de circumstante

Nu mai pot. Iar m-apuca nervii capului. E vorba tot de sistemul francez. Asa... poate uitasem de ce am plecat anul trecut. Pai de ce sa uit? Nu-i frumos.

Nici nu stiu cu ce sa incep... pentru ca am refulat multe de la inceputul anului. Ma gandeam asa, ca in sfarsit am dat peste niste oameni mai buni, ca poate o sa fie bine. Buni nu neaparat fata de mine... asa in general. Si treceam cu vederea micile rautati pe care le vedeam in jurul meu, poate e doar o exceptie. Oamenii astia nu se iubesc. Nu iubesc. Nu cred ca au iubit ceva vreodata, nu cred ca stiu cum se face. Poate doar li s-a parut, cand de fapt era vorba de patima, dependenta, si-au confundat propriile dorinte cu niste idealuri cool sau mai stiu eu ce alt fel de falsa iubire. In sensul ca nu-si iubesc aproapele.

Am in clasa un grup care nu face decat sa critice si sa-si bata joc. Mai cu seama de un coleg de-al meu care nu corespunde trendului, dar care mi se pare omul cel mai lucid si coerent din clasa. Si omul asta pune intrebari la ore... foarte frumos. Nici eu nu le ascult tot timpul, si mie imi intrerup cursul, dar imi zic ca pana la urma omul asta face ceea ce ar trebui sa facem toti - incearca o intelegere a lumii un pic mai profunda decat ceilalti.
Ma rog. Politica gloatei e sa-i dai in cap aluia care incearca sa se ridice. Ca toti tre sa fim egali. Si daca nu sintem toti destepti, atunci sa fim toti prosti.
Si vin astia cu macul la scoala si se dau pe net in ore, asculta muzica si vorbesc tare. E naspa daca stau in spatele tau, ca nu mai intelegi nimic din curs. Dar lasa, ei sint cool. Si pana la urma nu asta e problema. Azi insa m-am minunat mai tare ca intotdeauna. Timp de 3 ore, la curs, astia n-au facut nimic. Dormeau, nu cu nerusinare, ci cu emfaza. Adica, vezi, eu sint obosit, n-am dormit prea mult, eventual sint mahmur. Pai de ce mai vin la curs? Pai ca sa ne arate cat de mahmuri si cooli sint ei. Hai maaa... Apoi se trezeste unu' ca n-are cursurile. Unu din astia care VINE la curs dar e prea ocupat sa se dea cool ca sa-si mai noteze ceva in mac-ul lui pe care-l cara constiincios zi de zi doar ca sa asculte muzica in ore.
Deci cata dragoste sa ai pentru astia? Adica chiar am ramas perplexa cand mi-a cerut unu' sa-i trimit cursul ala si ala si alalalt la adresa cutare. Fiind vorba de cursul pe tot semestul, nu de cursul de joia trecuta sau mai stiu eu ce. pur si simplu nu stiam cum sa-i zic ce aveam de zis asa ca nu i-am zis nimic. vreo saptamana.
Si faza e ca astia nici macar ei intre ei nu se iubesc. E doar o solidaritate de circumstante.
Si cand m-am mai uitat si in dreapta mea si am vazut-o pe colega ca-si deseneaza cursurile cu creioane colorate in anul 3 de facultate mi s-a facut asa rau dintr-o data.
Era un curs despre sociologie educationala. Si vorbeam despre metodele de invatare a scrierii si cititului limbii franceze pentru micii francezi. Ei au doua metode:
- una veche, "globala": invata cuvintele intregi pe de rost (sa le scrie si sa le citeasca)
- una noua, "silabica": invata sa scrie si sa citeasca silabe si apoi le combina in cuvinte.
problema cu asta silabica e ca in limba franceza exista o sumedenie de silabe care se pronunta la fel dar se scriu foaarte diferit in cuvinte. pai normal ca nu stiu sa scrie. Ca atata s-au mai scarpinat pedagogii cu mana dreapta pana la urechea stanga pana au scos un caca de metoda. De ce dracul nu invata intai literele, apoi sunetele. Cum invatam noi che chi ghe ghi. Fonetic. Ca si franceza am invatat-o la fel. fonetic. sunetul cutare se scrie in cutare fel. ou se citeste [u].
Iar ooof.

In fine. Oamenii astia nu se iubesc intre ei. Nici macar liberalii cu liberalii sau comunistii cu comunistii. De la unii la altii am inteles ca nu exista sanse. Cand mi-a zis Paul anul trecut ca lumea nu se indragosteste la Paris m-am minunat. Ca ma miram cum de e unul virgin. Ca na... e simpatic el asa, si nu e prost si nici urat. Cum de? Pai ca el nu vrea decat cu dragoste. Ok. Foarte frumos. Dar cum n-ai sanse sa te indragostesti la Paris, mai ales cand ai pretentii... Ca toata lumea are pretentii, si toata lumea se crede mai bun decat ceilalti. Cum, atunci, sa te indragostesti? Asa ca principiu.

Mare pacat. Pacat, ca la prima vedere n-ai zice. Oamenii astia pastreaza aparentele de-o viata. Viata aia a lor de 20 de ani. Si eu fac la fel de multe ori, ca am impresia ca oricum n-ar intelege daca le-as arata o apreciere sincera. Li s-ar parea ciudat. Si uite de asta nu mai pot. Si mi se face lehamite de pastrat aparente.

NAI Evolis - Cand aparentele nu inseala

De cand am inceput eu stagiul asta, ma tot revolt in sinea mea, iar din cand in cand ma revolt cu voce tare la biroul de RH. Motivele sint o sumedenie si sint inlantuite; mai nimic din ce-am discutat nu s-a tradus prin acte sau fapte. Si ii vad in fiecare zi pe oamenii astia si tot nu-mi vine sa cred cu cat tupeu imi spun ca "da' oricum, era neoficial ce discutasem". Greseala mea, ca am crezut pana in ultima clipa ca niste oameni de la RH ar avea niste principii, chiar si fragile. Sint niste curve. Singura apologie pe care si-o fac ei insisi e ca asa a venit ordin de la directiune. Ceea ce nu face decat sa transmita proasta imagine persoanei care incarneaza "directiunea".
Putin imi pasa pana la urma, cine si de ce; NAI Evolis a avut fata de mine o atitudine de magar. Si nu numai fata de mine, ci fata de mai toti stagiarii. Iar daca sint vreo unii mai vechi in firma care au obtinut in scris ce li se cuvenea, asta e o chestiune de hazard si nu de principii etice profesionale.
Ma rog... ideea e ca dupa ce ma revolt, daca trece putin timp ma fac ca uit; ca sa fie totul bine, sa lucram in pace si bla bla. Ei, acum ca mai am o zi de stagiu, eu inca nu am nici un contract, nici o conventie, nici un document nimic. Ca sa-mi spuna desteptii pamantului ca "oricum era neoficial ce mi s-a spus la interviu si ulterior".
Mi-e lehamite sa intru in detalii. Ideea e ca pe site-urile de internship review, directiunea a dat dispozitie ca anumiti stagiari, care ar fi avut intr-adevar ceva de pierdut in caz contrar, sa publice niste review-uri favorabile ca sa mai creasca un pic rating-ul. Deci pana aici s-a ajuns.
E o vrajeala de la cap la coada. Dupa ce imi voi fi primit si putinul cuvenit pe luna august si scrisoarea de recomandare, probabil o sa public ceva in fraceza despre preaminunata NAI Evolis, macar altii dupa noi sa nu se mai arda.
Altfel, am impresia ca e si in Romania o franciza NAI, sint curioasa acolo cum se intampla lucrurile.

Eee, Paris

Paris
Asculta mai multe audio Blog »

Despre niste clisee regasite...
Stateam ieri la o terasa, cu un ceai, asteptand pe cineva. (deja asta este un gest cum nu se poate mai european). De la masa de alaturi razbate o conversatie despre relatii, nedumeriri, inselatorii etc. Apoi mai apare un tip in peisaj despre care se anunta ca "a facut Statele". Si tipul incepe a depana ce i s-a mai intamplat de vreo cativa ani de cand tot fusese plecat. In mare, doar povesti de iubire, de razbunare, de regasire etc. Asta e esentialul in viata. Toate celelalte nu fac decat sa graviteze in jurul nucleului asta. De pilda, de cand sint singur, am descoperit ca pot sa fac lucruri pe care nu gandeam sa le fac vreodata: un maraton, cursuri de pian etc. Apoi m-a sunat dupa un an sa-mi spuna ca fusese insarcinata, pierduse copilul iar acum e fericita cu sotul ei. Iar eu mi-am zis "ce bine ca n-am facut pasul ala". Cum? N-ai timp? Pai lasa-ti iubitul si-ai sa vezi ce repede iti iei carnetul de condus!
Exact de asta n-avem noi timp :)) Pai sigur ca n-avem timp, ca stam toata ziua la cafea la terasa. E incredibil cate interludii spatiale si temporale se gasesc in orasul asta grabit si aglomerat.
Povestea asta mi se pare intr-un fel atat de franceza. In america lumea nu prea discuta futilitati din astea, cu atata grija pentru detaliu... discuta din altele.

Si eu sint tot intr-un interval de nimic. Incep stagiul luni.Pana atunci profit, cum zice francezul. Profit de oras. Imi caut part-time, desi nu sint convinsa ca chiar vreau si stagiu si part-time.
Aa! si am reinvatat sa citesc in metrou, de cand nu mai stau in campus.

Stop cadru

Din seria mail-urilor care si-au gresit vocatia, sau posturilor care si-au gresit adresa. Imi cer scuze pentru franceza. Nici o suparare, sint sigura ca lucrurile astea le-am mai zis si in alte contexte si probabil le voi mai povesti. Dar un dicteu automat nu se compara cu nimic, fie el si in franceza.

Ma chere,

Je vous embrasse fortemet! Et je vous remercie!
L'amerique me va tres bien jusqu'a present, mais je supconne que c'est a cause du campus et du milieu universitaire dans lequel je mene mon existence ici. Car on est dans une boule a Penn, comme on dit ici. En effet, le campus est dans la ville mais semble etre regi par des normes tres differentes. C'est comme une cite dans la cite. Il y a meme la police du campus, qui agit uniquement dans le perimetre compris entre les rues 34 et 40. Tout est proche, les salles de cours, les bibliotheques, les lieux pour manger, les bars, les cinoches... pas de raison de sortir de la boule. Alors ce n'est pas surprenant que les parents confient leurs cheris sans aucun souci, contre des sommes d'argent enormes, a l'institution totale qui est l'universite ici. Et ce n'est pas surprenant nonplus que la moitie des etudiants ne depassent jamais lesdites frontieres. Car a deux pas d'ici, sur la 42, les gens portent des pistolets et se tuent les uns les autres de temps en temps, ou du moins c'est ce que les mythes racontent. C'est cinique, mais on a pris l'habitude de regarder ailleurs quand cela arrive. Quant a moi, je n'avais aucun prejuge sur les alentours avant d'arriver ici. Cela m'a permis de decouvrir une autre Amerique, celle en dehors du campus, qui est charmate, avec ses maisons du debut du siecle et meme assez paisible, je trouve. N'empeche que je prefere prendre le taxi le soir, plutot que le metro, si je sors du campus.
En revenant a l'institution totale... c'est pas si mal que ca. On prend tout en charge et on fait en sorte que l'etudiant ne se preocupe que de ses etudes. Les bibliotheques restent ouvertes jusqu'a minuit et pendant les week-ends. Les restos de meme. Parfois on les trouves meme au meme endroit, pour que les cheris ne gaspillent une seule seconde avec une marche inutile entre les deux. Les distractions sont prises en charges aussi, il y a du tout. Ce qui fait qu'il y ait vraiment de la solidarite entre les etudiants. On se connait tous, on se croise souvent. Et il y a surtout "facebook", qui est comme une seconde realite. C'est un reseau internet. Tout le monde y est. Qui n'y est pas, n'existe pas. Pour le meme souci d'efficacite, l'information circule plutot a travers facebook, que ce soit les fetes ou les evenements scolaires, ou la communication interpersonnelle. Le portable (le telephone comme l'ordi) est une prolongation physique de l'etre humain. On ne s'en separe jamais, c'est comme si tu laissais tes oreilles a la maison.
Aaa, il y a tellement a dire sur cet endroit! Certes, c'est l'apotheose de l'artificiel. Mais il y a vraiment un souci humain dans tout ce que l'universite fait pour ses proteges.
Peut etre le meilleur cote est que, debarasses de tous les soucis quotidiens, les gens prennent le temps de nouer des amities a cote de leurs etudes. Oui, j'ai trouve des amis. Et je partage mon appart. Et c'est merveilleux.
Et j'ai un boulot aussi, raison pour laquelle je suis vraiment fiere. Ce n'est qu'environ 16 heures par semaine, mais j'y prends du plaisir. Je suis une sorte de secretaire dans un centre de recherche linguistique, j'aide ma superieure avec les livraisons et les archives, parfois les virements d'argent. Et puis je recois mon cheque a la fin de la semaine et ca fait du bien.
J'ai voyage un peu par ci par la. Mais une annee, c'est court, il y a tellement de choses a faire et a voir. Tout se passe incroyablement vite, voila un semestre qui s'est presque ecoule et je me demande ou j'etias pendant tout ce temps.
J'ai marque des "A" dont je suis vraiment fiere. Aujourd'hui les cours se sont acheves. Maintenant les examens. C'est la folie. Il n'y a plus de places dans les bibliotheques et les salles de travail. Il y en a meme qui dorment la-bas.
Et apres tout ce tourbillon qui a ete le premier semestre je me pose serieusement la question si enchainer une autre experience americaine vaudrait la peine. J'en ai bien envie. D'autre part je suis consciente qu'un echange reste toujours un echange, rien ne serait pareil si je decide de rester sur mes propres pieds. Mes amis, je les ai trouves justement a travers la dimension de l'echange, ils sont en majorite des etudiants etrangers, comme moi (beaucoup de Francais meme) et je suis consciente que se sentir etranger rapproche les gens. Surtout si on est europeen! Le raliement implicite du vieux contitnent vis-a-vis du nouveau est impressionnant. Me voila alors rechercher avidement dans les supermarches le camembert et le pate, a des prix superieurs biensur. Car la nouriture americaine est vraiment mauvaise. Le lait est du tout apart du lait. Il y en a du demi-ecraime, du "sans colesterol", du "sans lactose" mais pas de vrai lait. Les oeufs sont blancs comme la neige. Le fromage me rappelle le plastique. Les pommes sont tellement rouges que je n'en ai jamais achetes ici. Les escalopes de poulet sont immenses. Et la liste pourrait bien continuer.
En somme? Je partage mes vices avec ma colloque allemande, Lea, et je fais de la politique avec mon colloque francais, Arthur. On s'aime bien tous les trois et on prend du souci les uns pour les autres. Et je ne sais pas ce qui va arriver l'annee prochaine, mais en ce moment je n'ai pas envie de me retrouver en partant en juin.
Je m'excuse pour le fil interminable et tres peu coherent de mes pensees. Je pense que c'etait plutot une dictee interieure qu'un compte rendu reflechi. Et je ne vous cache pas que j'ai pris du plaisir a m'exprimer en francais apres tout ce temps (pardonnez-moi les fautes gramaticales que j'ai surement commises).
Sinon, on fait la greve a Lyon, avec le bloquage de la fac et tout, et je suis bien contente de ne pas etre la en ce moment.
Je vole a Bucarest le 22 decembre.
Vous me manquez beaucoup! Parlez-moi des festivals, quand vous avez une seconde de libre. Sinon on en parle en face-a-face a Onesti.
Je vous embrasse encore une fois! Vos messages m'attendrissent toujours et dessinent un grand sourire sur mon visage. Je vous en remercie, je sais combien vous etes occupee en ce moment et ne vous en faites pas pour le silence. C'est moi d'ailleurs qui devrais ecrire plus souvent.

Bisous,
Nicoleta

Catre ea, "profa", instanta inconturnabila, "sursa", moment de referinta sine qua non.

(S)udism

Asaa... Marsilia. NU PE AUTOSTRADA! Ci pe drum national. De ce? Pentru ca autostrazile in Franta sint cu plata.... 600 km autostrada dus intors = 60E taxa, deci inca o data benzina. In fine...
E foarte greu sa NU mergi pe autostrada... pentru ca te prinde de nas, te pacaleste, te momeste... toate indicatoarele arata spre autostrada. A fost mult mai greu sa NU ma urc pe autostrada decat sa urmarim drumul pe harta si fizic. Si-acum... well, hai s-o zic si pe asta... am facut 8 ORE pana la Marsilia. 320 km. Nu mai zic nimic.

Orasul ala e NEBUN. Sinzi ramasese blocata pe cuvantul "nebun" in primele 2 ore dupa ce am ajuns in oras. Dupa calmul suveran lyonez, sudistii sint... haotici, isterici, extenuanti si mai presus de tot "mizerabili" intr-un fel aparte, al lor, un soi de mizerie urbana coerenta.
Luasem mai multe adrese de youth hostels/auberges de jeunesse, printre care unul in centru, dupa cum l-am vazut eu asa pe google map, fara sa stiu ca centrul Marsiliei e mai rau decat "Orizontul" onestean. Tiganeala si strazi claustrofobice de-mi era si frica sa opresc masina undeva, nu mai zic de parcat peste noapte (si numarul de Romania e un factor de risc!) Cautam strada cu pricina si inainte s-o gasesc am zis nu... hai la urmatorul.
Urmatorul era in partea opusa a orasului, pe dealuri, printre strazi la fel de claustrofobice dar in rampa de data asta. Oprit la stop cu frana de mana, turat motor, fortat pedale, nervi, tigari, frana brusca. Pe unde merg acum? Pe ce strada sintem? Nu... am pierdut. Hai, incolo, nu? asa dupa feeling-ul meu :)) la sentiment, la nesentiment, l-am gasit pan' la urma.
Anyway... Marsilia e NEBUNA! Oamenii sint super-oameni, nu stiu cum pot sa traiasca in orasul ala.

Marsilia mi-a stricat franele. Am dus-o pe Nora la spital, sper sa mi-o dea pana luni si sa nu ma usuce de "timp" :)

Acum inteleg de ce Lyon e "oras burghez". Si toata lumea zice asta! Si lyonezii si outsiderii! Diferenta e dureroasa. Aaaa... la un moment dat, cand m-am urcat eu pe autostrada din greseala si am iesit la prima benzinarie, am mers la politia de autostrada sa intreb de drum. Si Garcea mi-a cerut o tigara. No comment. Si s-a uitat suspicios knd i-am zis ca mergem trei fete la Marsilia. Apoi am inteles de ce :))

Gala la rece

Sau cu ce-am ramas eu din povestea asta...

Pai principalul motiv pentru care m-am dus, desi aveam o presimtire ca va fi exact asa cum a fost, era nevoia de multime/foule. Pentru ca in timpul examenelor ma abtinusem de la contacte sociale cu oameni nu-prea-cunoscuti. Si pentru ca am ramas cu o anume frustrare de cand am fost in centru in seara alegerilor. Ok, incerc sa cosmetizez ce s-ar putea numi simplu spirit gregar. As include asta la drepturile omului, dar asta e alta poveste.
Eram curioasa sa-mi vad colegii, aia comunistii, beti si sociabili. Nu prea s-a intamplat. Doar pe cativa i-am simtit "aproape", cu vreo 2 nu mai vorbisem niciodata dar s-au dovedit mai umani decat as fi crezut.
Restul nu si-au dat jos mastile. Prea ocupati cu salvarea si pastrarea bunelor aparente. Hi hi hi, ha ha ha. Tot felul de "bichettes" si "misstinguettes" (caprioare si domnisorele - astea fiind apelative de la fete pentru fete; btw, eu m-am simtit instinctiv jignita cand mi s-a spus prima data "bichette". Mi-a luat ceva timp sa ma lamuresc ca-i de bine) asa, deci, care mai de care mai sprintare, fiecare cu cate o nota exagerata si de prost gust (ma rog, dupa gustul meu) - fie ca era atitudinea excesiv expansiva si isterica, sau aroganta suverana sau pur si simplu scurtimea "shortului" de plaja... da' despre asta nu mai zic ca nu-i frumos.
Cu toate astea, cred ca a fost prima data cand mi-a fost drag de colegii mei. Unii dintre ei nici nu stiau ca nu's frantuzoaica... am luat-o ca pe o insulta :)) Altul m-a intrebat cu titlu de repros ca de ce-am fost asa "discreta" pan'acum.

Acum mi-e bine. Sint in pace cu mine. In principiu am reusit ce mi-am propus (cam orbeste) in septembrie trecut. Am dormit 12 ore si nu mi-e rusine. Si asta nu'nseamna ca ma culc pe victorie! :))

Din intelepciunea populara

Heureux l'étudiant qui comme la rivière peut suivre son cour sans quitter son lit.

Fericit studentul care, precum râul, poate sa-şi urmeze cursul fara sã-şi pãrãseascã patul.

Sesiune pan' la gat. O saptamana, atat dureaza. Pana sa realizezi ca a inceput, numa' se si termina. Ca la dentist, ca sa nu doara. Moaaama, si cand ii aud pe aia de la socio ce se mai plang! Au 2 examene. DOUA! Pentru ca restul s-au dat in timpul semestrului.

Deci "quand reverrai-je mon petit village?..." Asta nu mai traduc. Uite-asa. Prea faina aliteratia :P

Jingle

"Hi, we're Linkin Park, and we wish you to fuck yourself."

Powered by

Anglofilii de ei!

Mda ziua Europei

De ziua europei, si in legatura directa cu incidentele post-electorale, in bratele cuiva de la facultate statea cu cinste si onor volumul frumos legat in coperta rosie "El magnifico. Fidel Castro". Proprietara parea destul de atasata de obiectul subversiv.

In amfiteatru, in aplauze generale, s-a facut cheta pentru plata amenzilor celor cativa tampiti care au dat foc la nushce, duminica. Unde mai pui ca si-au luat si 3 luni la rece. Numa bine, vine vara.
Bahahahahahaa! Cheta?!?!?!

CPE reloaded

O zi intreaga de emotii, zi istorica, momentul adevarului - 20h00. Sarkozy presedinte.
Si dupa adevar potopul. Potopul de lacrimi in tabara adversa. In centrul Lyonului - place Bellecour - intrarile blocate de dube si camioane cu sirene, mascati cu pusti si masti; oamenii fug. Ma redirectioneaza, n-am voie sa intru cu masina in centru. Miros intepator, inchid geamul si recircul aerul. Gaze lacrimogene. Ma invart de vreo 2 ori in jurul centrului, pana la urma gasesc o straduta pe unde se poate intra. In piata multime de oameni, striga din cand in cand sincronizat... fum pe alocuri, bubuituri... nu stiu daca focuri de avertizare sau grenade sau gaze lacrimogene. Imi fac o cruce mare in forul interior si parchez masina. De la distanta, oameni fug din cand in cand intr-o anumita directie, ca niste curenti intr-o masa mare de oameni. Privesc si nu inteleg exact ce se intampla. E fascinant oricum. Vag sentiment de panica, singura intre oameni furiosi. Un drogat imi cere un foc - imi pare rau, n-am. Oamenii striga si fug in continuare din cand in cand, ii vad de departe... seamana exact cu o turma, fara nici o nota peiorativa.
Pana ma trezesc ca vine turma alerganda exact spre mine. Nu! Nu! Ati gresit directia! Ooook... calm. Ba nu! O sa ma calce in picioare! Ok, fug si eu ca sa nu fac nota discordanta, n-am chef sa ma ia cineva la bani marunti. Valul trece de mine si, si.... Nu! Se indreapta exact spre masina! Fuck... Ok, nu s-a urcat nimeni pe ea. Dar s-au oprit exact langa. Si eu care credeam ca sint destul de departe de miezul evenimentului. Studiez 2 secunde situatia, imi iau inima'n dinti si ma indrept cu incredere spre masina. Cheie si-am taiat-o! Pana nu-si dau astia seama ca n-am numar de Franta, si mai ales ca nu fac parte din categoria saracilor si oropsitilor (masina avand).

Mi-a luat ceva timp sa diger asta. Pe langa panica, adrenalina si tot tacamul, sentimentul de fond era de fapt frustrare ca nu sint in tara mea, ca nu ma pot integra in evenimentul ala (adica sint "hors sujet").

Varianta oficiala:




Jumatate de ora dupa anuntarea rezultatelor oficiale, 50 de oameni si protesteaza contra Sarko. Grupul se mareste, 1000 de tineri socialisti. Scandeaza impotriva "fascistilor", skinheads. La vaporul-restaurant inchiriat de partizanii Sarko pentru petrecere, unul dintre ei e batut si aruncat. In apa. In Rhone. Pubele arzande, sticle sparte, scaune care zboara. Vin jandarmii si disperseaza multimea: lagrimogene. "Franta nu mai exista", "Strada conduce", "Politie peste tot, justitie nicaieri". Scaunele de la Mac-Do gasesc intrebuintari diverse. Sit-in in fata politistilor.

Râsu-plânsului (Crème de la crème 2)

Vaaaaaaaaaaaaai... nici nu stiu cum sa incep a povesti aceasta incantatoare si cu totul neasteptata intamplare.
M-am dus sa (mai) depun niste hartii pentru Penn si m-am intalnit in biroul cu pricina cu viitoarea mea colega de exchange (IEP-ista comunista). Tocmai discuta rezultatul alegerilor cu Barbara, tanti care are grija de noi astia care plecam la Penn. Am cerut voie sa imprim niste kestii si mi-am vazut de treaba. Dar discutia m-a prins usor usor si am avut parte de un regal fara egal dom'le!

Tipa a tinut o pledoarie comunista ca la carte, daca ar fi auzit-o sefii ei probabil ar fi decorat-o cu o secera ceva. Doar ca in mijlocul discursului revoltato-infocat inep sa-i curga lacrimi din ochi... hm, I don't get it. Aaaaaaaaaaaaaa! Plange, doamnelor si domnilor! PLÂNGE pentru ca Sarkozy a iesit presedinte. Uite cum se duce Franta de rapa! Ce ti-e si cu francezii astia, nu-si dau ei seama ca numai comunismul ii poate salva!

A Ha, Ha, Ha!

Discurs demagogic, surd la contra-argumente, cu tonul ala de indoctrinat irecuperabil.

Mai grav mi se pare altceva si de data asta nu-i de ras. Se pare ca in urma cu 5 ani s-au organizat niste alegeri fictive la IEP Lyon (Institut d'Etudes Politiques, un fel de academie, referinta incontestabila in domeniu). Si la alegerile astea fictive, la care alegatori au fost tinerii ucenici politicieni, in turul doi au iesit 2 formatiuni de extrema stanga! LCR (Ligue Communiste Revolutionnaire) si inca una de nu mai stiu cum ii zice. Desigur, toate astea relatate de acelasi personaj, cu mandrie si emfaza. Pai mie mi se strange pielea-n spate cand aud asa ceva.

In ograda vecinului... de Uniune

Vorbeam despre gandirea profound dihotomica… acum imi dau seama de unde vine – vine de la cei 50 de ani de Comunism. De la jumatatea de secol in care romanii n-au cunoscut decat partea paroxistica a politicii, dincolo de comunism nimic, totul inainte de. Pai de unde sa aiba romanii nuante atunci ? Si de ce ne miram ca alegatorul de rand voteaza dupa cum ii dicteaza INIMA si nu ratiunea. Leader-ii carismatici vor avea mereu un public garantat in Romania. Si spun « carismatic » in sensul rau, evident, pentru ca iti trebuie ceva mai mult decat carisma ca sa conduci o tara. Nu e un atac la adresa lui Basescu. Toti au fost carismatici in felul lor si pentru publicul lor (care s-a intamplat sa fie si cel mai numeros) – Iliescu, Constantinescu etc.

Francezii in schimb nu. De 200 de ani o tot intorc cand pe fata cand pe dos, mai calca in strachini dar macar au invatat cu ce se mananca viata politica. Uita-te la Sarkozy si zi-mi ce vezi. E carismatic ? Nu. E hidos, nu stie sa zambeasca, face eforturi vizibile ca sa para simpatic dar majoritatea grimaselor pe care le face cand se exprima il tradeaza. Si totusi… Programul lui e coerent, « inradacinat » economic. Francezii percep campania electorala de la televizor cu ochii inchisi cu « doua boxe si volumul dat la maxim » ?

Ai putea avea impresia ca romanii percep campaniile electorale cu televizorul pe « mute ». Si mai ales trebuie sa fie ori alba ori neagra. Nu exista calede mijloc. Pai nu… N-a existat cale de mijloc timp de 50 de ani. Sub comunism orice era mai bun decat comunismul. De unde sa invete poporul sa judece cu finete ?... Ma urmariti ? E vorba de niste deprinderi culturale la care noi avem carente.

Francezii sint pasionati de politica. Toti. Si daca vreo unul spune ca nu-i place politica, tot stie sa-ti spuna de ce voteaza ce voteaza. E vorba de responsabilitate. Ei asta fac de ceva vreme incoace – politica. In contextul asta de efervescenta civica am trait discursul lui Basescu in Spania ca pe un shoc. Soc fata de campania electorala pe care o « patesc » de ceva vreme incoace aici. Cu imaginile proaspete din ambele parti comparatia se impune si e evidenta. Iti trebuie finete ca sa votezi Sarkozy cand esti platit la SMIC (salar minim pe economie); ca sa treci dincolo de aparente si sa judeci validitatea programelor propuse.

Crème de la crème

Ieri s-au intalnit sa se confrunte; prima dezbatere publica intre cei doi candidati la turul 2, din 1995 incoace. Moment mult asteptat si comentat, transmis de majoritatea televiziunilor de profil. Miza era mare, Sego a tot insistat, Sarko a cedat pana la urma si a acceptat. S-au tras la sorti locurile in platou, Sego la stanga si Sarko la dreapta :) Timpii de vorbire au fost cronometrati, chiar daca Sarko a renuntat la 3 minute - gest profund simbolic, aluzie la calitatea discursului fata de cantitate.

Miza era mare mai ales pentru ca Sego e femeie, si orice agresivitate politica din partea lui Sarko ar fi putut fi interpretata ca misoginism. Situatie delicata; discutia a fost moderata de un moderator si o moderatoare.

Daca pana acum mai aveam dubii despre tactul lui Royal, acum m-am lamurit. A facut impresie de isterica imatura, raspunsuri in 2 peri de genul "nu sint nervoasa, sint enervata". Ton de lamentatie si, mi s-a parut mie, putina lipsa de respect fata de opozant. De multe ori am avut impresia ca il intrerupe doar de dragul de a nu-l lasa sa vorbeasca, afirmatii redundante si fara prea mult suport concret. Tonul general a fost de acuza defensiva, de aratat cu degetul. Intr-adevar, a facut exact ce se astepta de la ea, tinand cont ca toata stanga s-a unit impotriva lui Sarko, dar fara vreun acord in ce priveste planul politic. Dusmanul comun functioneaza mereu ca liant. Parca-i si vedeam pe istericii de la sindicatul studentesc care vorbesc de dragul de a se auzi vorbind. E important sa fii revoltat, enervat, revolutionar. Pe mine nu m-a convins.

Cat despre Sarko, a fost pus intr-o situatie delicata, nu si-a permis atacuri directe fata de adversar, dar le-a taxat acid pe ale ei, pentru cine a avut urechi de auzit.

Saptamana trecuta auzeam niste discutii revoltate despre "cum e posibil ca niste studenti sa fi votat Sarko???". Batalia e castigata dinainte pentru oamenii de stanga, ei oricum n-o sa-si skimbe votul din vanitate, spirit de turma si altele. Pacat ca Sarko a fost uneori prea subtil pentru genul asta de oameni.

Socio:

Totusi nu pot sa nu fiu de acord cu planul de pensii propus de Sego (desi nu stiu pe ce artificii economice se bazeaza ca sa-l finanteze). Sa ma explic. Muncitorii si inginerii ies la pensie la aceeasi varsta. Proportional, munictorii cotizeaza mai mult la pensii pentru ca au salariile mai mici. Problema e ca muncitorii si inginerii n-au aceeasi speranta de viata! Deci dupa ce au cotizat o viata intreaga si au muncit in conditii de risc, muncitorii nu prea apuca sa se bucure de pensie pentru ca mor repede. Mor repede din cauza stilului de viata si de munca. Inginerii cotizeaza mai putin (pentru ca, proportional, au salarii mai mari) si profita mai mult de banii publici de pensie pentru ca mor tarziu. Mor tarziu pentru ca au dus o viata sanatoasa, pentru ca au avut bani. Diferenta de speranta de viata intre cele doua categorii e de 7 ani... Inginerii au cu 7 ani mai mult timp sa consume banii statului la care au cotizat impreuna cu muncitorii. Se impune deci o evaluare a gradului de risc al muncii si o ajustare conforma a pensiei.

In alta ordine de idei, programele celor 2 difera fundamental la nivel ideologic: Sego vrea egalitate de fapt, adica la uniformizeze activ inegalitatile sociale, sa ia de la unii si sa dea la altii. Sarko vrea egalitate de drept, adica egalitate de sanse.
In Franta exista someri de profesie, nu e gluma. Au tot felul de strategii ca sa nu-si gaseasca de lucru (desi statul ii supravegheaza si ii cheama periodic la reorientari si alte alea), pentru ca e mai rentabil sa traiesti din somaj (banii publici) decat sa muncesti 8 ore pe zi pentru un salar cu putin mai mare decat alocatia de somaj. A vous de juger.

La tara

La tara e liniste, miros de fan si de salcam. Nu bate vantul, nici timpul nu trece, strazi pustii, soare de amiaza. Dealuri multe de-ti vine sa le alergi cu pasi de urias. Duminica lumea nu face nimic sau gradinareste la flori. E un freamat tacut si intens, si lumina aia...

Photo credits Caliap©

Tara cu cele mai multe sarbatori nationale

De 1 Mai nu se lucreaza incepand de pe 30 Aprilie.
Martea viitoare iar e liber.

Dar nu inteleg de ce au liber de Pastele catolic, ei, laicii prin excelenta. Asta nu-i discriminare?

Alegeri

Ieri a fost primul tur de alegeri pentru conducerea Republicii. Foarte mare procent de prezentare la vot! Se vede treaba ca s-au cam speriat de 2002. Asta confirma impresiile mele: francezii sint foarte politizati: mai toata lumea e in stare sa produca un discurs coerent despre preferitnele sale, cu argumente inchegate.
Au trecut in turul doi Nicolas Sarkozy (da, are singe de ungur), aka Sarko, si Segolene Royal. Unul de dreapta, cealalta de stanga. In 2002, knd au trecut in turul doi unul de dreapta si unul si mai de dreapta, l-au votat masiv pe ala de dreapta de frica celui si mai de dreapta, si atunci primul si-a cam facut de cap.
Anyway, cel mai probabil toata dreapta va vota pentru cel de dreapta, toata stanga va vota pentru cea de stanga. Indecisii: centrul, care a iesit pe locul 3, si un partid care a avut 1,2% (impresionant!!!): CPNT - vanatoare, pescuit, natura si traditii; partidul ruralitatii. Extrema stanga reprezentata de numeroase formatiuni, vreo 4 am numarat eu, a facut un scor destul de mic per total (thank god!), totusi semnificativ, tinand cont ca la mine in tara nu stiu sa existe vreo extrema stanga in parlament. Liga Comunista Revolutionara a avut vreo 4%!!! Astia sint tinerii comunisti, aia de va povesteam eu ca bantuie pe la mine pe la facultate.

Interesante mi s-au parut discursurile candidatilor dupa inchiderea urnelor si anuntarea rezultatelor partiale, in speta cei doi mai sus amintiti. Raportul de forte fiind modificat, miza e acum reprezentata de: alegatorii abstentionisti si cei convertibili din tabara adversa. Sarko a avut cate o prajiturica pentru fiecare categorie sociala, intzesate frumos in discursul lui. A vorbit despre o Franta reunita, in stil "unde's multi, puterea creste". Sego a vorbit ultima, in termeni vagi (ceea ce i s-a reprosat pana acum) dar carismatici.
Interesante mai sint si discursurile din extrema stanga: il diablozeaza p Sarko ca pe cel mai mare dusman al Frantei. Asa k "intre doua rele, mai bine Sego".

In alta ordine de idei, Sarko a avut 31,11% inca din primul tur! E un procent foarte mare tinand cont de varietatea ofertei. Asta spune multe despre angoasa statului-providenta. Vine Sarko, foarte bine, dar je me barre, hihi, adica v-am pupat si am plecat.

Vintage Lyon

O data pe an boborul Lyonez merge la bâlci. Vintage. Balciul se tine pe limba de pamant dinaite de confluenta, cam la capatul lumii asa, intr-un tzarc imens, in plin soare. Ne suim si noi in tramvai, coboram la ultima statie si ne luam dupa oamenii cu ochelari mari. In tarc lume multa si mai ales muzica '70s mixata gratios de la un pupitru aflat intre tarabe.
Cineva si-a luat geaca de fîş, altcineva si-a luat pantofi de lac si geanta, eu mi-am luat adidashi, pardon puma '80s.... my preciusss!!!
Cea mai tare chestie, vazuta anul trecut, au fost canapelele de tren de acu 30 de ani scoase la vanzare. Anul asta au fost scrumierele, alea cromate prinse de peretii vagonului. Mi s-au scurs ochii dupa niste sandale '80s din alea cu toc ascutit si jos, noi - stocuri ramase si valorificate.

Ensemble c'est tout

Guillaume Canet si Audrey Tatou. Ma iubeste nu ma iubeste. Fata saraca si baiatul rebel... hm; suna cunoscut?
E charmant pentru cine nu cunoaste genul. As fi preferat sa nu-l vad pe Canet in filmul asta si sa raman cu imaginea lui din Jeux d'enfants, deocamdata THE french movie.
In rest, se pare ca francezii au descoperit o idee de succes pe care o calcheaza pe mai toate filmele.

Aa, si, fara legatura, Romain Duris - alt fiasco.

Scurta(tu)ri

Azi m-am tuns iar. De data asta pe bune, fara jumatati de masura. Imi place asa de mult k imi vine sa stau numa' cu mainile pe cap. E scurt, nu-l pot prinde cu omidutza. N-am mai simtit senzatia asta probabil de prin clasa a 3-a. Imi plaaaaceeeeeeee!!!

Acum vreo 2 saptamani am mai avut o intentie laudabila. Dar frizerita n-a vrut sa taie scurt. Azi m-am dus tot acolo (au oferta "just a cut", adik vii cu parul spalat de-acasa de cel mult o zi, si pleci cu el necoafat. btw, anul trecut knd m-am tuns si am intrebat dak poate sa scoata coafatul din "pachet" si din pret m-a intrebat aia daca "vreau sa plec cu parul ud?!?!?!") si am dat peste un frizer. Genul ala din reclama care te intreaba "sauvage?" I-am povestit de ce ma tund iar. Si a inceput sa ma ia pe la Ploiesti... cand v-ati tuns ultima data - acum 2 sapt; mai taie 3 fire... e prima data cand veniti la noi? - nu. a doua. Si tot la noi v-ati tuns ultima data? - da........ pauza lunga, mai tunde 15 fire, si ataca: eu v-am tuns ultima data? :)))

Deci imi place. Ma simt de parca asa ar fi trebuit sa fie dintotdeauna. Si nu-mi pot lua mainile din par. Abia mai tastez... o sa dorm cu mainile pe cap.

So french

Ok, de obicei nu ma ating isteriile astea, dar asta e prea tare, nu-i rezist. Cinism euforic.

"ne bagam picioarele, nu mergem, n-avem decat sa ne-ascundem sub cersaf
o sa comandam niste pizza, tu, televizorul si cu mine
ii sunam, ne scuzam, improvizam, gasim noi ceva
n-avem decat sa le spunem prietenilor tai ca nu ne place de ei, asta e"