South Roadtrip 2

Ramasesem la Memphis... e ciudat, pentru ca tot timpul cat am fost "acolo" n-am avut nici un climax de constiinta geografica, doar culturala. Ningea deci cand am ajuns, ne-am cazat la un fel de hostel/comunitate - dimineata fiecare am avut de facut cate ceva "prin casa" - eu am spalat cuptoarele, altii au maturat holurile. Nu era cine stie ce in fond, dar avand in vedere circumstantele meteorologice, locul ala a avut o oarecare simbolistica tamaduitoare.
Blues-ul mitic se manifesta azi printr-o cultura a "momentului". Exista desigur Beal Street, cu barurile de altadata unde inca se canta live; dar se simte izul turistic. Noi am descoperit altceva, undeva la periferie, pe una din strazile alea care seamana toate intre ele. Un anume bar unde am mancat ceva pe baza de sandwich (ca asa-i pe continentul asta) si ne-am dez-incordat de frigul de afara. Era sa comand ceva bere cunoscuta cand am vazut la o masa alaturata o sticla a carui nume imi era cunoscut si am zis "I'll take the same". Pabst Blue Ribbon, si trebuie neaparat sa vedeti de ce. Nici prin gand nu mi-a trecut ca inca ar mai exista asa ceva... Ce-i drept, e una dintre cele mai rele beri pe care le-am baut. Dar savoarea culturala n-are pret hehe
Si cum beam noi si mancam si fumam (in sud oamenii sint cu mintea intreaga inca si fumeaza in baruri!) si ne bucuram nespus de simultaneitatea asta, a incoltit un acord tacit pentru o partida de biliard - numai cat ne uitam toti cu jind la cele doua mese jegoase din spatele barului. Ei si in tot timpul asta niste oameni were singng their soul out acolo langa noi. Au cantat christian punk. Foarte frumos, ce sa zic. Apoi au schimbat, au adus niste suflatori, ceva saxofon si au jam-uit regeste. Esential nu e asta; ci faptul ca oamenii din bar erau in perfecta convergenta cu trupa - ritmul se simtea in tot si toate desi nu toate privirile erau atintite spre scena. Nimic exceptional in seara aia; asa se intampla lucrurile prin partile locului, asa s-au intamplat dintotdeauna. Live-ul e la ordinea zilei; da, zilei, pentru ca si la pranz se canta. Si nu e nimic iesit din comun. Cultura momentului e de fapt o cultura a "de-la-sine"-ului, nimic fortat, nimic shiny desi pentru niste outsideri ca noi, momentul a fost revelator. Ne-a luat pe nepregatite, ne-am trezit invaluiti, dusi de val... n-am planuit nici un moment, nu cautam neaparat asa ceva. Vroiam doar sa mancam ceva si sa mergem linistiti la culcare.
Pabst Blue Ribbon!



intamplator, barul se chema Blue Monkey