Tu poti sa faci asa?
Eu pot sa vad asa cand vreau, fara focus adica. E o abilitate pe care o am de cand ma stiu. Cand eram mica imi placea sa maresc luminile cu ochii.
In ultima vreme nu prea m-am mai jucat cu focusul. Dar mi-am amintit si e fun.
Showing posts with label sâmburi. Show all posts
Showing posts with label sâmburi. Show all posts
Thursday, July 8, 2010
Focus
Tu poti sa faci asa?
Eu pot sa vad asa cand vreau, fara focus adica. E o abilitate pe care o am de cand ma stiu. Cand eram mica imi placea sa maresc luminile cu ochii.
In ultima vreme nu prea m-am mai jucat cu focusul. Dar mi-am amintit si e fun.
Sunday, August 3, 2008
Thursday, June 5, 2008
Soc cultural
In satul Bogdana din comuna Stefan cel Mare nu se respecta libertatea presei.
Nu ca eu as fi fost presa, dar prin analogie inteleg ca daca ar fi fost intr-adevar cineva din presa la fata locului, i s-ar fi ingradit drepturile.
Lucrurile s-au desfasurat in felul urmator: mama a fost observator acolo pentru alegerile locale si eu am mers cu ea ca sa ma duc pe dealuri si prin padure, ceea ce am si facut dimineata de la 8 pana pe la vreo 11. Apoi m-am gandit ca iese lumea de la biserica si se duce la votare si ca ar fi interesant sa ma duc sa vad. Sa vad adica si prin lentila aparatului de pozat. Ceea ce am si facut. Recunosc, cu o oarecare jena ce nu-si are locul cand vrei sa faci fotojurnalism. Dar "wanna-be"ul din mine inca mai sufera de reminiscente provinciale, mai ales ca oamenii aia imi erau asa de dragi (cum se duceau ei frumos imbracati sa voteze la gradinita din deal) ca nu vroiam sa le stric bucuria prin evidenta aparatului meu.
La alegeri nu e voie sa faci poze in cabina de vot. Era afisat articolul pe usa; oricum nici n-am intrat in sala ca n-am vrut sa-i fac probleme mamei sau sa atrag atentia, asa ca m-am multumit sa stau in curtea gradinitei si sa observ traseul pompos al votantilor de la poarta pana la intrarea in sectia de votare. Au venit maicile de la manastire sa voteze si erau asa frumoase ca m-am emotionat si n-am indraznit sa le fac poza.
Dupa vreo 30 de minute de prezenta prin preajma vine un garcea si-mi spune cam timid ca "daca mai faceti poze o sa fiu obligat sa iau masuri impotriva dumneavoastra". Cu perplexitate am replicat ca interdictia se aplica doar in cabina de vot, nicidecum in imprejurimile sectiei de vot. Ca nu, ca asa a zis doamna presedinta de comisie, ca el trebuie sa execute si ca sa vorbesc cu ea. Daca nu era mama acolo sigur m-as fi dus sa vorbesc cu aceasta stimata doamna, dar stiu ca nu te poti intelege cu oameni din astia si nu vroiam sa fac probleme.
A venit tata sa ma ia si i-am povestit. Si mi-a zis ca cine-i femeia asta de-si da atata importanta. Si am fost de acord. Dupa care ca cine sint eu sa-mi dau atata importanta. Si aici am avut o recidiva de perplexitate. M-am jenat desigur; pe moment. La rece insa mi-a fost rusine ca m-am jenat; de ce sa-mi fie jena? Nu lucrez pentru nici un cotidian, dar aveam toata legitimitatea sa fac poze. Ce-i cu prejudecatile astea? Am ajuns eu sa-mi fie jena in fata unor asemenea judecati sarace? Adica mi-a fost jena pentru ca stiu ca asta se astepta de la mine mai mult decat ca asa am simtit.
Of! Ma cam doare inima cand zic ca imi iubesc tara.
Nu ca eu as fi fost presa, dar prin analogie inteleg ca daca ar fi fost intr-adevar cineva din presa la fata locului, i s-ar fi ingradit drepturile.
Lucrurile s-au desfasurat in felul urmator: mama a fost observator acolo pentru alegerile locale si eu am mers cu ea ca sa ma duc pe dealuri si prin padure, ceea ce am si facut dimineata de la 8 pana pe la vreo 11. Apoi m-am gandit ca iese lumea de la biserica si se duce la votare si ca ar fi interesant sa ma duc sa vad. Sa vad adica si prin lentila aparatului de pozat. Ceea ce am si facut. Recunosc, cu o oarecare jena ce nu-si are locul cand vrei sa faci fotojurnalism. Dar "wanna-be"ul din mine inca mai sufera de reminiscente provinciale, mai ales ca oamenii aia imi erau asa de dragi (cum se duceau ei frumos imbracati sa voteze la gradinita din deal) ca nu vroiam sa le stric bucuria prin evidenta aparatului meu.
La alegeri nu e voie sa faci poze in cabina de vot. Era afisat articolul pe usa; oricum nici n-am intrat in sala ca n-am vrut sa-i fac probleme mamei sau sa atrag atentia, asa ca m-am multumit sa stau in curtea gradinitei si sa observ traseul pompos al votantilor de la poarta pana la intrarea in sectia de votare. Au venit maicile de la manastire sa voteze si erau asa frumoase ca m-am emotionat si n-am indraznit sa le fac poza.
Dupa vreo 30 de minute de prezenta prin preajma vine un garcea si-mi spune cam timid ca "daca mai faceti poze o sa fiu obligat sa iau masuri impotriva dumneavoastra". Cu perplexitate am replicat ca interdictia se aplica doar in cabina de vot, nicidecum in imprejurimile sectiei de vot. Ca nu, ca asa a zis doamna presedinta de comisie, ca el trebuie sa execute si ca sa vorbesc cu ea. Daca nu era mama acolo sigur m-as fi dus sa vorbesc cu aceasta stimata doamna, dar stiu ca nu te poti intelege cu oameni din astia si nu vroiam sa fac probleme.
A venit tata sa ma ia si i-am povestit. Si mi-a zis ca cine-i femeia asta de-si da atata importanta. Si am fost de acord. Dupa care ca cine sint eu sa-mi dau atata importanta. Si aici am avut o recidiva de perplexitate. M-am jenat desigur; pe moment. La rece insa mi-a fost rusine ca m-am jenat; de ce sa-mi fie jena? Nu lucrez pentru nici un cotidian, dar aveam toata legitimitatea sa fac poze. Ce-i cu prejudecatile astea? Am ajuns eu sa-mi fie jena in fata unor asemenea judecati sarace? Adica mi-a fost jena pentru ca stiu ca asta se astepta de la mine mai mult decat ca asa am simtit.
Of! Ma cam doare inima cand zic ca imi iubesc tara.
Tuesday, April 15, 2008
Probabil viitorul cel mai puternic om
I-am dat bunaziua lui Obama.
Am luat un taxi, pentru ca mi-era somn si lene sa ma misc pana la statia de metrou; taxiurile sint o optiune viabila, nici prea scumpe nici prea rare. Asa ca nu ma grabeam prea tare in mintea mea, intr-adevar n-aveam de ce - timp destul pana la 5.30, oricat de incet s-ar fi miscat nenea asta. Am ajuns, am recunoscut sediul, am platit, am lasat bacsis putin si am traversat. Niste oameni stateau pe trotuar, nu intelegeam de ce s-au oprit mai ales ca nici nu erau multi; de obicei cand e multime multa stii ca se intampla ceva. Dar de data asta chiar nu intelegeam. Pana sa ma dumiresc, l-am vazut iesind din masina aproape in momentul cand cel mai simplu dintre oamenii de pe trotuar (probabil fara domiciliu) a aplaudat. Era umbra, toate pareau firesti; a vorbit cu oamenii si a dat mana cu cel mai simplu dintre ei; s-a scuzat ca ne-a oprit din drum (circulatia pietonilor a fost oprita cateva minute ca sa treaca el de la masina la usa de la intrare in The Inquirer). Da.. nu i-am vazut pe colegii mei decat dupa ce a "iesit el din scena", erau chiar langa mine.
Just like that.
Obama venise sa disute cu editorii de la principalul trust de presa din Philadelphia; alegerile interne sint marti. Nu stiam ca vine, nici noi nici profesorul de jurnalism care ne invitase la el la serviciu. Si nu mi se intampla des sa ajung cu 10 minute mai devreme.
Si da, daca as vota, as vota cu el; dinainte de azi.
Uite-asa se intampla lucrurile in tara asta mare si ai impresia ca unii oameni sint in mai multe locuri in acelasi timp. Si nu-i prima data; mai toti candidatii au avut cel putin 3-4 conferinte in oras in ultimele 2 luni si mai mereu aud ca he or she's gonna be in town tomorrow.
In alta ordine de idei, logica socratica de la noi de-acasa a ajuns la concluzia ca el nu e african american; cultural cel putin nu. E mai alb decat multi albi de la mine de la scoala din moment ce a absolvit scoala pe care a absolvit-o si a avut parcursul pe care l-a avut. Iar pe viu e evident.
Am luat un taxi, pentru ca mi-era somn si lene sa ma misc pana la statia de metrou; taxiurile sint o optiune viabila, nici prea scumpe nici prea rare. Asa ca nu ma grabeam prea tare in mintea mea, intr-adevar n-aveam de ce - timp destul pana la 5.30, oricat de incet s-ar fi miscat nenea asta. Am ajuns, am recunoscut sediul, am platit, am lasat bacsis putin si am traversat. Niste oameni stateau pe trotuar, nu intelegeam de ce s-au oprit mai ales ca nici nu erau multi; de obicei cand e multime multa stii ca se intampla ceva. Dar de data asta chiar nu intelegeam. Pana sa ma dumiresc, l-am vazut iesind din masina aproape in momentul cand cel mai simplu dintre oamenii de pe trotuar (probabil fara domiciliu) a aplaudat. Era umbra, toate pareau firesti; a vorbit cu oamenii si a dat mana cu cel mai simplu dintre ei; s-a scuzat ca ne-a oprit din drum (circulatia pietonilor a fost oprita cateva minute ca sa treaca el de la masina la usa de la intrare in The Inquirer). Da.. nu i-am vazut pe colegii mei decat dupa ce a "iesit el din scena", erau chiar langa mine.
Just like that.
Obama venise sa disute cu editorii de la principalul trust de presa din Philadelphia; alegerile interne sint marti. Nu stiam ca vine, nici noi nici profesorul de jurnalism care ne invitase la el la serviciu. Si nu mi se intampla des sa ajung cu 10 minute mai devreme.
Si da, daca as vota, as vota cu el; dinainte de azi.
Uite-asa se intampla lucrurile in tara asta mare si ai impresia ca unii oameni sint in mai multe locuri in acelasi timp. Si nu-i prima data; mai toti candidatii au avut cel putin 3-4 conferinte in oras in ultimele 2 luni si mai mereu aud ca he or she's gonna be in town tomorrow.
In alta ordine de idei, logica socratica de la noi de-acasa a ajuns la concluzia ca el nu e african american; cultural cel putin nu. E mai alb decat multi albi de la mine de la scoala din moment ce a absolvit scoala pe care a absolvit-o si a avut parcursul pe care l-a avut. Iar pe viu e evident.
Tuesday, November 13, 2007
Plesu si cu fratii lui, spaima... (a se completa dupa plac)-ului
Acum vreo saptamana am primit mail de la Ioana cu titlu "Un texte d'Andrei Plesu". Mailul a stat necitit o vreme, iar azi cand stergeam mailuri era sa-l sterg si pe el... ceva m-a oprit, cred ca e din cauza ca azi nu m-am dus la curs, e prima data cand chiulesc aici - pur si simplu lipsa de chef si cred ca mai merit si eu o pauza subita din cand in cand. Deci timp suficient pentru orice n-as fi avut timp in general. Am citit si m-am "burzuluit"/"stropshit" - adica un fel de mi s-a cam ridicat parul pe spate - nu foarte tare dar destul cat sa incerc un reply. Textul lui Plesu mai intai:
Cum vedeti, sint pesimist. Ba pot pentru ca sa spun ca sint apocaliptic. Totul a inceput cind, intors la Bucuresti dupa o vacanta agitata pe alte meleaguri, am constatat doua lucruri: mai intii ca e mai cald decit in restul Europei, mai cald decit la Mediterana si apoi ca singura scara rulanta care urca de la autobuze la ghiseele de control-pasapoarte nu functioneaza. Am urcat gifiind, cu mireasma patriei in nari. Sint prea pesimist? Sa dea Dumnezeu. De-abia astept sa fiu contrazis.
Si iata ce-a iesit:
Bai, eu cred ca Plesu are dreptate. Are dreptatea lui de om trait si ajuns la o anumita varsta.
Oamenii in varsta se adapteaza mai greu; pe de alta parte oamenii in general au o anumita teama patologica de tot ce e nou. Asa ca il inteleg pe Plesu. Eu cred ca el e mai mult comod decat pesimist. E mai comod sa "anvizajezi" viitorul in termenii prezenti... mai ales de la o varsta incolo.
Iar mie mi-e teama ca texte din astea, pe care le-am sorbit cu sete cand eram in liceu pentru ca mi se pareau seva, adevar pur - ei bine, texte ca asta ajuta la impamantenirea si oficializarea unui cliseu transformandu-l intr-o realitate incontestabila. E vorba aici, din nou, de puterea creatoare a verbului - o data rostita, pusa in cuvinte, ideea prinde viata.
Eu zic sa lasam cliseele sa fie clisee si Miorita o balada. Atat. Cu atitudinea asta nu ajungem departe. Plus ca Plesu traieste in Bucuresti, printre oameni de seama lui. Ce stie el despre valorile noii generatii (vezi noi... adica eu, tu si altii ca noi). Eu chiar cred ca noi nu sintem exceptii ci incepem sa facem parte din regula. Si asta e rassurant. Si mai cred ca lucrurile se misca incredibil de repede in tara de-o buca' (scuze expresia :P ) de vreme incoace. De fiecare data cand merg acasa sint uimita la fiecare pas, nu e zi in care sa nu constat ca ceva (chiar si aspecte triviale) e mai bine decat ultima data cand am calcat pe plaiuri romanesti.
E greu, stiu ca e greu, orice schimbare poate fi extenuanta si inteleg accesele de exasperare ale vocilor poporului (Plesu e cu siguranta una dintre ele). Dar cred ca Plesu nu si-a ridicat nasul destul de sus din mediul lui ca sa vada situatia SI MAI in ansamblu.
Romania e la adolescenta... abia a renascut, acum 19 ani. Inca nu si-a format un sistem institutional si o infrastructura viabile. Nu-i nimic. E normal! Nimeni nu s-a nascut invatat! Ne ia timp sa concepem si sa punem in practica un sistem dupa chipul si asemanarea noastra, a romanilor - pentru ca eu cred ca asta ne trebuie - solutii "personalizate", customized. Nu cred ca are rost sa importam niste sisteme de-a gata din alte tari. Sa ne inspiram, da. Dar pana nu punem mana sa ne facem propria noastra infrastructura, conflictele identitare n-o sa inceteze.
Call me optimistic. I proudly am.
Cu dragoste (de patrie) :P,
Nico
PS uite ca am vrut sa scriu numa' doo vorbe, dar dicteul interior a fost mai presus. Anyway, you got the point, and I just got another fairly good post for my blog :)
Nici in strainatate nu e totul perfect. Nici vorba. In Franta disciplina rutiera e sleampata, infinit mai rea decit in Germania; portofelul iti poate fi furat oriunde pe glob; smecheri si obraznici se gasesc pretutindeni; surpriza restaurantului scump si prost e mereu posibila; unele locuri sint murdare; blocuri dizgratioase s-au construit, mai ales in anii '60, peste tot; companiile aeriene occidentale ofera servicii mediocre, provoaca intirzieri, nu te scutesc, la o adica, de pierderea bagajelor. Pe scurt, oriunde te-ai afla, poti intilni numeroase prilejuri de indispozitie.
La noi e altfel. Neregulile, inconfortul, arbitrarul, lipsa de educatie, nesimtirea, ilegalitatea, aproximatia, ma rog, toata ornamentica " milenara" a tarisoarei ilustreaza o traditie durabila. Nu e vorba de accidente, de "din cind in cind"-uri tolerabile, inerente, compensate de un fundal general agreabil. Fundalul a ocupat avanscena. Si e esentialmente dezagreabil. E muschiulos, vital, indestructibil. Turcii vin si pleaca, fanariotii vin si pleaca, rusii vin si pleaca, comunistii vin si pleaca. Noi rezistam falos, fudul, chefliu si dirz. Dam vina pe ei, pe toti, si ne vedem de treaba. NATO incearca sa ne organizeze, UE incearca sa ne domesticeasca. Degeaba. Apa trece, pietrele ramin, avem sapte vieti in pieptul de arama, romanul nu piere. Nu moare si nu se transforma. Se adapteaza. Se descurca. Tine cu dintii de specificul lui national. Si tocmai de aceea, sint pesimist. Cred ca nu ne vom schimba niciodata.
Vom continua sa stam in calea tuturor binefacerilor si noroacelor, fara sa luam decit caimacul de prima instanta. In rest, vom dospi, somnolenti, in dulcele bors autohton, cu mici accese de enervare tandra. Strazile vor ramine mereu betege, pline de gropi si asfaltate cu gumilastic, autostrazile, daca vor exista, vor fi niste santiere perpetue, soferii " profesionisti sau amatori " vor conduce bezmetic, isteric, mitocaneste. Isi vor parca masinile in poarta ta, in curtea ta, in sufletul tau si, daca protestezi, te vor injura exterminator sau vor zimbi suveran, de la inaltimea limuzinei proprii. Justitia va fi mereu o loterie, ziarele vor evita orice urma de decenta si de noblete. Limba se va strica zi de zi, televiziunile vor atinge culmi de manipulare si trivialitate. Laura Andresan e doar inceputul. Oricine va putea striga in piata publica orice despre oricine. "Relatiile", pilele, bacsisul vor fi la fel de greu de inlaturat ca si ciinii vagabonzi, politicienii vor perora obscen despre patrie si se vor gindi strict la gastile de partid si la conturile personale. Toate scursurile vor ajunge vedete, toti derbedeii vor deveni campioni ai dreptatii. Vom fi sufocati de proasta crestere, de incultura, de muzica proasta si de fast-food. Prostia va avea bani, iar nepriceperea va avea putere. Aerul se va umple de invidie, ura si bascalie. Comunismul va reinvia, roz si cochet, cu sprijinul unor baietei de bani (si idei) gata, semidocti si trendy, netraiti, iresponsabili, grabiti sa gaseasca inainte de a cauta. In schimb, icoanele vor fi evacuate din viata publica, in numele unei libertati de constiinta care nu stie inca nici ce e libertatea, nici ce e constiinta. Manelele se vor multiplica, urbanistica va intra in colaps, vom avansa trudnic printre ragete si scuipaturi. Si vom vota, o data la patru ani, in functie de clubul sportiv care ne place.
Si iata ce-a iesit:
Bai, eu cred ca Plesu are dreptate. Are dreptatea lui de om trait si ajuns la o anumita varsta.
Oamenii in varsta se adapteaza mai greu; pe de alta parte oamenii in general au o anumita teama patologica de tot ce e nou. Asa ca il inteleg pe Plesu. Eu cred ca el e mai mult comod decat pesimist. E mai comod sa "anvizajezi" viitorul in termenii prezenti... mai ales de la o varsta incolo.
Iar mie mi-e teama ca texte din astea, pe care le-am sorbit cu sete cand eram in liceu pentru ca mi se pareau seva, adevar pur - ei bine, texte ca asta ajuta la impamantenirea si oficializarea unui cliseu transformandu-l intr-o realitate incontestabila. E vorba aici, din nou, de puterea creatoare a verbului - o data rostita, pusa in cuvinte, ideea prinde viata.
Eu zic sa lasam cliseele sa fie clisee si Miorita o balada. Atat. Cu atitudinea asta nu ajungem departe. Plus ca Plesu traieste in Bucuresti, printre oameni de seama lui. Ce stie el despre valorile noii generatii (vezi noi... adica eu, tu si altii ca noi). Eu chiar cred ca noi nu sintem exceptii ci incepem sa facem parte din regula. Si asta e rassurant. Si mai cred ca lucrurile se misca incredibil de repede in tara de-o buca' (scuze expresia :P ) de vreme incoace. De fiecare data cand merg acasa sint uimita la fiecare pas, nu e zi in care sa nu constat ca ceva (chiar si aspecte triviale) e mai bine decat ultima data cand am calcat pe plaiuri romanesti.
E greu, stiu ca e greu, orice schimbare poate fi extenuanta si inteleg accesele de exasperare ale vocilor poporului (Plesu e cu siguranta una dintre ele). Dar cred ca Plesu nu si-a ridicat nasul destul de sus din mediul lui ca sa vada situatia SI MAI in ansamblu.
Romania e la adolescenta... abia a renascut, acum 19 ani. Inca nu si-a format un sistem institutional si o infrastructura viabile. Nu-i nimic. E normal! Nimeni nu s-a nascut invatat! Ne ia timp sa concepem si sa punem in practica un sistem dupa chipul si asemanarea noastra, a romanilor - pentru ca eu cred ca asta ne trebuie - solutii "personalizate", customized. Nu cred ca are rost sa importam niste sisteme de-a gata din alte tari. Sa ne inspiram, da. Dar pana nu punem mana sa ne facem propria noastra infrastructura, conflictele identitare n-o sa inceteze.
Call me optimistic. I proudly am.
Cu dragoste (de patrie) :P,
Nico
PS uite ca am vrut sa scriu numa' doo vorbe, dar dicteul interior a fost mai presus. Anyway, you got the point, and I just got another fairly good post for my blog :)
Sunday, November 4, 2007
Bai, n-auzi?
A trecut saptamana cu Halloween, au ramas temele. Pai saptamana asta nu m-am culcat in nici o noapte mai devreme de 2. Si ma rugam seara cu Lea... poate totusi in seara asta ne culcam si noi la 12. N-ai sa vezi. Acum o sa fac cel mai antisocial lucru posibil aici si anume n-o sa ies din casa sambata seara in conditiile in care nu posed alcool in spatiul vivabil si nivelul decibelilor n-o sa depaseasca 35.
Azi am cetit tata ziua. Citesc la biblioteca, m-am invatat ca e mai sigur asa. Ma duc la cea mai "linistita" biblioteca din campus, in sensul ca daca intri cu ochii inchisi ai putea crede ca sala e goala. E LINISTE. Multa multa liniste. E biblioteca de arte. Si cum citeam eu asa am vazut ca era o carte care nu era a mea pe masa, un album de pictura. Ca doar sint plini peretii de asa ceva acolo. Am lasat cartea mea ("Dirty politics" btw :D pt cursul de comunicare politica) si am cetit din cartea cu poze. Mi-au placut asa de mult si asa de irational si m-am bucurat asa de tare. A fost ca atunci cand eram in liceu, si aveam eu foarte mult timp de irosit si-mi permiteam sa "invat" despre orice-mi cadea in mana. Uneori controlam ce-mi "cadea in mana", dar de multe ori saream de la una la alta fara sa ma simt vinovata ca nu fac altceva - citit dirty politics de exemplu. Mi-e dor de cunoasterea aia naiva, cand informatia te ia pe nepusa masa si in cazuri fericite informatia se dovedeste esentiala in definirea sinelui. Azi am "cunoscut" naiv si m-am bucurat foarte in sinea mea... in plin procesul cunoasterii. Cum dadeam pagina cum ma bucuram mai tare, pentru ca tipul asta, Balthus, a pictat (pana in 2004) pentru sufletul meu si eu habar n-aveam. De-abia acum aflu, dar ma bucuram ca aflu. Cum sa picteze cineva pentru sufletul tau si tu sa ignori cu desavarsire? E ca si cum te-ai face ca n-auzi cand te striga cineva. Nu e rusinos?
Thursday, October 4, 2007
PDAs (!!!)
Radu scrie. Eu citesc ce scrie Radu.
Azi a scris despre dinamica indragostitului. Indragosteala nu-i tot una cu iubirea. Mie imi place indragosteala cel mai mult si cred ca e addictive. Pentru mine cel putin. E unul din lucrurile care-mi plac cel mai mult la viata asta. E ca un sport extrem, si mai mult de atat. E arta uneori, ca atunci cand o mesteresti tu, indragosteala aia de care vorbea Radu. Dar cea mai faina e aia spontana, aia care nu te-anunta in nici un fel.
Anyway, Penn kids nu par sa fi auzit vreodata de asa ceva. Ei sint destepti si asta e arhi-suficient. Adica e suficient si mai mult decat atat, din moment ce exista un oarecare surplus de desteptaciune nici nu mai fac vreun efort sa-si extinda orizonturile in alte directii. O fi greu la Penn, dar sa fim seriosi, o data ce te-au admis aici nu prea mai ai cale de intoarcere - manager te face mama. Ca sa fii manager nu-ti trebuie nici un fel de emotii. Ca sa fii manager inveti sa calculezi totul in termeni de costuri si beneficii. Ca sa fii un manager bun, ar fi bine sa inveti chestia asta pana'ti intra in sange. Lor le iese. Ochelarii de cal vad intimitatea in termeni de costuri si beneficii. Dar ce te faci cand nu stii sa evaluezi beneficiile?
Mai pe-a dreapta, Penn kids rateaza cu succes partea cea mai faina a vietii lor intregi. Nimeni nu le-a vorbit vreodata despre virtutile indragostelii asa ca de ce si-ar bate capul?
Partea faina e ca am un seminar care incearca sa masoare gradul de democratie al studentilor. Implicit vrea sa demonstreze ca atributele democratice s-au pierdut in scoala si ca ar trebui sa incercam sa le resuscitam artificial. Uneori ma gandesc ce lume minunata ar fi daca toti ar fi indragostiti! Sau macar ar cunoaste instinctiv sentimentul ala. Daca ar avea o amintire emotionala cat de vaga despre el.
Stiam ca "fratii" (aia din fraternities) au un orarecare cod care le impune sa nu se lege la cap cu vreo relatie in timpul scolii. Ma gandeam ca poate bobocii (freshmen) mai au vreo sansa. Nu. E incredibil cat de indoctrinati sint. Si sint asa inca dinainte sa ajunga in College. Si nu e vorba ca le-a spalat cineva creierele, ci pur si simplu indragosteala pare sa fi disparut din cultura americana. E ca o limba moarta despre care nimeni nu stie ca a existat vreodata. Si chiar daca se afla, tot e privita ca o ciudatenie.
Intimitatea e rationalizata. Inlaturi orice tabu si isi pierde farmecul. Exemplu de rationalizare: PDA=public displays of affection. Expresia asta nu numai ca e un cliseu (deci te feresti de PDAs), ci i-au gasit si prescurtare! De parca ar fi compania de transport public!
The world's gon crazy!
Sail away with me.
Azi a scris despre dinamica indragostitului. Indragosteala nu-i tot una cu iubirea. Mie imi place indragosteala cel mai mult si cred ca e addictive. Pentru mine cel putin. E unul din lucrurile care-mi plac cel mai mult la viata asta. E ca un sport extrem, si mai mult de atat. E arta uneori, ca atunci cand o mesteresti tu, indragosteala aia de care vorbea Radu. Dar cea mai faina e aia spontana, aia care nu te-anunta in nici un fel.
Anyway, Penn kids nu par sa fi auzit vreodata de asa ceva. Ei sint destepti si asta e arhi-suficient. Adica e suficient si mai mult decat atat, din moment ce exista un oarecare surplus de desteptaciune nici nu mai fac vreun efort sa-si extinda orizonturile in alte directii. O fi greu la Penn, dar sa fim seriosi, o data ce te-au admis aici nu prea mai ai cale de intoarcere - manager te face mama. Ca sa fii manager nu-ti trebuie nici un fel de emotii. Ca sa fii manager inveti sa calculezi totul in termeni de costuri si beneficii. Ca sa fii un manager bun, ar fi bine sa inveti chestia asta pana'ti intra in sange. Lor le iese. Ochelarii de cal vad intimitatea in termeni de costuri si beneficii. Dar ce te faci cand nu stii sa evaluezi beneficiile?
Mai pe-a dreapta, Penn kids rateaza cu succes partea cea mai faina a vietii lor intregi. Nimeni nu le-a vorbit vreodata despre virtutile indragostelii asa ca de ce si-ar bate capul?
Partea faina e ca am un seminar care incearca sa masoare gradul de democratie al studentilor. Implicit vrea sa demonstreze ca atributele democratice s-au pierdut in scoala si ca ar trebui sa incercam sa le resuscitam artificial. Uneori ma gandesc ce lume minunata ar fi daca toti ar fi indragostiti! Sau macar ar cunoaste instinctiv sentimentul ala. Daca ar avea o amintire emotionala cat de vaga despre el.
Stiam ca "fratii" (aia din fraternities) au un orarecare cod care le impune sa nu se lege la cap cu vreo relatie in timpul scolii. Ma gandeam ca poate bobocii (freshmen) mai au vreo sansa. Nu. E incredibil cat de indoctrinati sint. Si sint asa inca dinainte sa ajunga in College. Si nu e vorba ca le-a spalat cineva creierele, ci pur si simplu indragosteala pare sa fi disparut din cultura americana. E ca o limba moarta despre care nimeni nu stie ca a existat vreodata. Si chiar daca se afla, tot e privita ca o ciudatenie.
Intimitatea e rationalizata. Inlaturi orice tabu si isi pierde farmecul. Exemplu de rationalizare: PDA=public displays of affection. Expresia asta nu numai ca e un cliseu (deci te feresti de PDAs), ci i-au gasit si prescurtare! De parca ar fi compania de transport public!
The world's gon crazy!
Sail away with me.
Wednesday, August 15, 2007
Cand vrei sa te cumintesti si nu stii cum
Am gasit tipul bucuresteanului absolut, el e, sint convinsa de asta. Esuat printre oameni de bine, el isi impune statura si originea nonsalant. "Sint prea frumos pentru tara asta". Vorbeste despre sine la plural, ranjind cuvintele - "Tu nu stii cine sintem noi in vama!" E poliglot, vai de cel care nu-i face fata; "si puo una sigareta per me?".
Are o situatie excelenta in capitala tarii; job de la tata, o iubita cu care urmeaza sa se insoare, o diploma decenta in mana si un tupeu de-ti e mai mare dragul. Pai asa mai zic si eu om!
Dar a riscat. A venit in vama si n-a mai putut pleca. In doua saptamani, a pierdut pe rand atributele statutului sau invincibil din bucuresti. In schimb, sper eu ca s-a regasit pe sine, sau poate doar incepe sa intrevada farama de sine la care nu se astepta, pe care le ingropase de mult in idealuri mondene. Mai periculos decat sa nu te cunosti pe tine insuti e sa ai impresia ca te cunosti si sa nu te cunosti.
Colac peste pupaza, s-a indragostit; cum n-a mai facut-o niciodata in viata lui de pana acum. Pentru ca el e capabil de asa ceva, sufletul lui e nemarginit si iertator. Indragosteala asta se suprapune peste haosul interior, peste dezordinea principiilor si rascoleste violent, ca o centrifuga, toate certitudinile omului. Omul sufera, fiinta lui intreaga e chinuita de mii de indoieli, e o tortura zilnica pe care aproape ca nu o mai poate indura. Curg lacrimi; se izbeste periodic dintr-o extrema in alta. E extenuat, ar vrea sa iubeasca pana la sfarsitul zilelor, o iubire salvatoare si transcendenta.
Ce i-o fi trebuit lui mare? Nu era bine cum era? Uite acuma ce s-a ales de el...
Totusi se va bucura cand se va trezi din betie. Sper din tot sufletul sa realizeze norocul care l-a adus in starea asta, mai aproape de el insusi. Putini oameni traiesc o astfelt de experienta catharctica. El nu stie inca ce se intampla cu el, nici nu i-am spus, am incredere ca va intelege tot si va pretui durerea asta ca pe o re-nastere. Si viata lui viitoare va fi pornit de la niste premise sanatoase. Il invidiez mai cu seama pentru inconstienta cu care trece prin asemenea vartej. Daca incerci sa directionezi miscarea haotica pierzi din intensitate. Caci toti sintem stapani pe vietile noastre, care mai de care, dar cine mai are curaj sa se arunce asa cu capul inainte? Ok, la omul nostru nu e vorba de curaj, pentru ca nu stia in ce se baga, dar contextul ii ofera experienta irepetabila a primei intalniri veritabile cu sinele.
Nu-mi inteleg nici eu interesul in toata povestea asta. Cert e ca sper cu toata fiinta mea ca el sa nu fi trecut degeaba prin chinurile astea. Nebunia lui m-a atins si m-a induiosat mai mult decat m-as fi asteptat de la mine.
Are o situatie excelenta in capitala tarii; job de la tata, o iubita cu care urmeaza sa se insoare, o diploma decenta in mana si un tupeu de-ti e mai mare dragul. Pai asa mai zic si eu om!
Dar a riscat. A venit in vama si n-a mai putut pleca. In doua saptamani, a pierdut pe rand atributele statutului sau invincibil din bucuresti. In schimb, sper eu ca s-a regasit pe sine, sau poate doar incepe sa intrevada farama de sine la care nu se astepta, pe care le ingropase de mult in idealuri mondene. Mai periculos decat sa nu te cunosti pe tine insuti e sa ai impresia ca te cunosti si sa nu te cunosti.
Colac peste pupaza, s-a indragostit; cum n-a mai facut-o niciodata in viata lui de pana acum. Pentru ca el e capabil de asa ceva, sufletul lui e nemarginit si iertator. Indragosteala asta se suprapune peste haosul interior, peste dezordinea principiilor si rascoleste violent, ca o centrifuga, toate certitudinile omului. Omul sufera, fiinta lui intreaga e chinuita de mii de indoieli, e o tortura zilnica pe care aproape ca nu o mai poate indura. Curg lacrimi; se izbeste periodic dintr-o extrema in alta. E extenuat, ar vrea sa iubeasca pana la sfarsitul zilelor, o iubire salvatoare si transcendenta.
Ce i-o fi trebuit lui mare? Nu era bine cum era? Uite acuma ce s-a ales de el...
Totusi se va bucura cand se va trezi din betie. Sper din tot sufletul sa realizeze norocul care l-a adus in starea asta, mai aproape de el insusi. Putini oameni traiesc o astfelt de experienta catharctica. El nu stie inca ce se intampla cu el, nici nu i-am spus, am incredere ca va intelege tot si va pretui durerea asta ca pe o re-nastere. Si viata lui viitoare va fi pornit de la niste premise sanatoase. Il invidiez mai cu seama pentru inconstienta cu care trece prin asemenea vartej. Daca incerci sa directionezi miscarea haotica pierzi din intensitate. Caci toti sintem stapani pe vietile noastre, care mai de care, dar cine mai are curaj sa se arunce asa cu capul inainte? Ok, la omul nostru nu e vorba de curaj, pentru ca nu stia in ce se baga, dar contextul ii ofera experienta irepetabila a primei intalniri veritabile cu sinele.
Nu-mi inteleg nici eu interesul in toata povestea asta. Cert e ca sper cu toata fiinta mea ca el sa nu fi trecut degeaba prin chinurile astea. Nebunia lui m-a atins si m-a induiosat mai mult decat m-as fi asteptat de la mine.
Tuesday, July 31, 2007
Despre niste puncte de vedere
Iminenta "trecere" se apropie, iar eu incerc sa-mi fac temele constiincios. Pe langa mormanele de hartii, mailuri, confirmari, formulare, am gasit de cuviinta sa rasfoiesc putin din Radu Pavel Gheo (scrie foarte frumos despre cum a castigat el la loteria vizelor de america, despre cum s-a dus acolo si cum s-a intors in Romania dupa un an).
Analogia situatiilor e frustranta, el a aplicat la loteria vizelor si le-a obtinut, eu am aplicat la loteria exchange-urilor si l-am obtinut, pe undeva "malgre moi" cum ar zice francezul, adica fara sa fi vrut cu adevarat. Incerc asadar o senzatie de profunda iminenta, in masura in care alerg in urma evenimentelor si imi e peste putinta sa le schimb. Nu ca n-as putea sa nu ma urc in avion de exemplu, dar recunosc ca n-am atata sange rece. Intre ciocan si nicovala nu pot decat sa ma conformez contextului si sa iau decizii "de bun simt".
Citind din Radu Pavel Gheo, insa, am incercat si senzatii de... "I don't get it". Stii, "le langage est source de malentendus" zise vulpea si se mai domestici un pic. Vulpea aia din "Le petit prince". Pentru ca el opune America Europei, in care se confunda vag si identitatea romaneasca. Or, Europa nu e numai Romania, si asta cu atat mai mult cu cat Romania nu e occident.
Asa se face ca am ratat hazul povestirii despre rolul si locul artei in societatea americana. Zice-se ca ar face parte din cotidianul cetatenilor, ca ar fi coborat din turnul ei de fildes (ea, arta) printre pamantenii de rand si ar servi scopurilor sociale. Si ce-i cu asta, imi sta mie pe limba. Pai da, pentru ca doi ani de zile am invatat intr-o imensa opera de arta.
In cazul asta, arta a coborat printre plebe in anii '70 si a fost destinata studentilor. Facultatea arata ca o suburbie abandonata, din farmecul initial a ramas un rictus surd, rece. Universitatea cea fara usi, deci fara oprelisti, deci deschisa tuturor, democratizata, are acum aer de epava a idealurilor saptezeci-ste. Era vremea cand Bourdieu descoperise ca scoala mentine inegalitatile sociale si cand studentii iesisera in strada pentru a democratiza invatamantul, adica pentru a-l face accesibil clasei de jos. Mai trist e ca epava asta inca mai suscita asemenea idealuri, care se fac auzite relativ frecvent prin greve, de exemplu. Inertia, zic eu, are cea mai mare vina pentru ce se intampla in mediul studentesc lyonez, in masura in care cererile studentilor comunisti sint desuete dintr-o mie de motive, poate cel mai hilar fiind anacronismul. Ele erau plauzibile in anii '70, dar de atunci, opinia publica a evoluat si motivele de ingrijorare cotidiene sint altele. Totusi se mai aud din cand in cand slogane revolutionare, inspirate si mentinute cum spuneam, subliminal, de imensa opera de arta in care toti ne-am facut veacul, cladirea universitatii de la Bron.
Iata deci de unde perplexitatea mea la citirea povestioarei despre democratizarea artei. Iar pentru mine orice democratizare e oarecum sinonima cu plebeizare... (vezi nota usor peiorativa).
Radu Pavel GHEO, Adio, adio, patria mea cu î din i, cu â din a, Polirom
Analogia situatiilor e frustranta, el a aplicat la loteria vizelor si le-a obtinut, eu am aplicat la loteria exchange-urilor si l-am obtinut, pe undeva "malgre moi" cum ar zice francezul, adica fara sa fi vrut cu adevarat. Incerc asadar o senzatie de profunda iminenta, in masura in care alerg in urma evenimentelor si imi e peste putinta sa le schimb. Nu ca n-as putea sa nu ma urc in avion de exemplu, dar recunosc ca n-am atata sange rece. Intre ciocan si nicovala nu pot decat sa ma conformez contextului si sa iau decizii "de bun simt".
Citind din Radu Pavel Gheo, insa, am incercat si senzatii de... "I don't get it". Stii, "le langage est source de malentendus" zise vulpea si se mai domestici un pic. Vulpea aia din "Le petit prince". Pentru ca el opune America Europei, in care se confunda vag si identitatea romaneasca. Or, Europa nu e numai Romania, si asta cu atat mai mult cu cat Romania nu e occident.
Asa se face ca am ratat hazul povestirii despre rolul si locul artei in societatea americana. Zice-se ca ar face parte din cotidianul cetatenilor, ca ar fi coborat din turnul ei de fildes (ea, arta) printre pamantenii de rand si ar servi scopurilor sociale. Si ce-i cu asta, imi sta mie pe limba. Pai da, pentru ca doi ani de zile am invatat intr-o imensa opera de arta.
In cazul asta, arta a coborat printre plebe in anii '70 si a fost destinata studentilor. Facultatea arata ca o suburbie abandonata, din farmecul initial a ramas un rictus surd, rece. Universitatea cea fara usi, deci fara oprelisti, deci deschisa tuturor, democratizata, are acum aer de epava a idealurilor saptezeci-ste. Era vremea cand Bourdieu descoperise ca scoala mentine inegalitatile sociale si cand studentii iesisera in strada pentru a democratiza invatamantul, adica pentru a-l face accesibil clasei de jos. Mai trist e ca epava asta inca mai suscita asemenea idealuri, care se fac auzite relativ frecvent prin greve, de exemplu. Inertia, zic eu, are cea mai mare vina pentru ce se intampla in mediul studentesc lyonez, in masura in care cererile studentilor comunisti sint desuete dintr-o mie de motive, poate cel mai hilar fiind anacronismul. Ele erau plauzibile in anii '70, dar de atunci, opinia publica a evoluat si motivele de ingrijorare cotidiene sint altele. Totusi se mai aud din cand in cand slogane revolutionare, inspirate si mentinute cum spuneam, subliminal, de imensa opera de arta in care toti ne-am facut veacul, cladirea universitatii de la Bron.
Iata deci de unde perplexitatea mea la citirea povestioarei despre democratizarea artei. Iar pentru mine orice democratizare e oarecum sinonima cu plebeizare... (vezi nota usor peiorativa).
Radu Pavel GHEO, Adio, adio, patria mea cu î din i, cu â din a, Polirom
Monday, May 21, 2007
Mi-i lehamite
Am votat, la consulatul din Lyon. Pana la 12 venisera vreo 80 de alegatori. O tanti ca "mierea" (bleah), cu niste ochi "mieroshi" ne-a luat in primire dulcegaros. Consulatul se prezinta ca o usa metalica la un parter de bloc, unde suni la interfon si cineva iti deschide de la etaj.
N-am scris pana acum pentru ca am fost mâhnitã. 44% prezenta la vot spulbera cam orice speranta. A mea. Fata de o eventuala redresare a opiniei publice, a spiritului civic. Democratia nu se face de la sine. Nu pica din cer. Trebuie putina implicare.
Miorita? Popor de resemnati...
N-am scris pana acum pentru ca am fost mâhnitã. 44% prezenta la vot spulbera cam orice speranta. A mea. Fata de o eventuala redresare a opiniei publice, a spiritului civic. Democratia nu se face de la sine. Nu pica din cer. Trebuie putina implicare.
Miorita? Popor de resemnati...
Thursday, May 17, 2007
Ultima zi de campanie
DA! Bogdan Teodorescu a vorbit despre carisma in campania lui Basescu! Cam in al 12-lea ceas, dar tot se pune. Si Cristoiu a vorbit despre importanta prezentei la vot, la care capitol eu pariasem exact acum o luna pe 70%. Ok, nu vorbeam de referendum ci de anticipate. Miza e aceeasi: politizarea electoratului in situatie de criza. Faptul ca cetatenilor incepe sa le pese cand galagia din politica deja ii deranjeaza la ureche si a incetat sa fie zgomotul ala de fond pe care nimeni nu-l baga in seama. Asteptam rezultatele de simbata seara. Toate astea la Sinteza Zilei, pe Antena3, in seara asta.
Saptamana asta m-am uitat la televizor.. mmm, la calculator.. euh, la Antena3 pe internet, live. E cam singura televiziune romaneasca cu un broadcast online acceptabil.
Despre sondaj
Da, ala de nu se stie daca e 77% sau 55%. Tehnic vorbind, cand e vorba de sondaje, manipularea se poate face nu din condei ci din insasi conduita anchetei. Exista o serie de parametri care nu pot fi neutralizati in totalitate. Parametrii astia sint factor de eroare, oricat de "cantitativa" ar fi ancheta. Problema se pune in felul urmator: ori neutralizam cat de mult putem, ori tragem parametrii astia pe turta noastra si ne folosim de ei in asa fel incat rezultatul sa oscileze in directia dorita.
Caricaturizat, iata un exemplu:
Va plac mai mult piticii sau palmierii?
a) imi plac piticii foarte mult
b) nu imi plac palmierii
c) imi plac palmierii
Va dati seama ce rezultate ies, nu? Cand ai 66% din variantele de raspuns favorabile unui raspuns, in loc de 50%. Asta este un exemplu, o exagerare. Parametri ca astia sint cu sutele si sint cosmarul studentului la sociologie, pentru ca trebuie sa tii cont de toti. De exemplu: tonul vocii, indicatiile pe care le dai pentru raspunderea la chestionar, ordinea intrebarilor (exista asa-numitul "efect-halou" in care opinia la o intrebare "iradiaza" raspunsul la intrebarea urmatoare) etc.
Aa, si va asigur ca la sondajul asta nu a fost o singura intrebare, aia de la referendum. Oamenii anchetati au trebuit sa raspunda la o sumedenie de intrebari despre statutul lor (gen varsta, ocupatie, profesia parintilor, nivelul de studii etc) dar si despre atitudinea civica: daca s-au prezentat la vot la alegerile anterioare, daca sint la curent cu dezbaterile politice si inca multe altele.
Unde vreau sa ajung? Sondajul poate fi manipulat inca dinainte de aflarea rezultatului. Iar asta e foarte greu de dovedit. Cristoiu zice ca o istitutie publica de sondaj nu-si permite sa modifice cifrele livrate public. Nu! Dar isi permite sa le "confectioneze", dupa toate regulile artei, dupa chipul si asemanarea sa.
Si nu, tot nu m-am hotarat ce votez.
Saptamana asta m-am uitat la televizor.. mmm, la calculator.. euh, la Antena3 pe internet, live. E cam singura televiziune romaneasca cu un broadcast online acceptabil.
Despre sondaj
Da, ala de nu se stie daca e 77% sau 55%. Tehnic vorbind, cand e vorba de sondaje, manipularea se poate face nu din condei ci din insasi conduita anchetei. Exista o serie de parametri care nu pot fi neutralizati in totalitate. Parametrii astia sint factor de eroare, oricat de "cantitativa" ar fi ancheta. Problema se pune in felul urmator: ori neutralizam cat de mult putem, ori tragem parametrii astia pe turta noastra si ne folosim de ei in asa fel incat rezultatul sa oscileze in directia dorita.
Caricaturizat, iata un exemplu:
Va plac mai mult piticii sau palmierii?
a) imi plac piticii foarte mult
b) nu imi plac palmierii
c) imi plac palmierii
Va dati seama ce rezultate ies, nu? Cand ai 66% din variantele de raspuns favorabile unui raspuns, in loc de 50%. Asta este un exemplu, o exagerare. Parametri ca astia sint cu sutele si sint cosmarul studentului la sociologie, pentru ca trebuie sa tii cont de toti. De exemplu: tonul vocii, indicatiile pe care le dai pentru raspunderea la chestionar, ordinea intrebarilor (exista asa-numitul "efect-halou" in care opinia la o intrebare "iradiaza" raspunsul la intrebarea urmatoare) etc.
Aa, si va asigur ca la sondajul asta nu a fost o singura intrebare, aia de la referendum. Oamenii anchetati au trebuit sa raspunda la o sumedenie de intrebari despre statutul lor (gen varsta, ocupatie, profesia parintilor, nivelul de studii etc) dar si despre atitudinea civica: daca s-au prezentat la vot la alegerile anterioare, daca sint la curent cu dezbaterile politice si inca multe altele.
Unde vreau sa ajung? Sondajul poate fi manipulat inca dinainte de aflarea rezultatului. Iar asta e foarte greu de dovedit. Cristoiu zice ca o istitutie publica de sondaj nu-si permite sa modifice cifrele livrate public. Nu! Dar isi permite sa le "confectioneze", dupa toate regulile artei, dupa chipul si asemanarea sa.
Si nu, tot nu m-am hotarat ce votez.
Monday, May 14, 2007
Bãse?
Din Catavencu si total de acord:
In decurs de doua saptamani am oscilat de la un DA categoric, subiectiv pentru Basescu, la un NU chibzuit si obiectiv. Si uite ca vine Referendumul; eu nu m-am hotarat inca ce votez. Iata cateva din motivele MELE pentru unul sau altul din voturile posibile:
Basescu ramane presedinte pentru ca:
- In primul rand instabilitatea politica ma sperie; momentele de instabilitate sint intotdeauna periculoase si imprevizibile. Cursul normal al lucrurilor nu mai e valabil, valorile sint date peste cap si se ajunge la rezultate ne-gandite.
- Mi s-ar parea corect ca presedintele sa-si poata termina mandatul in liniste, sa aiba timp si atmosfera politica necesara pentru a face ce a promis in campanie. E drept ca lucrurile n-au mers prea departe de atunci, dar e vorba de o anumita echitate.
- Ma mai sperie si posibilitatea ca la alegeri anticipate opinia publica sa basculeze irational catre tabara diametral opusa - PSD (pentru ca, nu-i asa, romanii n-au nuante, e ori alba ori neagra).
- In primul rand am o speranta (ridicola poate), ca "din bube, mucegaiuri si noroi"-urile actuale s-ar putea ivi vreo figura politica proaspata, demna, credibila. (Deocamdata n-o vad, nici nu stiu din ce parte ar putea aparea).
- Nu-mi place ce se intampla de cand a venit Basescu la presedentie. Lucrurile treneaza, parca ne-am impotmolit. Nu e vina lui, dar nici nu cred ca e capabil sa ne scoata din inertia asta.
- Am senzatia ca votul asta se transforma intr-o campanie nationala de RAZBUNARE a lui Basescu. Nu ma simt deloc confortabil cu rolul asta al votului meu, ma revolta manipularea opiniei publice pe fata care se practica in perioada asta. Alegatorii ar trebui sa voteze din convingeri obiective, nu pentru carisma prezidentiala.
Azi am dat peste un articol al lui Traian Ungureanu, in asentimentul caruia ma pozitionez. O sa spicuiesc putin: "Fenomenul Basescu nu e nou. El repeta un ciclu cunoscut in istoria Romaniei: personalizarea unei aspiratii cu slaba sustinere in institutii".
"In momentul in care un personaj popular apare in centrul scenei, sistemul nu mai poate face nimic. Structurile politice sint surprinse si comit automat greseli care grabesc ascensiunea noului." Asta rezuma riscurile instabilitatii politice, conjugate cu riscurile carismei in politica. Reperele se uniformizeaza, facem tabula rasa.
Articolul e "sevã" in ansamblu, n-are rost sa privilegiez anumite consideratii in defavoarea altora. Dar tot nu ma ajuta in luarea deciziei. Dupa cum se poate observa, argumentele mele pentru un "nu Basescu" sint de ordin subiectiv, asta ar putea fi criteriul final. Si totusi... e vorba de "Ţãrişoara mea"; nu cred ca obiectivitatea pura e posibila.
Vad ca sondajul din stanga nu prea "misca" :) Cred sincer in metoda socratica - nasterea ideilor din dialog. Asa ca astept opinii. Cine, ce voteaza si de ce.
P.S. Categoria rulate se "opune" categoriei graseiate, a caror doua sinteza se gaseste la dublu.
Monday, May 7, 2007
CPE reloaded
O zi intreaga de emotii, zi istorica, momentul adevarului - 20h00. Sarkozy presedinte.
Si dupa adevar potopul. Potopul de lacrimi in tabara adversa. In centrul Lyonului - place Bellecour - intrarile blocate de dube si camioane cu sirene, mascati cu pusti si masti; oamenii fug. Ma redirectioneaza, n-am voie sa intru cu masina in centru. Miros intepator, inchid geamul si recircul aerul. Gaze lacrimogene. Ma invart de vreo 2 ori in jurul centrului, pana la urma gasesc o straduta pe unde se poate intra. In piata multime de oameni, striga din cand in cand sincronizat... fum pe alocuri, bubuituri... nu stiu daca focuri de avertizare sau grenade sau gaze lacrimogene. Imi fac o cruce mare in forul interior si parchez masina. De la distanta, oameni fug din cand in cand intr-o anumita directie, ca niste curenti intr-o masa mare de oameni. Privesc si nu inteleg exact ce se intampla. E fascinant oricum. Vag sentiment de panica, singura intre oameni furiosi. Un drogat imi cere un foc - imi pare rau, n-am. Oamenii striga si fug in continuare din cand in cand, ii vad de departe... seamana exact cu o turma, fara nici o nota peiorativa.
Pana ma trezesc ca vine turma alerganda exact spre mine. Nu! Nu! Ati gresit directia! Ooook... calm. Ba nu! O sa ma calce in picioare! Ok, fug si eu ca sa nu fac nota discordanta, n-am chef sa ma ia cineva la bani marunti. Valul trece de mine si, si.... Nu! Se indreapta exact spre masina! Fuck... Ok, nu s-a urcat nimeni pe ea. Dar s-au oprit exact langa. Si eu care credeam ca sint destul de departe de miezul evenimentului. Studiez 2 secunde situatia, imi iau inima'n dinti si ma indrept cu incredere spre masina. Cheie si-am taiat-o! Pana nu-si dau astia seama ca n-am numar de Franta, si mai ales ca nu fac parte din categoria saracilor si oropsitilor (masina avand).
Mi-a luat ceva timp sa diger asta. Pe langa panica, adrenalina si tot tacamul, sentimentul de fond era de fapt frustrare ca nu sint in tara mea, ca nu ma pot integra in evenimentul ala (adica sint "hors sujet").
Varianta oficiala:
Jumatate de ora dupa anuntarea rezultatelor oficiale, 50 de oameni si protesteaza contra Sarko. Grupul se mareste, 1000 de tineri socialisti. Scandeaza impotriva "fascistilor", skinheads. La vaporul-restaurant inchiriat de partizanii Sarko pentru petrecere, unul dintre ei e batut si aruncat. In apa. In Rhone. Pubele arzande, sticle sparte, scaune care zboara. Vin jandarmii si disperseaza multimea: lagrimogene. "Franta nu mai exista", "Strada conduce", "Politie peste tot, justitie nicaieri". Scaunele de la Mac-Do gasesc intrebuintari diverse. Sit-in in fata politistilor.
Si dupa adevar potopul. Potopul de lacrimi in tabara adversa. In centrul Lyonului - place Bellecour - intrarile blocate de dube si camioane cu sirene, mascati cu pusti si masti; oamenii fug. Ma redirectioneaza, n-am voie sa intru cu masina in centru. Miros intepator, inchid geamul si recircul aerul. Gaze lacrimogene. Ma invart de vreo 2 ori in jurul centrului, pana la urma gasesc o straduta pe unde se poate intra. In piata multime de oameni, striga din cand in cand sincronizat... fum pe alocuri, bubuituri... nu stiu daca focuri de avertizare sau grenade sau gaze lacrimogene. Imi fac o cruce mare in forul interior si parchez masina. De la distanta, oameni fug din cand in cand intr-o anumita directie, ca niste curenti intr-o masa mare de oameni. Privesc si nu inteleg exact ce se intampla. E fascinant oricum. Vag sentiment de panica, singura intre oameni furiosi. Un drogat imi cere un foc - imi pare rau, n-am. Oamenii striga si fug in continuare din cand in cand, ii vad de departe... seamana exact cu o turma, fara nici o nota peiorativa.
Pana ma trezesc ca vine turma alerganda exact spre mine. Nu! Nu! Ati gresit directia! Ooook... calm. Ba nu! O sa ma calce in picioare! Ok, fug si eu ca sa nu fac nota discordanta, n-am chef sa ma ia cineva la bani marunti. Valul trece de mine si, si.... Nu! Se indreapta exact spre masina! Fuck... Ok, nu s-a urcat nimeni pe ea. Dar s-au oprit exact langa. Si eu care credeam ca sint destul de departe de miezul evenimentului. Studiez 2 secunde situatia, imi iau inima'n dinti si ma indrept cu incredere spre masina. Cheie si-am taiat-o! Pana nu-si dau astia seama ca n-am numar de Franta, si mai ales ca nu fac parte din categoria saracilor si oropsitilor (masina avand).
Mi-a luat ceva timp sa diger asta. Pe langa panica, adrenalina si tot tacamul, sentimentul de fond era de fapt frustrare ca nu sint in tara mea, ca nu ma pot integra in evenimentul ala (adica sint "hors sujet").
Varianta oficiala:
Jumatate de ora dupa anuntarea rezultatelor oficiale, 50 de oameni si protesteaza contra Sarko. Grupul se mareste, 1000 de tineri socialisti. Scandeaza impotriva "fascistilor", skinheads. La vaporul-restaurant inchiriat de partizanii Sarko pentru petrecere, unul dintre ei e batut si aruncat. In apa. In Rhone. Pubele arzande, sticle sparte, scaune care zboara. Vin jandarmii si disperseaza multimea: lagrimogene. "Franta nu mai exista", "Strada conduce", "Politie peste tot, justitie nicaieri". Scaunele de la Mac-Do gasesc intrebuintari diverse. Sit-in in fata politistilor.
Râsu-plânsului (Crème de la crème 2)
Vaaaaaaaaaaaaai... nici nu stiu cum sa incep a povesti aceasta incantatoare si cu totul neasteptata intamplare.
M-am dus sa (mai) depun niste hartii pentru Penn si m-am intalnit in biroul cu pricina cu viitoarea mea colega de exchange (IEP-ista comunista). Tocmai discuta rezultatul alegerilor cu Barbara, tanti care are grija de noi astia care plecam la Penn. Am cerut voie sa imprim niste kestii si mi-am vazut de treaba. Dar discutia m-a prins usor usor si am avut parte de un regal fara egal dom'le!
Tipa a tinut o pledoarie comunista ca la carte, daca ar fi auzit-o sefii ei probabil ar fi decorat-o cu o secera ceva. Doar ca in mijlocul discursului revoltato-infocat inep sa-i curga lacrimi din ochi... hm, I don't get it. Aaaaaaaaaaaaaa! Plange, doamnelor si domnilor! PLÂNGE pentru ca Sarkozy a iesit presedinte. Uite cum se duce Franta de rapa! Ce ti-e si cu francezii astia, nu-si dau ei seama ca numai comunismul ii poate salva!
A Ha, Ha, Ha!
Discurs demagogic, surd la contra-argumente, cu tonul ala de indoctrinat irecuperabil.
Mai grav mi se pare altceva si de data asta nu-i de ras. Se pare ca in urma cu 5 ani s-au organizat niste alegeri fictive la IEP Lyon (Institut d'Etudes Politiques, un fel de academie, referinta incontestabila in domeniu). Si la alegerile astea fictive, la care alegatori au fost tinerii ucenici politicieni, in turul doi au iesit 2 formatiuni de extrema stanga! LCR (Ligue Communiste Revolutionnaire) si inca una de nu mai stiu cum ii zice. Desigur, toate astea relatate de acelasi personaj, cu mandrie si emfaza. Pai mie mi se strange pielea-n spate cand aud asa ceva.
M-am dus sa (mai) depun niste hartii pentru Penn si m-am intalnit in biroul cu pricina cu viitoarea mea colega de exchange (IEP-ista comunista). Tocmai discuta rezultatul alegerilor cu Barbara, tanti care are grija de noi astia care plecam la Penn. Am cerut voie sa imprim niste kestii si mi-am vazut de treaba. Dar discutia m-a prins usor usor si am avut parte de un regal fara egal dom'le!
Tipa a tinut o pledoarie comunista ca la carte, daca ar fi auzit-o sefii ei probabil ar fi decorat-o cu o secera ceva. Doar ca in mijlocul discursului revoltato-infocat inep sa-i curga lacrimi din ochi... hm, I don't get it. Aaaaaaaaaaaaaa! Plange, doamnelor si domnilor! PLÂNGE pentru ca Sarkozy a iesit presedinte. Uite cum se duce Franta de rapa! Ce ti-e si cu francezii astia, nu-si dau ei seama ca numai comunismul ii poate salva!
A Ha, Ha, Ha!
Discurs demagogic, surd la contra-argumente, cu tonul ala de indoctrinat irecuperabil.
Mai grav mi se pare altceva si de data asta nu-i de ras. Se pare ca in urma cu 5 ani s-au organizat niste alegeri fictive la IEP Lyon (Institut d'Etudes Politiques, un fel de academie, referinta incontestabila in domeniu). Si la alegerile astea fictive, la care alegatori au fost tinerii ucenici politicieni, in turul doi au iesit 2 formatiuni de extrema stanga! LCR (Ligue Communiste Revolutionnaire) si inca una de nu mai stiu cum ii zice. Desigur, toate astea relatate de acelasi personaj, cu mandrie si emfaza. Pai mie mi se strange pielea-n spate cand aud asa ceva.
Sunday, May 6, 2007
In ograda vecinului... de Uniune
Vorbeam despre gandirea profound dihotomica… acum imi dau seama de unde vine – vine de la cei 50 de ani de Comunism. De la jumatatea de secol in care romanii n-au cunoscut decat partea paroxistica a politicii, dincolo de comunism nimic, totul inainte de. Pai de unde sa aiba romanii nuante atunci ? Si de ce ne miram ca alegatorul de rand voteaza dupa cum ii dicteaza INIMA si nu ratiunea. Leader-ii carismatici vor avea mereu un public garantat in Romania. Si spun « carismatic » in sensul rau, evident, pentru ca iti trebuie ceva mai mult decat carisma ca sa conduci o tara. Nu e un atac la adresa lui Basescu. Toti au fost carismatici in felul lor si pentru publicul lor (care s-a intamplat sa fie si cel mai numeros) – Iliescu, Constantinescu etc.
Francezii in schimb nu. De 200 de ani o tot intorc cand pe fata cand pe dos, mai calca in strachini dar macar au invatat cu ce se mananca viata politica. Uita-te
Ai putea avea impresia ca romanii percep campaniile electorale cu televizorul pe « mute ». Si mai ales trebuie sa fie ori alba ori neagra. Nu exista calede mijloc. Pai nu… N-a existat cale de mijloc timp de 50 de ani. Sub comunism orice era mai bun decat comunismul. De unde sa invete poporul sa judece cu finete ?... Ma urmariti ? E vorba de niste deprinderi culturale la care noi avem carente.
Francezii sint pasionati de politica. Toti. Si daca vreo unul spune ca nu-i place politica, tot stie sa-ti spuna de ce voteaza ce voteaza. E vorba de responsabilitate. Ei asta fac de ceva vreme incoace – politica. In contextul asta de efervescenta civica am trait discursul lui Basescu in Spania ca pe un shoc. Soc fata de campania electorala pe care o « patesc » de ceva vreme incoace aici. Cu imaginile proaspete din ambele parti comparatia se impune si e evidenta. Iti trebuie finete ca sa votezi Sarkozy cand esti platit
Thursday, May 3, 2007
Crème de la crème
Ieri s-au intalnit sa se confrunte; prima dezbatere publica intre cei doi candidati la turul 2, din 1995 incoace. Moment mult asteptat si comentat, transmis de majoritatea televiziunilor de profil. Miza era mare, Sego a tot insistat, Sarko a cedat pana la urma si a acceptat. S-au tras la sorti locurile in platou, Sego la stanga si Sarko la dreapta :) Timpii de vorbire au fost cronometrati, chiar daca Sarko a renuntat la 3 minute - gest profund simbolic, aluzie la calitatea discursului fata de cantitate.
Miza era mare mai ales pentru ca Sego e femeie, si orice agresivitate politica din partea lui Sarko ar fi putut fi interpretata ca misoginism. Situatie delicata; discutia a fost moderata de un moderator si o moderatoare.
Daca pana acum mai aveam dubii despre tactul lui Royal, acum m-am lamurit. A facut impresie de isterica imatura, raspunsuri in 2 peri de genul "nu sint nervoasa, sint enervata". Ton de lamentatie si, mi s-a parut mie, putina lipsa de respect fata de opozant. De multe ori am avut impresia ca il intrerupe doar de dragul de a nu-l lasa sa vorbeasca, afirmatii redundante si fara prea mult suport concret. Tonul general a fost de acuza defensiva, de aratat cu degetul. Intr-adevar, a facut exact ce se astepta de la ea, tinand cont ca toata stanga s-a unit impotriva lui Sarko, dar fara vreun acord in ce priveste planul politic. Dusmanul comun functioneaza mereu ca liant. Parca-i si vedeam pe istericii de la sindicatul studentesc care vorbesc de dragul de a se auzi vorbind. E important sa fii revoltat, enervat, revolutionar. Pe mine nu m-a convins.
Cat despre Sarko, a fost pus intr-o situatie delicata, nu si-a permis atacuri directe fata de adversar, dar le-a taxat acid pe ale ei, pentru cine a avut urechi de auzit.
Saptamana trecuta auzeam niste discutii revoltate despre "cum e posibil ca niste studenti sa fi votat Sarko???". Batalia e castigata dinainte pentru oamenii de stanga, ei oricum n-o sa-si skimbe votul din vanitate, spirit de turma si altele. Pacat ca Sarko a fost uneori prea subtil pentru genul asta de oameni.
Socio:
Totusi nu pot sa nu fiu de acord cu planul de pensii propus de Sego (desi nu stiu pe ce artificii economice se bazeaza ca sa-l finanteze). Sa ma explic. Muncitorii si inginerii ies la pensie la aceeasi varsta. Proportional, munictorii cotizeaza mai mult la pensii pentru ca au salariile mai mici. Problema e ca muncitorii si inginerii n-au aceeasi speranta de viata! Deci dupa ce au cotizat o viata intreaga si au muncit in conditii de risc, muncitorii nu prea apuca sa se bucure de pensie pentru ca mor repede. Mor repede din cauza stilului de viata si de munca. Inginerii cotizeaza mai putin (pentru ca, proportional, au salarii mai mari) si profita mai mult de banii publici de pensie pentru ca mor tarziu. Mor tarziu pentru ca au dus o viata sanatoasa, pentru ca au avut bani. Diferenta de speranta de viata intre cele doua categorii e de 7 ani... Inginerii au cu 7 ani mai mult timp sa consume banii statului la care au cotizat impreuna cu muncitorii. Se impune deci o evaluare a gradului de risc al muncii si o ajustare conforma a pensiei.
In alta ordine de idei, programele celor 2 difera fundamental la nivel ideologic: Sego vrea egalitate de fapt, adica la uniformizeze activ inegalitatile sociale, sa ia de la unii si sa dea la altii. Sarko vrea egalitate de drept, adica egalitate de sanse.
In Franta exista someri de profesie, nu e gluma. Au tot felul de strategii ca sa nu-si gaseasca de lucru (desi statul ii supravegheaza si ii cheama periodic la reorientari si alte alea), pentru ca e mai rentabil sa traiesti din somaj (banii publici) decat sa muncesti 8 ore pe zi pentru un salar cu putin mai mare decat alocatia de somaj. A vous de juger.
Monday, April 23, 2007
Alegeri
Ieri a fost primul tur de alegeri pentru conducerea Republicii. Foarte mare procent de prezentare la vot! Se vede treaba ca s-au cam speriat de 2002. Asta confirma impresiile mele: francezii sint foarte politizati: mai toata lumea e in stare sa produca un discurs coerent despre preferitnele sale, cu argumente inchegate.
Au trecut in turul doi Nicolas Sarkozy (da, are singe de ungur), aka Sarko, si Segolene Royal. Unul de dreapta, cealalta de stanga. In 2002, knd au trecut in turul doi unul de dreapta si unul si mai de dreapta, l-au votat masiv pe ala de dreapta de frica celui si mai de dreapta, si atunci primul si-a cam facut de cap.
Anyway, cel mai probabil toata dreapta va vota pentru cel de dreapta, toata stanga va vota pentru cea de stanga. Indecisii: centrul, care a iesit pe locul 3, si un partid care a avut 1,2% (impresionant!!!): CPNT - vanatoare, pescuit, natura si traditii; partidul ruralitatii. Extrema stanga reprezentata de numeroase formatiuni, vreo 4 am numarat eu, a facut un scor destul de mic per total (thank god!), totusi semnificativ, tinand cont ca la mine in tara nu stiu sa existe vreo extrema stanga in parlament. Liga Comunista Revolutionara a avut vreo 4%!!! Astia sint tinerii comunisti, aia de va povesteam eu ca bantuie pe la mine pe la facultate.
Interesante mi s-au parut discursurile candidatilor dupa inchiderea urnelor si anuntarea rezultatelor partiale, in speta cei doi mai sus amintiti. Raportul de forte fiind modificat, miza e acum reprezentata de: alegatorii abstentionisti si cei convertibili din tabara adversa. Sarko a avut cate o prajiturica pentru fiecare categorie sociala, intzesate frumos in discursul lui. A vorbit despre o Franta reunita, in stil "unde's multi, puterea creste". Sego a vorbit ultima, in termeni vagi (ceea ce i s-a reprosat pana acum) dar carismatici.
Interesante mai sint si discursurile din extrema stanga: il diablozeaza p Sarko ca pe cel mai mare dusman al Frantei. Asa k "intre doua rele, mai bine Sego".
In alta ordine de idei, Sarko a avut 31,11% inca din primul tur! E un procent foarte mare tinand cont de varietatea ofertei. Asta spune multe despre angoasa statului-providenta. Vine Sarko, foarte bine, dar je me barre, hihi, adica v-am pupat si am plecat.
Au trecut in turul doi Nicolas Sarkozy (da, are singe de ungur), aka Sarko, si Segolene Royal. Unul de dreapta, cealalta de stanga. In 2002, knd au trecut in turul doi unul de dreapta si unul si mai de dreapta, l-au votat masiv pe ala de dreapta de frica celui si mai de dreapta, si atunci primul si-a cam facut de cap.
Anyway, cel mai probabil toata dreapta va vota pentru cel de dreapta, toata stanga va vota pentru cea de stanga. Indecisii: centrul, care a iesit pe locul 3, si un partid care a avut 1,2% (impresionant!!!): CPNT - vanatoare, pescuit, natura si traditii; partidul ruralitatii. Extrema stanga reprezentata de numeroase formatiuni, vreo 4 am numarat eu, a facut un scor destul de mic per total (thank god!), totusi semnificativ, tinand cont ca la mine in tara nu stiu sa existe vreo extrema stanga in parlament. Liga Comunista Revolutionara a avut vreo 4%!!! Astia sint tinerii comunisti, aia de va povesteam eu ca bantuie pe la mine pe la facultate.
Interesante mi s-au parut discursurile candidatilor dupa inchiderea urnelor si anuntarea rezultatelor partiale, in speta cei doi mai sus amintiti. Raportul de forte fiind modificat, miza e acum reprezentata de: alegatorii abstentionisti si cei convertibili din tabara adversa. Sarko a avut cate o prajiturica pentru fiecare categorie sociala, intzesate frumos in discursul lui. A vorbit despre o Franta reunita, in stil "unde's multi, puterea creste". Sego a vorbit ultima, in termeni vagi (ceea ce i s-a reprosat pana acum) dar carismatici.
Interesante mai sint si discursurile din extrema stanga: il diablozeaza p Sarko ca pe cel mai mare dusman al Frantei. Asa k "intre doua rele, mai bine Sego".
In alta ordine de idei, Sarko a avut 31,11% inca din primul tur! E un procent foarte mare tinand cont de varietatea ofertei. Asta spune multe despre angoasa statului-providenta. Vine Sarko, foarte bine, dar je me barre, hihi, adica v-am pupat si am plecat.
Thursday, April 19, 2007
Macul si ba-ro-sESCul
Se duce omul la examen morcovit, cu scoartza vuindu-i de analize macro-sociale, cantitative, controverse epistemologice si polemici metodologice, ca*a tot pe hartie si se intoarce acasa zen, cu flori de mac si de liliac si o oareshce febra musculara la incheietura mainii drepte.
Dar nu, 'tu-i complotul m*sii. Realitatea crunta invadeaza ecranul si deci linistea omului prin varii cai: ferestre de YM si link-uri care mai de care - l-au suspendat pe Base! Cuuuuum?!?!? Stati putin, sa-mi revin. Dupa ceva rasfoit prin arhive, da, l-au suspendat pe Base. De ce si mai ales prin ce mijloace machiavelice? Comisie prezidata de Voiculescu care-l ancheteaza in baza unor acuzatii oficiale aduse de balaurul cu 7 zeci de mii de capete PSD-ist. (il decapitezi o data si te trezesti ca renaste intreit). Machiavelic zic: mie inca nu mi-e clar daca mijloacele acestei anchete sint constitutionale, dar scopul........ ha! aici ne-au luat; unde's multi puterea creste (si poate se si imparte echitabil dupa tot balamucul asta - una bucata minister tie, doua mie). Se pare ca toata floarea cea vestita a politicii romanesti a sarit gardul la opozitie si s-au pus sa mi-l doboare.
Cum? Pe Base? Pai voi nu vedeti ce salturi poznashe face economia noastra in ultima vreme? Fuga repede la Universitate! Si-am sa-mi fac o mana lunga pana'n Universitate sa ajunga.
Si-au sa fie anticipate peste 90 de zile. Eu pariez pe 70% prezentare la vot. Sa vedeti voi cum infloreste spiritul civic. Acu din punct de vedere sociologic (hehe) asta-i un foarte bun prilej de politizare (analog alfabetizare) a natiunii.
Dar nu, 'tu-i complotul m*sii. Realitatea crunta invadeaza ecranul si deci linistea omului prin varii cai: ferestre de YM si link-uri care mai de care - l-au suspendat pe Base! Cuuuuum?!?!? Stati putin, sa-mi revin. Dupa ceva rasfoit prin arhive, da, l-au suspendat pe Base. De ce si mai ales prin ce mijloace machiavelice? Comisie prezidata de Voiculescu care-l ancheteaza in baza unor acuzatii oficiale aduse de balaurul cu 7 zeci de mii de capete PSD-ist. (il decapitezi o data si te trezesti ca renaste intreit). Machiavelic zic: mie inca nu mi-e clar daca mijloacele acestei anchete sint constitutionale, dar scopul........ ha! aici ne-au luat; unde's multi puterea creste (si poate se si imparte echitabil dupa tot balamucul asta - una bucata minister tie, doua mie). Se pare ca toata floarea cea vestita a politicii romanesti a sarit gardul la opozitie si s-au pus sa mi-l doboare.
Cum? Pe Base? Pai voi nu vedeti ce salturi poznashe face economia noastra in ultima vreme? Fuga repede la Universitate! Si-am sa-mi fac o mana lunga pana'n Universitate sa ajunga.
Si-au sa fie anticipate peste 90 de zile. Eu pariez pe 70% prezentare la vot. Sa vedeti voi cum infloreste spiritul civic. Acu din punct de vedere sociologic (hehe) asta-i un foarte bun prilej de politizare (analog alfabetizare) a natiunii.
Saturday, March 24, 2007
Statistici prietenoase
In mod obisnuit, statisticile incruciseaza doua variabile odata. Cu putia atentie distributiva si imaginatie se pot combina un pic mai multe. Dar ce te faci cand vrei sa ai o viziune statistica de ansamblu a intregii lumi pamantesti?
Iata cum se pot combina tari, populatii, nivel economic, speranta de viata, evolutie in timp in numai 2D si le mai si compari pe toate "din ochi". Hans Rosling (gapminder.org) a fost numai cu un pas inaintea profei mele de demografie si, incercand sa explice studentilor statistici mondiale, a creat programelul asta. E... wow!!! Nu-mi puteam lua ochii de la el, asa as fi vrut sa compar tarile alea una cate una.
Partea buna e ca Google a cumparat Trendalyser de la gapminder.org si il face accesibil publicului larg. Il puteti incerca aici. Focus pe Romania, Luxemburg, tarile din Africa, dinamica sperantei de viata in Rwanda si mai vedeti voi. Have fun playing with the world! (mwahahaha)
Dedic acest post TD-urilor de Demografie, trecute si viitoare (au mai ramas 4 si un examen). La Lyon inca se mai liniaza manual diagrame Lexis pe care sa reprezinti savant trei variabile. Nici alea clare.
Subscribe to:
Posts (Atom)
