Contratimpi

Duminica dimineata am ratat rata de "Les 2 Alpes"; am luat-o pe urmatoarea, pentru Chamrousse, dupa multe negocieri intre trebuie neaparat sa mergem la Les deux Alpes dar vrem sa skiem cat mai repede. In contratimpul dintre cele doua cafea in Grenoble pustiu duminica dimineata; totusi oamenii venisera la 8h30, duminica, sa citeasca ziarul la cafenea!!! Sooo french!
Apoi situatia in sine prezenta un oarece decalaj, schi, zapada, sfarsitul lui martie. Nu mai simtisem zapada sub schiuri de doi ani.
Am alunecat cu mintea si corpul pe dealul ala toata ziua. Pana la ultima urcare, care n-a mai fost sa fie. Oprisera telescaunul, era tarziu. Asa ca am luat-o "la clapar" spre Chamrousse-de-din-vale, unde venea rata. Si skiurile alea care tot cadeau de pe umar... somehow m-am simtit ca Jesus.

Dar contratimpii sint frumosi. Dau savoare. Asa ca la ragga sau salsa :)

Bubbles

Poetic, asa, Grenoble. Cumva imi amintea de Parfumul lui Suskind. Auster si intens; cufundat in munti ca o fortareata; dens. Munti inalti, un' te uiti tot de ei dai. Si munti ciudati; flash back cu toate orele de gografie a lu' Caraman, care ne explica geneza prin cutare sau cum o fi ea.
Mai uman decat Lyon. Lyon e excesiv de urban, cu tot urbanismul lui "prietenos".
Dincolo de asta, am reinnodat cu selful calator(cf. Starea naturala). Stil de viata mai mult decat moft cultural. Aseara, in Arizona Dream, cineva spunea ca toti ne transformam in parintii nostri, involuntar. Tata e mandru ca sintem amandoi niste calatori. Pe mine ma ingrijoreaza un pic. Sper sa-mi gasesc un loc intre locuri. Deocamdata se pare ca e un viciu. Nu e neaparat locul in sine care conteaza ci starea (naturala in ultima vreme) de a fi "pe drum" (nu pe drumuri!). Te descopera pe tine tie.

Da. Si bulele. Si ele sint poetice, tot de Suskind imi amintesc, ca niste bule de sapun. Sau de boaba de strugure a lui Eliade. Cand a intrat el in camera cu perdele verzi prin care intra soarele si se simtea ca intr-o boaba de strugure. Ce frumos!

Photo credits Caliap®

Quintette à vent

Adica o formatie de instrumente de suflat pentru muzica de camera. Concert scurt si cuprinzator, la propriu; trecand prin Haydn, Franz Danzi si Anton Reicha am « auzit » un pic din istoria acestui tip de concert.

Surpriza mare a fost ca s-a tinut intr-un loc in care nu credeam sa ajung vreodata : ultimul etaj (12) al Operei din Lyon. Controversata prelungire spre zenit a vechii cladiri ofera una din cele mai faine senzatii spatiale: acoperita cu sticla si inaltata mult deasupra Lyonului, te face sa te simti ca intr-un cocoon, intre cer si pamant, sau ca pe covorul lui Alladin, gata sa survolezi Presqu’île.

Berze

Si acum ceva despre oras. E dispus concentric in jurul unei insule centrale inconjurata de canalele Rinului. Extaziant dupa unghiurile drepte ale Lyonului si dispozitia liniar gradata. Stilul arhitectural aduce a fairy-tale si asta pentru ca nu prea exista ungiuri perfect drepte ; structura de lemn specific alsaciana se curbeaza in timp. Insesizabil la prima vedere, dar efectul e puternic. Se pare ca vechii alsacieni duceau o viata indestulata in casele astea strambe.

Foarte mare concentratie de institutii europene pe cap de locuitor. Motivul ar putea fi : proiectul UE s-a nascut in principiu din dorinta de a impiedica orice alt conflict intre Franta si Germania, dupa 2RM. La inceput au mutualizat productia de otel si carbune, ceea ce a facut imposibila dezvoltarea unei masini de razboi independente fata de cealalta tara. Strasbourg a picat la mijloc, mai ales ca mult timp a fost marul discordiei intre francezi si nemtzi.

Mda, si simbolul orasului e barza J imi pare rau, nu stiu sa va spun de ce.

Mai multe nu prea stiu… n-am avut timp. Poate data viitoare.

Honorable colleagues,

Strasbourg de data asta.

Mai exact doar hotel - parlament european – bar/bere in primele zile. Ma gândesc că e totuşi reprezentativ pentru viaţa multor oameni care vin la Strasbourg pentru atracţiile politice. Joi însa mi-am luat ziua liberã si m-am rãtãcit voios şi voit pe straduţele oraşului vechi impreuna cu Merel, cea mai faina olandeza din cate cunosc! (nu mai mult de 5 :P )

Am simulat, împreunã cu alţi 160 de oameni, felul în care se iau deciziile in UE; n-o sã intru in detalii tehnice. Am învãţat aşa:

• cum funcţioneaza instituţiile europene; probabil n-as fi avut niciodata rabdare sa invat pe de rost lucrurile astea din carti. Acum stiu exact cine si cand voteaza, pentru ce si ce implicatie are asta. Foarte util pentru examenul de institutii europene din iunie.
• ca activitatile de lobby (sau trafic de influenta ca sa fim rautaciosi) au nu doar un o pondere destul de mare in rezultatul dezbaterilor, ci ca ele sint vitale procesului decizional. Asta se numeste soft skill; practic organizatorii ne-au plonjat in mediul asta si pana la urma lobby-ul a venit de la sine.
• orice ocazie e buna pentru lobby. Nu degeaba n-a lipsit nimeni de la party-urile din fiecare seara, chiar daca a doua zi o luam de la capat la 7 dimineata.
• berea este „lingua franca” intre culturi, uneste oamenii si „lubrifiaza” lobby-ul
• odihna activa chiar functioneaza; socializare ne-formala, alcooliceasca after work
• poti sa fii critic, acid, ironic, amuzant in limbaj formal, in plenul parlamentului si e cu atat mai haios
• exista si francezi care vorbesc engleza!!! (asta nu inseamna ca sint mai putin socialisti, sa nu ne facem iluzii)
• „tarte flambee” e mult mai buna la gust pe cat ar putea parea la prima vedere
• si nu in ultimul rand, cum sa te orientezi in strasbourg

Toate astea indirect, prin practica. Non-formal education, tata! + bonus:

• olandezii nu fumeaza chiar asa de mult si oricum e mai scump la ei decat in alte tari.

Ritmul a fost infernal, cam 5 ore de somn pe noapte si atentie continua pe timp de zi. Martea cand am 6 cursuri nu ajung asa de obosita acasa, asta pentru ca instinctul de conservare ma de-conecteaza din cand in cand de la munca scolara si ma trimite printre perne imaginare in timpul cursurilor. La Strasbourg n-am avut parte de asa ceva, se pare ca motivatia inconstienta a fost mai puternica decat oboseala fizica acumulata.

Drum lung cu trenul, printre munti si vai; motzait confortabil si amintiri din copilaria mea onesteana, respectiv braileana a Irinei. Cu ea m-am intalnit in tren, plecam si ne intreptam spre acelasi loc. O intalnire cu doi pusti fermecatori de 5 si 6 ani cu care am avut niste discutii foarte serioase despre ce inseamna sa fii batran. Totu-i relativ, desigur :)

mai multe poze cu oameni si locuri

starea naturala

geneva-lyon, iunie 2006

L-am vazut!

Statea cuminte in rand cu ceilalti. Doar obrajii i se inrosisera de multe multe flori. Ce faci tu, micule? Te-ai cam grabit, ha? Las' c-o sa vina si randul celorlalti. Acum il vad de pe geam, e acolo doar pentru mine, stiu eu! Numai mie mi-a suflat niste primavara, asa, ca sa nu uit unde-am ramas in toata valtoarea asta de viata. E martzisorul meu; primul copac inflorit pe care-l vad anul asta. Mereu ca prima data :)