Plesu si cu fratii lui, spaima... (a se completa dupa plac)-ului

Acum vreo saptamana am primit mail de la Ioana cu titlu "Un texte d'Andrei Plesu". Mailul a stat necitit o vreme, iar azi cand stergeam mailuri era sa-l sterg si pe el... ceva m-a oprit, cred ca e din cauza ca azi nu m-am dus la curs, e prima data cand chiulesc aici - pur si simplu lipsa de chef si cred ca mai merit si eu o pauza subita din cand in cand. Deci timp suficient pentru orice n-as fi avut timp in general. Am citit si m-am "burzuluit"/"stropshit" - adica un fel de mi s-a cam ridicat parul pe spate - nu foarte tare dar destul cat sa incerc un reply. Textul lui Plesu mai intai:

Nici in strainatate nu e totul perfect. Nici vorba. In Franta disciplina rutiera e sleampata, infinit mai rea decit in Germania; portofelul iti poate fi furat oriunde pe glob; smecheri si obraznici se gasesc pretutindeni; surpriza restaurantului scump si prost e mereu posibila; unele locuri sint murdare; blocuri dizgratioase s-au construit, mai ales in anii '60, peste tot; companiile aeriene occidentale ofera servicii mediocre, provoaca intirzieri, nu te scutesc, la o adica, de pierderea bagajelor. Pe scurt, oriunde te-ai afla, poti intilni numeroase prilejuri de indispozitie.

La noi e altfel. Neregulile, inconfortul, arbitrarul, lipsa de educatie, nesimtirea, ilegalitatea, aproximatia, ma rog, toata ornamentica " milenara" a tarisoarei ilustreaza o traditie durabila. Nu e vorba de accidente, de "din cind in cind"-uri tolerabile, inerente, compensate de un fundal general agreabil. Fundalul a ocupat avanscena. Si e esentialmente dezagreabil. E muschiulos, vital, indestructibil. Turcii vin si pleaca, fanariotii vin si pleaca, rusii vin si pleaca, comunistii vin si pleaca. Noi rezistam falos, fudul, chefliu si dirz. Dam vina pe ei, pe toti, si ne vedem de treaba. NATO incearca sa ne organizeze, UE incearca sa ne domesticeasca. Degeaba. Apa trece, pietrele ramin, avem sapte vieti in pieptul de arama, romanul nu piere. Nu moare si nu se transforma. Se adapteaza. Se descurca. Tine cu dintii de specificul lui national. Si tocmai de aceea, sint pesimist. Cred ca nu ne vom schimba niciodata.

Vom continua sa stam in calea tuturor binefacerilor si noroacelor, fara sa luam decit caimacul de prima instanta. In rest, vom dospi, somnolenti, in dulcele bors autohton, cu mici accese de enervare tandra. Strazile vor ramine mereu betege, pline de gropi si asfaltate cu gumilastic, autostrazile, daca vor exista, vor fi niste santiere perpetue, soferii " profesionisti sau amatori " vor conduce bezmetic, isteric, mitocaneste. Isi vor parca masinile in poarta ta, in curtea ta, in sufletul tau si, daca protestezi, te vor injura exterminator sau vor zimbi suveran, de la inaltimea limuzinei proprii. Justitia va fi mereu o loterie, ziarele vor evita orice urma de decenta si de noblete. Limba se va strica zi de zi, televiziunile vor atinge culmi de manipulare si trivialitate. Laura Andresan e doar inceputul. Oricine va putea striga in piata publica orice despre oricine. "Relatiile", pilele, bacsisul vor fi la fel de greu de inlaturat ca si ciinii vagabonzi, politicienii vor perora obscen despre patrie si se vor gindi strict la gastile de partid si la conturile personale. Toate scursurile vor ajunge vedete, toti derbedeii vor deveni campioni ai dreptatii. Vom fi sufocati de proasta crestere, de incultura, de muzica proasta si de fast-food. Prostia va avea bani, iar nepriceperea va avea putere. Aerul se va umple de invidie, ura si bascalie. Comunismul va reinvia, roz si cochet, cu sprijinul unor baietei de bani (si idei) gata, semidocti si trendy, netraiti, iresponsabili, grabiti sa gaseasca inainte de a cauta. In schimb, icoanele vor fi evacuate din viata publica, in numele unei libertati de constiinta care nu stie inca nici ce e libertatea, nici ce e constiinta. Manelele se vor multiplica, urbanistica va intra in colaps, vom avansa trudnic printre ragete si scuipaturi. Si vom vota, o data la patru ani, in functie de clubul sportiv care ne place.

Cum vedeti, sint pesimist. Ba pot pentru ca sa spun ca sint apocaliptic. Totul a inceput cind, intors la Bucuresti dupa o vacanta agitata pe alte meleaguri, am constatat doua lucruri: mai intii ca e mai cald decit in restul Europei, mai cald decit la Mediterana si apoi ca singura scara rulanta care urca de la autobuze la ghiseele de control-pasapoarte nu functioneaza. Am urcat gifiind, cu mireasma patriei in nari. Sint prea pesimist? Sa dea Dumnezeu. De-abia astept sa fiu contrazis.

Si iata ce-a iesit:

Bai, eu cred ca Plesu are dreptate. Are dreptatea lui de om trait si ajuns la o anumita varsta.
Oamenii in varsta se adapteaza mai greu; pe de alta parte oamenii in general au o anumita teama patologica de tot ce e nou. Asa ca il inteleg pe Plesu. Eu cred ca el e mai mult comod decat pesimist. E mai comod sa "anvizajezi" viitorul in termenii prezenti... mai ales de la o varsta incolo.
Iar mie mi-e teama ca texte din astea, pe care le-am sorbit cu sete cand eram in liceu pentru ca mi se pareau seva, adevar pur - ei bine, texte ca asta ajuta la impamantenirea si oficializarea unui cliseu transformandu-l intr-o realitate incontestabila. E vorba aici, din nou, de puterea creatoare a verbului - o data rostita, pusa in cuvinte, ideea prinde viata.
Eu zic sa lasam cliseele sa fie clisee si Miorita o balada. Atat. Cu atitudinea asta nu ajungem departe. Plus ca Plesu traieste in Bucuresti, printre oameni de seama lui. Ce stie el despre valorile noii generatii (vezi noi... adica eu, tu si altii ca noi). Eu chiar cred ca noi nu sintem exceptii ci incepem sa facem parte din regula. Si asta e rassurant. Si mai cred ca lucrurile se misca incredibil de repede in tara de-o buca' (scuze expresia :P ) de vreme incoace. De fiecare data cand merg acasa sint uimita la fiecare pas, nu e zi in care sa nu constat ca ceva (chiar si aspecte triviale) e mai bine decat ultima data cand am calcat pe plaiuri romanesti.
E greu, stiu ca e greu, orice schimbare poate fi extenuanta si inteleg accesele de exasperare ale vocilor poporului (Plesu e cu siguranta una dintre ele). Dar cred ca Plesu nu si-a ridicat nasul destul de sus din mediul lui ca sa vada situatia SI MAI in ansamblu.
Romania e la adolescenta... abia a renascut, acum 19 ani. Inca nu si-a format un sistem institutional si o infrastructura viabile. Nu-i nimic. E normal! Nimeni nu s-a nascut invatat! Ne ia timp sa concepem si sa punem in practica un sistem dupa chipul si asemanarea noastra, a romanilor - pentru ca eu cred ca asta ne trebuie - solutii "personalizate", customized. Nu cred ca are rost sa importam niste sisteme de-a gata din alte tari. Sa ne inspiram, da. Dar pana nu punem mana sa ne facem propria noastra infrastructura, conflictele identitare n-o sa inceteze.
Call me optimistic. I proudly am.

Cu dragoste (de patrie) :P,
Nico

PS uite ca am vrut sa scriu numa' doo vorbe, dar dicteul interior a fost mai presus. Anyway, you got the point, and I just got another fairly good post for my blog :)