Focus

Tu poti sa faci asa?
Eu pot sa vad asa cand vreau, fara focus adica. E o abilitate pe care o am de cand ma stiu. Cand eram mica imi placea sa maresc luminile cu ochii.
In ultima vreme nu prea m-am mai jucat cu focusul. Dar mi-am amintit si e fun.

Un clasic

Luni seara pe locust bridge

Uite ca a venit calcul de la reparat si acum chiar nu mai am scuza ca nu scriu.

Serile de luni sint mereu inspirate; in serile de luni ma intorc de la cursul de jurnalism urban, care e de fapt jurnalism in toata regula. acolo se discuta despre scris.
ieri, cand ma intorceam de la curs, a fost cred prima zi de primavara... e inca frig, nu-i vorba, dar a fost ziua aia in care eu nu ma mai zgribulesc cand ies afara, ci e noma' bine. si dau sa fumez, da' parca nu asa, pur si simplu... vroiam ceva si nu stiam ce, si ma tot uitam imprejur si nu gaseam.
de fapt vroiam liniste si mai ales singuratate. desigur, masinaria asta sociala care e universitatea, are si asemenea solutii, mai un colt de bloc, mai niste scari, dar nu. de fapt cred ca e prima data de cand am ajuns aici cand simt cu adevarat nevoia de singuratate.
pentru ca in general, aici, cum te invarti, unde te uiti, numa' oameni. si nu mi-i ca nu pot sa fac abstractie, daca vreau, sigur ca pot. dar acum chiar vroiam sa fiu singura. n-ai sa vezi. as fi mers pana la capatul lumii, al orasului, in speta... dar lucrurile sint inselatoare aici, nu exista asa ceva - capat, iesire, doar niste interludii spatiale.

semestrul asta am "colegi de casa", asa cum nu prea am avut eu niciodata. adica chiar locuiesc cu niste oameni cu care ne intalnim seara la masa, jucam monopoly pentru ca ne-am comandat unul la comun, ne uitam la filme, practic tot ce face omu' la casa lui. ei, pentru mizantropia mea, lucrul asta e revelator si absolut nou, de cand am "plecat de acasa". si e bine, bine rau. cateodata e doar ok, alteori e chiar bine.
dar luni aveam un chef nebun de "tigara aia din fata blocului"... cand e liniste, tu cu tine. cel putin asa era in fata blocului meu. si nu c-as fi fumat multe tigari in fata blocului meu de una singura, dar stiti voi despre ce vorbesc. mi-era dor de vremea cand stapaneam lumea de la un cap la altul si imi era accesibila toata laolalta,deodata, in orice moment. vorbesc de onesti. pentru ca puteam sa ma duc in plimbare pana in "downtown" si sa am experienta ca atare, fara sa o fi prevazut/planificat in nici un fel, ca o trecere aleatorie prin spatiu-timp. usuratatea aia si "de-la-sinele" imi lipsesc inca.

pe de alta parte, am ajuns intr-o faza de indoieli dureroase. eu sper sa fie si catharctice, pentru ca deocamdata e haos mult si fara capat. poate o sa scriu mai pe larg. implica ceva responsabilitate si ceva sacralitate, relatia dintre ele si celelalte sfere lumesti...

Cam asa

pentru ca tocmai am re-invatat increderea. in oameni. in om. and it feels good. and i've been hugged.

Nothingness

Nothingness.
Uite-asa mi-a zis mie cineva odata si mie mi s-a parut ca nu exista asa ceva.
Tot am impresia ca ma indrept spre prapastie si nu pot sa cotesc nici la stanga nici la dreapta. Nu stiu, zau daca stiu. Da' parca prea mult timp a trecut de data asta de cand tot ma screm sa stiu si eu ceva; fara rezultat.
Ce vreau sa zic este ca nu stiu ce voi face dupa 15 mai. Nu stiu unde voi fi, unde vreau sa fiu, ce vreau sa fac; nu stiu. Parca ar fi drobul de sare, chiar nu ma simt bine. Ma simt rau. Fizic asa, numai cand ma gandesc. Si ma imprastii intr-o mie de directii, doar doar capat vreo certitudine. Si nu e numai chestie de scoala. E de... de unde vin si unde ma duc.
Vreau sa STIU, sa am macar o certitudine, cat de mica.
Si ascult catece din FRTS. Sint foarte frumoase. Da' parca mai rau mi se face, mi se pune asa un gol in cosul pieptului si ma doare intr-un fel anume. Nu stiam ca frustrarea se poate manifesta fizic.
Si atunci asa as vrea sa am doo brate puternice in jurul meu, da' cateodata se plateste si eu nu vreau, nu mai vreau sa platesc prezentul cu viitorul, sa il dau pe unul la schim pentru celalalt.

Cum sa-ti iei tensiunea

Din seria discutiilor tensionate sexual, pe care Daniel are grija sa ni le serveasca periodic drept panaceu,

In loc de "sexually frustrated people" (ca asa se potrivea in context si despre asta era vorba), a iesit "sexually underestimated".

Ooooooo! Act ratat? Spune multe.

Epilog la replica asta, eu am scris azi "pulic" in loc de "public" si nu mi se pare deloc accidental in conditiile in care polonezul meu cu ochii gri si barba a la Jude Law a dovedit ca once you get oldER nu prea mai "dovedesti".

Lovely quiet moments

Ma gasesc intr-o stare de nostalgie pufoasa (uuu, very poor translation!) de ceva vreme incoace. Principalul semn e ca totul se misca incet, si daca nu, le fac eu sa se miste incet. Asa-mi place mie acum. Si nu ma grabesc pentru nimic, pana si cele mai mici lucruri le fac pe indelete si sint constienta de fiecare detaliu, de fiecare gest si ma bucur asa tare.
Si mi-am dat seama de asta azi cand am primit feed back pentru photo assignment de saptamana trecuta... 3 poze. Asa-mi pare de rau ca nu pot sa le postez acum! Promit sa le scanez pana ajung acasa. Pentru pozele alea am lucrat foarte mult la contrast - eram frustrata, mi se parea ca pozele mele sint gri si plate, desi le iubesc asa cum sint. Cu tot contrastul si "arderea" aferente, commentul profei a fost "lovely quiet moments". So it's that obvious! E o stare de spirit, o asum.

Am fost in Connecticut de Thanksgivng. Desigur ca n-am vazut tot statul, am fost undeva la tara... de fapt in padure. Dar asa m-am referit la locul ala inainte sa-l vad si asa a ramas, Connecticut. Asta dupa ce-mi luasem bilet de Montreal inainte sa-mi dau seama ca-mi trebuie viza. Arthur mi-a zis sa merg cu el cand mi-am dat seama ca nu pot sa merg la Montreal. Pana la urma s-a razgandit si Lea si am mers toti acolo. In padure. La o casa de oameni. Barbati adica. Tanti era in spital dupa un accident de masina... acasa doar el si baietii, doi, si alti multi prieteni de-ai lor si de-ai casei. Nu mi-a placut de ei cine stie ce, prea mult testosteron pentru starea in care eram eu... si Lea, si Arthur. Implicit ne-am pus de acord sa ne odihnim la modul absolut, si exact asta am facut. Deci barbatii au fost surprinsi sa vada ca "Arthur's roommates" sint doo fete :)) Au doua pisici si un caine. M-am bucurat foarte mult de pisici, mi-era dor. Desigur ca in cele doua dimineti acolo m-am trezit cu 2 ore dupa Lea si Arthur :) da' asa mi-o fost de bine!
E frig tare acum in Connecticut, si intuneric.
Si iar am mers cu autobuzul de ne-o venit rau. Ieri cel putin am avut impresia ca asta am facut toata ziua... am dormitat cu gatul stramb, am mancat ciocolata, am visat, am uitat
Am vazut marea, era incredibil de frig, dar mi-a facut bine. Pana mea, poate de asta ma si simt asa, ca am vazut marea. Era multa multa liniste. Si am mancat peste la pranz.. foaarte bun. Si am gasit un dvd in bucatarie pe care ne-am hotarat sa-l vedem, un David Lynch. Filmul a avut exact 3 scene horror. Dar pentru ca una dintre ele a fost chiar la inceput, Arthur se crispa la fiecare 5 minute si Lea ma intreba mereu "pot sa ma uit acum"? :)) Aa, si am condus un pic, ca ne-au dat o mazda standard. Dar Arthur a condus si mai mult si eu am stat in fata si ne-am veselit a bunch. Si mi-am amintit de roadtrips.

Mda, si acum mai am 2 saptamani de scoala si apoi niste examene. Ceea ce NU e bine, pentru ca prea putin timp pentru prea multele lucruri de facut pana se termina cele doua saptamani. Deci ar trebui sa-mi cam revin din starea asta.

Plesu si cu fratii lui, spaima... (a se completa dupa plac)-ului

Acum vreo saptamana am primit mail de la Ioana cu titlu "Un texte d'Andrei Plesu". Mailul a stat necitit o vreme, iar azi cand stergeam mailuri era sa-l sterg si pe el... ceva m-a oprit, cred ca e din cauza ca azi nu m-am dus la curs, e prima data cand chiulesc aici - pur si simplu lipsa de chef si cred ca mai merit si eu o pauza subita din cand in cand. Deci timp suficient pentru orice n-as fi avut timp in general. Am citit si m-am "burzuluit"/"stropshit" - adica un fel de mi s-a cam ridicat parul pe spate - nu foarte tare dar destul cat sa incerc un reply. Textul lui Plesu mai intai:

Nici in strainatate nu e totul perfect. Nici vorba. In Franta disciplina rutiera e sleampata, infinit mai rea decit in Germania; portofelul iti poate fi furat oriunde pe glob; smecheri si obraznici se gasesc pretutindeni; surpriza restaurantului scump si prost e mereu posibila; unele locuri sint murdare; blocuri dizgratioase s-au construit, mai ales in anii '60, peste tot; companiile aeriene occidentale ofera servicii mediocre, provoaca intirzieri, nu te scutesc, la o adica, de pierderea bagajelor. Pe scurt, oriunde te-ai afla, poti intilni numeroase prilejuri de indispozitie.

La noi e altfel. Neregulile, inconfortul, arbitrarul, lipsa de educatie, nesimtirea, ilegalitatea, aproximatia, ma rog, toata ornamentica " milenara" a tarisoarei ilustreaza o traditie durabila. Nu e vorba de accidente, de "din cind in cind"-uri tolerabile, inerente, compensate de un fundal general agreabil. Fundalul a ocupat avanscena. Si e esentialmente dezagreabil. E muschiulos, vital, indestructibil. Turcii vin si pleaca, fanariotii vin si pleaca, rusii vin si pleaca, comunistii vin si pleaca. Noi rezistam falos, fudul, chefliu si dirz. Dam vina pe ei, pe toti, si ne vedem de treaba. NATO incearca sa ne organizeze, UE incearca sa ne domesticeasca. Degeaba. Apa trece, pietrele ramin, avem sapte vieti in pieptul de arama, romanul nu piere. Nu moare si nu se transforma. Se adapteaza. Se descurca. Tine cu dintii de specificul lui national. Si tocmai de aceea, sint pesimist. Cred ca nu ne vom schimba niciodata.

Vom continua sa stam in calea tuturor binefacerilor si noroacelor, fara sa luam decit caimacul de prima instanta. In rest, vom dospi, somnolenti, in dulcele bors autohton, cu mici accese de enervare tandra. Strazile vor ramine mereu betege, pline de gropi si asfaltate cu gumilastic, autostrazile, daca vor exista, vor fi niste santiere perpetue, soferii " profesionisti sau amatori " vor conduce bezmetic, isteric, mitocaneste. Isi vor parca masinile in poarta ta, in curtea ta, in sufletul tau si, daca protestezi, te vor injura exterminator sau vor zimbi suveran, de la inaltimea limuzinei proprii. Justitia va fi mereu o loterie, ziarele vor evita orice urma de decenta si de noblete. Limba se va strica zi de zi, televiziunile vor atinge culmi de manipulare si trivialitate. Laura Andresan e doar inceputul. Oricine va putea striga in piata publica orice despre oricine. "Relatiile", pilele, bacsisul vor fi la fel de greu de inlaturat ca si ciinii vagabonzi, politicienii vor perora obscen despre patrie si se vor gindi strict la gastile de partid si la conturile personale. Toate scursurile vor ajunge vedete, toti derbedeii vor deveni campioni ai dreptatii. Vom fi sufocati de proasta crestere, de incultura, de muzica proasta si de fast-food. Prostia va avea bani, iar nepriceperea va avea putere. Aerul se va umple de invidie, ura si bascalie. Comunismul va reinvia, roz si cochet, cu sprijinul unor baietei de bani (si idei) gata, semidocti si trendy, netraiti, iresponsabili, grabiti sa gaseasca inainte de a cauta. In schimb, icoanele vor fi evacuate din viata publica, in numele unei libertati de constiinta care nu stie inca nici ce e libertatea, nici ce e constiinta. Manelele se vor multiplica, urbanistica va intra in colaps, vom avansa trudnic printre ragete si scuipaturi. Si vom vota, o data la patru ani, in functie de clubul sportiv care ne place.

Cum vedeti, sint pesimist. Ba pot pentru ca sa spun ca sint apocaliptic. Totul a inceput cind, intors la Bucuresti dupa o vacanta agitata pe alte meleaguri, am constatat doua lucruri: mai intii ca e mai cald decit in restul Europei, mai cald decit la Mediterana si apoi ca singura scara rulanta care urca de la autobuze la ghiseele de control-pasapoarte nu functioneaza. Am urcat gifiind, cu mireasma patriei in nari. Sint prea pesimist? Sa dea Dumnezeu. De-abia astept sa fiu contrazis.

Si iata ce-a iesit:

Bai, eu cred ca Plesu are dreptate. Are dreptatea lui de om trait si ajuns la o anumita varsta.
Oamenii in varsta se adapteaza mai greu; pe de alta parte oamenii in general au o anumita teama patologica de tot ce e nou. Asa ca il inteleg pe Plesu. Eu cred ca el e mai mult comod decat pesimist. E mai comod sa "anvizajezi" viitorul in termenii prezenti... mai ales de la o varsta incolo.
Iar mie mi-e teama ca texte din astea, pe care le-am sorbit cu sete cand eram in liceu pentru ca mi se pareau seva, adevar pur - ei bine, texte ca asta ajuta la impamantenirea si oficializarea unui cliseu transformandu-l intr-o realitate incontestabila. E vorba aici, din nou, de puterea creatoare a verbului - o data rostita, pusa in cuvinte, ideea prinde viata.
Eu zic sa lasam cliseele sa fie clisee si Miorita o balada. Atat. Cu atitudinea asta nu ajungem departe. Plus ca Plesu traieste in Bucuresti, printre oameni de seama lui. Ce stie el despre valorile noii generatii (vezi noi... adica eu, tu si altii ca noi). Eu chiar cred ca noi nu sintem exceptii ci incepem sa facem parte din regula. Si asta e rassurant. Si mai cred ca lucrurile se misca incredibil de repede in tara de-o buca' (scuze expresia :P ) de vreme incoace. De fiecare data cand merg acasa sint uimita la fiecare pas, nu e zi in care sa nu constat ca ceva (chiar si aspecte triviale) e mai bine decat ultima data cand am calcat pe plaiuri romanesti.
E greu, stiu ca e greu, orice schimbare poate fi extenuanta si inteleg accesele de exasperare ale vocilor poporului (Plesu e cu siguranta una dintre ele). Dar cred ca Plesu nu si-a ridicat nasul destul de sus din mediul lui ca sa vada situatia SI MAI in ansamblu.
Romania e la adolescenta... abia a renascut, acum 19 ani. Inca nu si-a format un sistem institutional si o infrastructura viabile. Nu-i nimic. E normal! Nimeni nu s-a nascut invatat! Ne ia timp sa concepem si sa punem in practica un sistem dupa chipul si asemanarea noastra, a romanilor - pentru ca eu cred ca asta ne trebuie - solutii "personalizate", customized. Nu cred ca are rost sa importam niste sisteme de-a gata din alte tari. Sa ne inspiram, da. Dar pana nu punem mana sa ne facem propria noastra infrastructura, conflictele identitare n-o sa inceteze.
Call me optimistic. I proudly am.

Cu dragoste (de patrie) :P,
Nico

PS uite ca am vrut sa scriu numa' doo vorbe, dar dicteul interior a fost mai presus. Anyway, you got the point, and I just got another fairly good post for my blog :)

Bai, n-auzi?

A trecut saptamana cu Halloween, au ramas temele. Pai saptamana asta nu m-am culcat in nici o noapte mai devreme de 2. Si ma rugam seara cu Lea... poate totusi in seara asta ne culcam si noi la 12. N-ai sa vezi. Acum o sa fac cel mai antisocial lucru posibil aici si anume n-o sa ies din casa sambata seara in conditiile in care nu posed alcool in spatiul vivabil si nivelul decibelilor n-o sa depaseasca 35.
Azi am cetit tata ziua. Citesc la biblioteca, m-am invatat ca e mai sigur asa. Ma duc la cea mai "linistita" biblioteca din campus, in sensul ca daca intri cu ochii inchisi ai putea crede ca sala e goala. E LINISTE. Multa multa liniste. E biblioteca de arte. Si cum citeam eu asa am vazut ca era o carte care nu era a mea pe masa, un album de pictura. Ca doar sint plini peretii de asa ceva acolo. Am lasat cartea mea ("Dirty politics" btw :D pt cursul de comunicare politica) si am cetit din cartea cu poze. Mi-au placut asa de mult si asa de irational si m-am bucurat asa de tare. A fost ca atunci cand eram in liceu, si aveam eu foarte mult timp de irosit si-mi permiteam sa "invat" despre orice-mi cadea in mana. Uneori controlam ce-mi "cadea in mana", dar de multe ori saream de la una la alta fara sa ma simt vinovata ca nu fac altceva - citit dirty politics de exemplu. Mi-e dor de cunoasterea aia naiva, cand informatia te ia pe nepusa masa si in cazuri fericite informatia se dovedeste esentiala in definirea sinelui. Azi am "cunoscut" naiv si m-am bucurat foarte in sinea mea... in plin procesul cunoasterii. Cum dadeam pagina cum ma bucuram mai tare, pentru ca tipul asta, Balthus, a pictat (pana in 2004) pentru sufletul meu si eu habar n-aveam. De-abia acum aflu, dar ma bucuram ca aflu. Cum sa picteze cineva pentru sufletul tau si tu sa ignori cu desavarsire? E ca si cum te-ai face ca n-auzi cand te striga cineva. Nu e rusinos?

Handicap

Ma angoaseaza lucrurile esentiale in perioada asta. Vechea problema cu asumatul responsabilitatilor e valabila si acum. Fug de lucrurile esentiale pentru ca nu-mi pot asuma responsabilitatea lor. Nu pot sa le vorbesc (pe ele), si daca vine vorba despre... afisez un discurs inchegat in spatele caruia nu disimulez nimic, pentru ca n-am ce. Lucrurile esentiale imi scapa printre degete pentru ca nu le pot numi, verbul meu nu mai are forta creatoare.
Altadata cand "numeam" o idee, ea trecea automat in faza vie a potentialelor realizari. Verbul meu a saracit, bagheta magica nu mai straluceste, urecheatii nu mai ies din palarie cat ai spune "iepure".

(Vaai, nu pot sa nu-l invidiez pe Vanghelie, care cu o simplitate dezarmanta fiinteaza lucruri, care este)

in orice caz, viitorul nu mai e ce era odata.

Asa

La sursa

Am fost la surse, m-am intors aseara.
Poate prea putin, prea scurt, dar cu siguranta intens. M-am cautat pe mine si nu m-am regasit asa cum ma stiam. Nu-i bai, ne descurcam cu ce avem. Peste an, munca asta e imposibila.
M-am inconjurat de frumuseti absolute, spre deosebire de cele contextuale. Astfel mi-am luat si eu pulsul in afara contextului. Cu certitudini nu prea m-am intors, doar cu ceva directii.
Mi-am infipt radacinile violent, dureros de adanc, astea or sa-mi fie ancora mult timp de-acum.
Pelerinajul asta a devenit indispensabil, nu neaparat pentru nisip, mare, stele, somn dulce, ci pentru linistea incredibila in care imi inec toata incordarea si incrancenarea de peste an. Apoi abia ma fac una cu vama; vama mea, asa cum o vreau eu, asa cum o gasesc si o recompun din franturi.

La noi in curte

Uite c-am facut-o si p'asta. Am ajuns aseara la Timisoara, dupa ce o saptamana intreaga asta ne-a fost motivatia. De la Lyon pan' la Timi e cale lunga si grea... Promit sa revin cu detalii de pe drum, ca-s muuuulte.
Acum mi-i bine, sint in tara mea, am mancat ciorba de vita cu smantana si nu stiam de ce nu curge apa dimineata la dus. Pai nu curge pentru ca am dat drumul la calda... apa, ea, curge doar in forma ei cea racoritoare.
Si Timi-i la 500km de casa, adica tot atata cat mergeam noi intr-o zi. Da' asa-i de bine, si ma simt acasa si totu-i familiar. Si nu, n-am mai venit la Timi pan'acum. E o stare generala de chill, de zapuseala si nevoie permanenta de "cocacolarececagheata". Si mi se uscase gatul aseara dupa o bericola, asa o fost de buna!
Deci sint bine, sintem bine amandua, Sinzi si cu mine. Dupa the roadtrip of our (so far) life time.

21

La multi ani Nicole.
Maine o duc pe Nicole la Paris. I-am luat belet de tejeveu si pat in celula.
Nu vreaaaaaaaau! Opriti timpul, ma dau jos la prima, pe mine sa ma lasati aici!

Bine, na, exista cateva lucruri pe care mi le-as dori de ziua mea, dar nu's de zis :)

Melo de gala

Am auzit-o azi, ca altfel nu mi-as fi amintit. Sau poate doar mi s-a parut mie ca a fost hitul marii depravari. Pe mine m-a prins. Nu merge decat cu stroboscop si fum. Enjoy!

Gala la rece

Sau cu ce-am ramas eu din povestea asta...

Pai principalul motiv pentru care m-am dus, desi aveam o presimtire ca va fi exact asa cum a fost, era nevoia de multime/foule. Pentru ca in timpul examenelor ma abtinusem de la contacte sociale cu oameni nu-prea-cunoscuti. Si pentru ca am ramas cu o anume frustrare de cand am fost in centru in seara alegerilor. Ok, incerc sa cosmetizez ce s-ar putea numi simplu spirit gregar. As include asta la drepturile omului, dar asta e alta poveste.
Eram curioasa sa-mi vad colegii, aia comunistii, beti si sociabili. Nu prea s-a intamplat. Doar pe cativa i-am simtit "aproape", cu vreo 2 nu mai vorbisem niciodata dar s-au dovedit mai umani decat as fi crezut.
Restul nu si-au dat jos mastile. Prea ocupati cu salvarea si pastrarea bunelor aparente. Hi hi hi, ha ha ha. Tot felul de "bichettes" si "misstinguettes" (caprioare si domnisorele - astea fiind apelative de la fete pentru fete; btw, eu m-am simtit instinctiv jignita cand mi s-a spus prima data "bichette". Mi-a luat ceva timp sa ma lamuresc ca-i de bine) asa, deci, care mai de care mai sprintare, fiecare cu cate o nota exagerata si de prost gust (ma rog, dupa gustul meu) - fie ca era atitudinea excesiv expansiva si isterica, sau aroganta suverana sau pur si simplu scurtimea "shortului" de plaja... da' despre asta nu mai zic ca nu-i frumos.
Cu toate astea, cred ca a fost prima data cand mi-a fost drag de colegii mei. Unii dintre ei nici nu stiau ca nu's frantuzoaica... am luat-o ca pe o insulta :)) Altul m-a intrebat cu titlu de repros ca de ce-am fost asa "discreta" pan'acum.

Acum mi-e bine. Sint in pace cu mine. In principiu am reusit ce mi-am propus (cam orbeste) in septembrie trecut. Am dormit 12 ore si nu mi-e rusine. Si asta nu'nseamna ca ma culc pe victorie! :))

Duios

Bai Flornache...
Tu nu stii ca eu te vad. Te-am vazut si azi, inainte de examen, cand ai bagat capul cu par in ochi pe usa, doar ca sa te convingi ca nu mai e loc de tine la parter. Cu gulerul tau scortos si mapa de carton verde sub brat. Si cand stai cu capul intre umeri pentru ca nu vrei sa atragi atentia. Si cand vorbesti de rasuna amfiteatrul de vocea aia guturala; ma rog, atunci nu te vad, pentru ca tu esti exact deasupra mea, dar te vad cu mintea si cu urechile. Si cand dormi sau casti cu nerusinare in mijlocul cursului, tot cu nerusinare te-as... in fine. Si cand te plimbi cu tigara, te uiti in jos si mustacesti de parc-ai fi tata lor. Stii tu... duios Flornache trecea.
Bai Flornache.

Se inchide cercul

Postul asta deschide o retrospectiva a celor 2 ani in Lyon. E ciudat... incep sa constientizez ca o sa plec. De vreo cateva zile ma tot gandesc cum sa fac sa-mi incapa toate cate am de luat acasa... Sint atatea de zis. Bune si rele, dar toate ale mele trairi si simtiri de aici, din cei 19m² adunate. Se inchide cercul.


Andros: si la Penn cum o sa fie?
Andros: la fel?
Nico: nu, la penn ma duc doar cu stiintele politice
Nico: acolo nu pot sa le fac pe amandoua
Andros: si cu socio ce faci?
Andros: o lasi, banuiesc
Nico: o las un an
Nico: si apoi, mai vad eu, dak am kef sa fac si anul 3
Nico: ..pe undeva
Nico: dar cred k o sa am kef, imi place
Nico: anul asta a fost aiurea k n-am avut timp sa invat pt amandoua kt ar fi trebuit
Andros: aha
Nico: mi-ar placea sa-mi iau un an in care sa fac numai socio, sa am mai putine cursuri, dar sa ma ti calumea de ele si sa citesc
Andros: asta din franta are legatura cu penn, se recunosc una pe alta?
Nico: pai anul de la penn imi e recunoscut aici, si diploma o primesc tot de aici, cu mentiunea k anul 3 l-am facut la o univ "prietena"
Andros: aha, deci teoretic tot facultatea din fr. e cea importanta
Nico: da, k aici imi iau diploma
Andros: am inteles
Andros: bine ca ai avut optiunea de mers la penn.
Andros: adica, te bucuri ca te duci in tara tuturor posibilitatilor?
Nico: nici nu stiu..
Nico: da,in principiu
Andros: gandeste-te ca te duci peste ocean, cu totul alta mentalitate!
Nico: dar sint mult mai realista decat eram inainte sa vin in tara tuturor "libertatilor si egalitatilor"
Andros: eu as fi euforic de dimineata pana seara in fiecare zi
Andros: foarte bine
Nico: pai euforica eram si knd am venit aici... ai vazut si tu k nu e kiar asa
Andros: am vazut
Andros: cred ca si eu as fi fost
Andros: desi nu cred ca as fi fost la fel de incantat de fr. cat de usa
Andros: sau o alta tara din europa
Nico: oricum, de curioasa sint fffffffffffffffffffffffffff curioasa
Andros: ma gandeam eu
Andros: si eu sunt pentru tine
Andros: si nerabdator

Andros: mama, sper sa-ti placa acolo
Andros: o sa fiu calare pe tine!
Andros: si pe blog
Nico: kiar ma gandeam azi sa fac o retrospectiva a celor 2 ani
Nico: sint atatea de zis!
Andros: daca ai timp ....
Nico: nu-mi vine sa cred k plec de aici
Andros: de ce?
Nico: e ciudat... sa stiu k nu ma mai intorc
Andros: te simti stabilita?
Andros: ai prins radacini?
Nico: pana acuma nu, dar acuma cand ma vad pusa in fata faptului implinit...
Nico: tu stii, ma uitam zilele astea asa... la cum arata camera mea
Nico: am tot aici, tot ce-mi trebuie, nu arata deloc a camera provizorie
Nico: kiar dak am tot negat asta pana acum
Andros: foarte bine ca nu arata
Andros: nici nu cred ca ti-ar fi placut sa iti reaminteasca tot timpul ca e provizorie
Andros: omul face locul
Andros: dar daca ramai, care e viitorul?
Nico: nu stiu, nu pot sa prevad mai departe de un an
Nico: asa a fost in ultimii 2 ani
Nico: si nici nu vreau sa stiu ce-o sa fie mai departe
Andros: tu nu simti ca vrei sa pleci de-acolo?
Nico: vreau sa-mi las marja de alegere
Nico: nu neaparat ca vreau... ci ca E TIMPUL sa plec de aici
Andros: sau ca ai stat destul?
Nico: exact
Andros: ce inseamna ca E TIMPUL?
Nico: k am stat destul
Andros: exact
Nico: k dak stateam mai mult incepeam sa prind radacini
Andros: EXACT!!
Nico: tu stii, mi se intampla sa vorbesc cu oameni si sa aud faze de genul.... "aaa, pai dupa ce am stat 4 ani aici, unde sa mai plec?"
Nico: sau... "ce, crezi k pot sa mai plec dupa atata timp?"
Nico: si mi se face frica sa mai stau
Andros: te inteleg
Andros: si a simti ca ai stat destul e la fel cu a vrea sa pleci de acolo, sa te misti
Andros: sa incerci altceva, diferit
Nico: adevarul e ca asta toamna, knd am venit iar la scoala, stiam/simteam ca nu mai vreau/nu o sa mai fiu aici in anul 3
Andros: despre asta vorbeam
Nico: nu stiam ce am de facut, sau cum trebuie sa procedez, nu stiam nici macar unde vreau sa merg, dar simteam cumva ca asta e ultimul an aici
Andros: si asteptam sa se intample ceva
Nico: si ca dak as mai fi stat un an, l-as fi simtit ca pe un esec... esecul de a nu fi reusit sa plec
Andros: da, foarte important asta
Andros: ma bucur ca ai reusit la penn.
Andros: stiu ca ai avut ceva de furca cu incercarile anterioare
Andros: washington/penn. parca erau, nu?
Nico: dap
Nico: pana la urma, cred k e mai bine penn dekt washington
Andros: ma gandesc ca ai simtit-o ca pe un esec faptul ca n-ai reusit cu washington-ul
Nico: mai bine pt mine
Andros: atunci
Nico: asa e
Nico: dar acum stiu k nu e... poate e kestie de carma

Nico: Penn ar fi trebuit sa fie pe lista cu washington, pe locul 2 la alegeri
Andros: aham
Nico: dar n-am trecut-o, din lipsa de timp si kef
Nico: si uite k tot acolo am ajuns

Iata si proba eficientei socratice! 10x Andros!

Holiday mood

The Rolling Stones - Little T & A

Pentru butoaiele in care ne scaldam, cu incredere ca zilele de vara n-au intrat in sac.

BIG shit happened

Problemele cu hardughia s-au succedat in timp scurt. Ultima excursie la service a fost ieri, printr-o fericita intamplare nenea venise la birou sa-si termine contabilitatea de sfarsit/inceput de luna. M-am dus cam c-o falca'n cer si una'n pamant dupa ce abia il luasem de acolo si iar murise. Sa nu mai zic cand am aflat ca nici cooler-ul, nici windows, nici ram-ul nu mai erau de vina acum, ci hardul. Pai cum, dupa ce am platit o caruta de bani pentru un diagnostic asa pe ochi frumosi, astia sa se balbaie de la o zi la alta... Si ca sa-mi demonstreze ca hardul e de vina, l-am pus la calculatorul lor, care avea evident probleme de citire. Am apucat sa vad cateva firmituri de date, dupa care nimic. Si aia a fost! De-atunci nimic, deci nici posibilitate de recuperare...

Calc-ul - mi l-au dat azi resuscitat complet dupa lavaj "cerebral". Mi-au dat si hardul vechi inapoi. Mare mahnire mare. De ceva timp incoace imi tot ziceam ca trebuie sa salvez chestii pe cd-uri sau ceva. Dar na... "Moartea lui Ivan Ilici" - nu ti se poate intampla chiar tie!

Bad karma?