Holiday mood

The Rolling Stones - Little T & A

Pentru butoaiele in care ne scaldam, cu incredere ca zilele de vara n-au intrat in sac.

CPE reloaded

O zi intreaga de emotii, zi istorica, momentul adevarului - 20h00. Sarkozy presedinte.
Si dupa adevar potopul. Potopul de lacrimi in tabara adversa. In centrul Lyonului - place Bellecour - intrarile blocate de dube si camioane cu sirene, mascati cu pusti si masti; oamenii fug. Ma redirectioneaza, n-am voie sa intru cu masina in centru. Miros intepator, inchid geamul si recircul aerul. Gaze lacrimogene. Ma invart de vreo 2 ori in jurul centrului, pana la urma gasesc o straduta pe unde se poate intra. In piata multime de oameni, striga din cand in cand sincronizat... fum pe alocuri, bubuituri... nu stiu daca focuri de avertizare sau grenade sau gaze lacrimogene. Imi fac o cruce mare in forul interior si parchez masina. De la distanta, oameni fug din cand in cand intr-o anumita directie, ca niste curenti intr-o masa mare de oameni. Privesc si nu inteleg exact ce se intampla. E fascinant oricum. Vag sentiment de panica, singura intre oameni furiosi. Un drogat imi cere un foc - imi pare rau, n-am. Oamenii striga si fug in continuare din cand in cand, ii vad de departe... seamana exact cu o turma, fara nici o nota peiorativa.
Pana ma trezesc ca vine turma alerganda exact spre mine. Nu! Nu! Ati gresit directia! Ooook... calm. Ba nu! O sa ma calce in picioare! Ok, fug si eu ca sa nu fac nota discordanta, n-am chef sa ma ia cineva la bani marunti. Valul trece de mine si, si.... Nu! Se indreapta exact spre masina! Fuck... Ok, nu s-a urcat nimeni pe ea. Dar s-au oprit exact langa. Si eu care credeam ca sint destul de departe de miezul evenimentului. Studiez 2 secunde situatia, imi iau inima'n dinti si ma indrept cu incredere spre masina. Cheie si-am taiat-o! Pana nu-si dau astia seama ca n-am numar de Franta, si mai ales ca nu fac parte din categoria saracilor si oropsitilor (masina avand).

Mi-a luat ceva timp sa diger asta. Pe langa panica, adrenalina si tot tacamul, sentimentul de fond era de fapt frustrare ca nu sint in tara mea, ca nu ma pot integra in evenimentul ala (adica sint "hors sujet").

Varianta oficiala:




Jumatate de ora dupa anuntarea rezultatelor oficiale, 50 de oameni si protesteaza contra Sarko. Grupul se mareste, 1000 de tineri socialisti. Scandeaza impotriva "fascistilor", skinheads. La vaporul-restaurant inchiriat de partizanii Sarko pentru petrecere, unul dintre ei e batut si aruncat. In apa. In Rhone. Pubele arzande, sticle sparte, scaune care zboara. Vin jandarmii si disperseaza multimea: lagrimogene. "Franta nu mai exista", "Strada conduce", "Politie peste tot, justitie nicaieri". Scaunele de la Mac-Do gasesc intrebuintari diverse. Sit-in in fata politistilor.

Râsu-plânsului (Crème de la crème 2)

Vaaaaaaaaaaaaai... nici nu stiu cum sa incep a povesti aceasta incantatoare si cu totul neasteptata intamplare.
M-am dus sa (mai) depun niste hartii pentru Penn si m-am intalnit in biroul cu pricina cu viitoarea mea colega de exchange (IEP-ista comunista). Tocmai discuta rezultatul alegerilor cu Barbara, tanti care are grija de noi astia care plecam la Penn. Am cerut voie sa imprim niste kestii si mi-am vazut de treaba. Dar discutia m-a prins usor usor si am avut parte de un regal fara egal dom'le!

Tipa a tinut o pledoarie comunista ca la carte, daca ar fi auzit-o sefii ei probabil ar fi decorat-o cu o secera ceva. Doar ca in mijlocul discursului revoltato-infocat inep sa-i curga lacrimi din ochi... hm, I don't get it. Aaaaaaaaaaaaaa! Plange, doamnelor si domnilor! PLÂNGE pentru ca Sarkozy a iesit presedinte. Uite cum se duce Franta de rapa! Ce ti-e si cu francezii astia, nu-si dau ei seama ca numai comunismul ii poate salva!

A Ha, Ha, Ha!

Discurs demagogic, surd la contra-argumente, cu tonul ala de indoctrinat irecuperabil.

Mai grav mi se pare altceva si de data asta nu-i de ras. Se pare ca in urma cu 5 ani s-au organizat niste alegeri fictive la IEP Lyon (Institut d'Etudes Politiques, un fel de academie, referinta incontestabila in domeniu). Si la alegerile astea fictive, la care alegatori au fost tinerii ucenici politicieni, in turul doi au iesit 2 formatiuni de extrema stanga! LCR (Ligue Communiste Revolutionnaire) si inca una de nu mai stiu cum ii zice. Desigur, toate astea relatate de acelasi personaj, cu mandrie si emfaza. Pai mie mi se strange pielea-n spate cand aud asa ceva.

In ograda vecinului... de Uniune

Vorbeam despre gandirea profound dihotomica… acum imi dau seama de unde vine – vine de la cei 50 de ani de Comunism. De la jumatatea de secol in care romanii n-au cunoscut decat partea paroxistica a politicii, dincolo de comunism nimic, totul inainte de. Pai de unde sa aiba romanii nuante atunci ? Si de ce ne miram ca alegatorul de rand voteaza dupa cum ii dicteaza INIMA si nu ratiunea. Leader-ii carismatici vor avea mereu un public garantat in Romania. Si spun « carismatic » in sensul rau, evident, pentru ca iti trebuie ceva mai mult decat carisma ca sa conduci o tara. Nu e un atac la adresa lui Basescu. Toti au fost carismatici in felul lor si pentru publicul lor (care s-a intamplat sa fie si cel mai numeros) – Iliescu, Constantinescu etc.

Francezii in schimb nu. De 200 de ani o tot intorc cand pe fata cand pe dos, mai calca in strachini dar macar au invatat cu ce se mananca viata politica. Uita-te la Sarkozy si zi-mi ce vezi. E carismatic ? Nu. E hidos, nu stie sa zambeasca, face eforturi vizibile ca sa para simpatic dar majoritatea grimaselor pe care le face cand se exprima il tradeaza. Si totusi… Programul lui e coerent, « inradacinat » economic. Francezii percep campania electorala de la televizor cu ochii inchisi cu « doua boxe si volumul dat la maxim » ?

Ai putea avea impresia ca romanii percep campaniile electorale cu televizorul pe « mute ». Si mai ales trebuie sa fie ori alba ori neagra. Nu exista calede mijloc. Pai nu… N-a existat cale de mijloc timp de 50 de ani. Sub comunism orice era mai bun decat comunismul. De unde sa invete poporul sa judece cu finete ?... Ma urmariti ? E vorba de niste deprinderi culturale la care noi avem carente.

Francezii sint pasionati de politica. Toti. Si daca vreo unul spune ca nu-i place politica, tot stie sa-ti spuna de ce voteaza ce voteaza. E vorba de responsabilitate. Ei asta fac de ceva vreme incoace – politica. In contextul asta de efervescenta civica am trait discursul lui Basescu in Spania ca pe un shoc. Soc fata de campania electorala pe care o « patesc » de ceva vreme incoace aici. Cu imaginile proaspete din ambele parti comparatia se impune si e evidenta. Iti trebuie finete ca sa votezi Sarkozy cand esti platit la SMIC (salar minim pe economie); ca sa treci dincolo de aparente si sa judeci validitatea programelor propuse.

Cu rotile!

Calc-ul meu sta pe doua pixuri. Ca sa raceasca mai bine cooler-ul si sa nu suprasolocitam device-urile cele noi. Pixurile sint din alea cu circumferinta hexagonala, dar tot mi se plimba calc-ul pe masa. Acuma na, suflu si-n iaurt.

Crème de la crème

Ieri s-au intalnit sa se confrunte; prima dezbatere publica intre cei doi candidati la turul 2, din 1995 incoace. Moment mult asteptat si comentat, transmis de majoritatea televiziunilor de profil. Miza era mare, Sego a tot insistat, Sarko a cedat pana la urma si a acceptat. S-au tras la sorti locurile in platou, Sego la stanga si Sarko la dreapta :) Timpii de vorbire au fost cronometrati, chiar daca Sarko a renuntat la 3 minute - gest profund simbolic, aluzie la calitatea discursului fata de cantitate.

Miza era mare mai ales pentru ca Sego e femeie, si orice agresivitate politica din partea lui Sarko ar fi putut fi interpretata ca misoginism. Situatie delicata; discutia a fost moderata de un moderator si o moderatoare.

Daca pana acum mai aveam dubii despre tactul lui Royal, acum m-am lamurit. A facut impresie de isterica imatura, raspunsuri in 2 peri de genul "nu sint nervoasa, sint enervata". Ton de lamentatie si, mi s-a parut mie, putina lipsa de respect fata de opozant. De multe ori am avut impresia ca il intrerupe doar de dragul de a nu-l lasa sa vorbeasca, afirmatii redundante si fara prea mult suport concret. Tonul general a fost de acuza defensiva, de aratat cu degetul. Intr-adevar, a facut exact ce se astepta de la ea, tinand cont ca toata stanga s-a unit impotriva lui Sarko, dar fara vreun acord in ce priveste planul politic. Dusmanul comun functioneaza mereu ca liant. Parca-i si vedeam pe istericii de la sindicatul studentesc care vorbesc de dragul de a se auzi vorbind. E important sa fii revoltat, enervat, revolutionar. Pe mine nu m-a convins.

Cat despre Sarko, a fost pus intr-o situatie delicata, nu si-a permis atacuri directe fata de adversar, dar le-a taxat acid pe ale ei, pentru cine a avut urechi de auzit.

Saptamana trecuta auzeam niste discutii revoltate despre "cum e posibil ca niste studenti sa fi votat Sarko???". Batalia e castigata dinainte pentru oamenii de stanga, ei oricum n-o sa-si skimbe votul din vanitate, spirit de turma si altele. Pacat ca Sarko a fost uneori prea subtil pentru genul asta de oameni.

Socio:

Totusi nu pot sa nu fiu de acord cu planul de pensii propus de Sego (desi nu stiu pe ce artificii economice se bazeaza ca sa-l finanteze). Sa ma explic. Muncitorii si inginerii ies la pensie la aceeasi varsta. Proportional, munictorii cotizeaza mai mult la pensii pentru ca au salariile mai mici. Problema e ca muncitorii si inginerii n-au aceeasi speranta de viata! Deci dupa ce au cotizat o viata intreaga si au muncit in conditii de risc, muncitorii nu prea apuca sa se bucure de pensie pentru ca mor repede. Mor repede din cauza stilului de viata si de munca. Inginerii cotizeaza mai putin (pentru ca, proportional, au salarii mai mari) si profita mai mult de banii publici de pensie pentru ca mor tarziu. Mor tarziu pentru ca au dus o viata sanatoasa, pentru ca au avut bani. Diferenta de speranta de viata intre cele doua categorii e de 7 ani... Inginerii au cu 7 ani mai mult timp sa consume banii statului la care au cotizat impreuna cu muncitorii. Se impune deci o evaluare a gradului de risc al muncii si o ajustare conforma a pensiei.

In alta ordine de idei, programele celor 2 difera fundamental la nivel ideologic: Sego vrea egalitate de fapt, adica la uniformizeze activ inegalitatile sociale, sa ia de la unii si sa dea la altii. Sarko vrea egalitate de drept, adica egalitate de sanse.
In Franta exista someri de profesie, nu e gluma. Au tot felul de strategii ca sa nu-si gaseasca de lucru (desi statul ii supravegheaza si ii cheama periodic la reorientari si alte alea), pentru ca e mai rentabil sa traiesti din somaj (banii publici) decat sa muncesti 8 ore pe zi pentru un salar cu putin mai mare decat alocatia de somaj. A vous de juger.

BIG shit happened

Problemele cu hardughia s-au succedat in timp scurt. Ultima excursie la service a fost ieri, printr-o fericita intamplare nenea venise la birou sa-si termine contabilitatea de sfarsit/inceput de luna. M-am dus cam c-o falca'n cer si una'n pamant dupa ce abia il luasem de acolo si iar murise. Sa nu mai zic cand am aflat ca nici cooler-ul, nici windows, nici ram-ul nu mai erau de vina acum, ci hardul. Pai cum, dupa ce am platit o caruta de bani pentru un diagnostic asa pe ochi frumosi, astia sa se balbaie de la o zi la alta... Si ca sa-mi demonstreze ca hardul e de vina, l-am pus la calculatorul lor, care avea evident probleme de citire. Am apucat sa vad cateva firmituri de date, dupa care nimic. Si aia a fost! De-atunci nimic, deci nici posibilitate de recuperare...

Calc-ul - mi l-au dat azi resuscitat complet dupa lavaj "cerebral". Mi-au dat si hardul vechi inapoi. Mare mahnire mare. De ceva timp incoace imi tot ziceam ca trebuie sa salvez chestii pe cd-uri sau ceva. Dar na... "Moartea lui Ivan Ilici" - nu ti se poate intampla chiar tie!

Bad karma?