South Roadrip 3

Ea a facut pozele de aici.
In coltul ala de strada am vazut dimineata de la capatul lumii. Era un drum national care se facea strada pentru o fractiune de secunda - asta daca treci in viteza. Am decis rapid si am oprit. La un capat linia ferata, la celalalt nimic si un interval de vreo 50 de pasi. Era duminica si lumea lua micul dejun la singurul local deschis in bucata asta de lume. Veneau de departe pentru ca veneau cu masinile; veneau probabil de la biserica. De la doamna casei am avut toti dreptul la "baby" si "sweetheart", cate un pahar de lapte pentru cafea si pancakes ca la mama lor. Era cald si oamenii erau calzi si imbracati de sarbatoare. De toate varstele. Ma simteam un pic ca la nunta; cand intra cate o familie intra incet, tacticos, ca sa aiba timpul sa recunoasca si sa fie recunoscuti, salutati cum se cuvine. Bunici si nepoti imparteau toti acelasi mic dejun - nu era decat de un fel.
Doamna casei ne vorbea ca nepotilor, desi nu era chiar asa in varsta. Si ne-a intrebat desigur de unde venim si unde ne ducem si nu-i venea sa creada cum ne-am oprit noi chiar la Flora (numele localitatii) la ea.
Era in aer o anumita rigoare sociala, un anumit rit de confirmare, perpetuare a ceea ce este.
Tara arde; la Flora lucrurile sint clare, au de ales intre doi republicani pentru congres si nimeni nu prea-si bate capul cu asta. Unul dintre ei se lauda in brosura ca e a saptea generatie nascuta si crescuta in sud... ne uitam unul la altul cu Arthur, calculam in gand... da, de cand "lumea si pamantul", de la origini, de la razboi incoace. Agenda politica e si ea clara - securitate nationala si diminuarea imigratiei; valorile trebuiesc pastrate... din generatie in generatie.

Mai tarziu, tot in ziua aia, am cautat un parc national si nu l-am gasit. Si pentru ca aveam absolut nevoie de camp, de pajiste si spatiu ne-am oprit aici.



Un cimitir "confederat" - cu soldati. Soldatii se odihnesc in formatie. Vantul abia adie steguletele de la capetele lor, e liniste multa.