, uitat pe harta; nu stiu daca de bucurie sau de resemnare. intre timp prietenii mei imaginari polemizeaza aprins in fata petei verzi de pe harta in dreptul careia sta scris de se vede din capatul celalalt al casei (adica de la 4 metri) "ETATS UNIS".

va urma

pentru o sociologie a termenului "occident"

occidentul asta e ca fata morgana, cu cat te apropii, cu atat se indeparteaza, pana realizezi ca de fapt nu exista. e doar un concept supra-licitat care desemneaza o sumedenie de realitati diverse, produs in circumstantele indoielnice ale gandirii de uz comun, fundamental dihotomica: noi vs ei. e un sistem "rassurant", confortabil; lucrurile pot fi albe sau negre. desigur, negre sint in ograda noastra. insa de indata ce depasesti granitele, mirajul se destrama intr-o multime de "occidente" nuantate. pentru ca nu e vorba de diferente fundamentale, ci de nuante. si daca tot avem si conuri, nu doar bastonase, putem chiar rationa in termeni de asemanari.
partea care merita atentie, insa, din punctul meu de vedere, e sociogeneza termenului occident. rasarit la rasarit, el a fost preluat (ca si continut semantic actual) ulterior de catre "occidentul" insusi. ciudate insemnatati, totusi, care grupeaza europa, australia, chiar japonia. sa nu mai vorbim de liberalismul deja celebru al danemarcei si de socialismul zambaretz frantzuzesc, individualismul american etc.

pentru detalii, cf. Vladimir BUKOVSKI, Aceasta sfasietoare durere a libertatii

capitalismo-profilaxie

azi e prima data cand am fost la Part-Dieu-mall (centrUL comercial) si n-am dat "o raita" pe la gap sau zara, asa de control. cred ca devenise un reflex; dupa cateva "coup de coeur" fericite, te astepti sa fii intampinat mereu cu aceleasi "matching-to-your-dreams items".
aveam nevoie de bibliorafturi in care sa stokez maculatura din semestrul I, sa fac loc pentru cea ce va sa vina. dupa o saptamana in care mi-am adunat toate cursurile in aceeasi mapa, mintea mea avea nevoie si de putina organizare empirica. am ales deci niste dosare pe care sa le clasez dupa culori. ("c'est joli, toutes ces couleurs" mi-a zis vanzatoarea cu un zambet larg. i-am baiguit un raspuns politicos de dupa teancul de dosare pe care le tineam inca in maini). am platit si m-am indreptat direct catre scara rulanta care coboara la metrou, rezistand tentatiei scarii rulante care m-ar fi dus la zara, gap si altele asemenea. simpla strategie profilactica pentru sentimentul de vinovatie ca nu te hotarasti odata sa iei toate kestiile alea care au fost gandite parca pentru tine, cauzat de instincul consumist.