C'est le bordel chez moi

Astazi sinele a iesit la iveala cu alte 2 acte ratate, astfel ca am vorbit despre relatii sexuale in loc de relatii sociale si am scris indiferenta in loc de diferenta, toate in contextul academic al stiintelor sociale dauphinoise.

Despre nevoia de a testa limite

in timp ce societatea ne impune constrangeri din ce in ce mai puternice si mai subtile spre a nu devia de la media social acceptata, cand pe la spate fiecare viseaza sa ajunga la limite, ale lui, ale altuia, ale sistemului. Frica de risc nu e constructiva.
For all I know, de cateva zile sint anumite limite care ma bantuie si asa as vrea sa le testez, dar asa nu indraznesc..

Focus

Tu poti sa faci asa?
Eu pot sa vad asa cand vreau, fara focus adica. E o abilitate pe care o am de cand ma stiu. Cand eram mica imi placea sa maresc luminile cu ochii.
In ultima vreme nu prea m-am mai jucat cu focusul. Dar mi-am amintit si e fun.

Facebook recommended I become friends with my mom

In conditiile in care eu si mama nu avem acelasi nume.. Nici nu stiam ca mama are cont de FB :))
Nu sint convinsa ca e o idee buna totusi.

am vazut twilight

si m-am amuzat de felul in care bella se uita chiorash, are un fel de strabism de fiecare data cand se uita in ochii lui eduard. si si eduard se uita chiorash la bella. desigur, asta pentru a da mai multa "profunzime" privirii. m-am amuzat de culoarea albastra pe care o au unele personaje, de parca ceva a fost in neregula la developare. si de faptul ca printre toti vinetziii, au adus si un negru pentru anti-discriminare. si de felul in care bella si eduard, de fiecare data cand isi vorbesc, sufera cu o grimasa caraghioasa de parca ar fi pe tron. si de faptul ca toata tensiunea filmului e construita dupa tipare sexuale, e ca un coitus interruptus de la cap la coada.
cu toate astea.. arrrggghhhh! :D ain't he a sexy!
suficient incat, a doua zi, sa vreau sa vad si celalalt episod. insa - dezamagire - it wasn't all about eduard anymore.. asa ca am avut senzatia, dupa primul film, ca am vazut o ora jumate din al doilea degeaba. jake nu e nici pe departe un inlocuitor pentru eduard. si btw, bella nu mai e albastra in al doilea film.
scena cu baseball intre vampiri a fost cea mai buna :) here it is

Un clasic

Expat's dilemma

Ok, am cautat si NU am gasit impresii pertinente despre stagiile din Romania. Asa ca o sa scriu eu ce stiu deocamdata si ce ma framanta, sperand sa primesc niste puncte de vedere ajutatoare, eventual bazate pe experiente.

Tanara expat' absolventa si in curs de absolvire cauta stagiu interesant si motivant in capitala de bastina, oras al tuturor posibilitatilor, fara experienta la fata locului. Trimite aplicatii din proprie initiativa la firme mai mult sau mai putin renumite, merge la interviuri si ramane cu 2 variante short-listed:

- mega-agentia, premiata si recunoscuta, printre primele brand-uri de advertising readily available in mintea oricarui (ne)cunoscator, prezenta pe toate pietele concurentiale din lume, cu rezultate si impact vizibile cu ochiul liber. Stagiu neplatit, remunerat doar cu numele agentiei pe CV.

- agentia de apartament, cu imagine mai mare decat este de fapt, cu oameni tineri si pragmatici, cu scrumiere in birou. Stagiu platit la nivel new-entry.

As vrea sa stiu in ce masura, intr-o agentie mare, un stagiar chiar apuca sa puna osul la treaba, la treburi decente adica, si cat se sinchisesc mai marii de el. Ca la agentia mica m-am lamurit ca, vrei nu vrei, e de treaba si riscul statului degeaba e scos din schema.

Stagiara aspiranta vrea sa invete lucruri utile si sa se lamureasca daca, mai devreme sau mai tarziu, e rost de venit inapoi in tara si de ce si cum. Si mai vrea sa stie daca se pot face bani din publicitate si daca-i place sa lucreze in afaceri dintr-astea. Prea multe pretentii?

Aspiranta crede ca oricat ar fi de greu numele agentiei mari, un stagiu neplatit fara sanse reale de angajare la sfarsit (pentru ca imposibilitate de ramanere la fata locului pe timp indelungat) nu merita. Adica un stagiu neplatit li se ofera si studentilor autohtoni, si, fara a fi obraznica, investitia in studii in strainatate nu e de ici de colo. Investitia asta e a mea in termeni de timp si efort, a altora in termeni de bani. Iar studentii autohtoni nu cred ca au apucat sa lucreze pe cazuri concrete de marketing, in care stii care a fost bugetul Starbucks pentru nushce campanie, unde au dat gres, cum ar face ei a doua oara si, mai ales, cum ai face tu in locul lor. Adica, in afara de motivatie si entuziasm, stagiara aspiranta mai vine si cu oareshce competente de care ai nevoie (si atunci platesti) sau n-ai nevoie (si atunci iti iei stagiar de la SNSPA). Sa nu mai vorbim de munca in sine, oricare ar fi ea. Pana la urma, munca trebuie platita, chiar si simbolic, nu? Prea multe pretentii?

Pe de alta parte, daca tot vin in tara de la capatul lumii, despre care probabil ca americanii nu stiu pe ce continent e, macar mega-compania e recunoscuta peste tot in lume.

Si pe de alta parte, compania de apartament e muult mai friendly decat wanna-be-ii cool si juicy, si mai si plateste corect.

Acum problema se pune in felul urmator:
- n-am negociat salariu la interviu cu mega-compania, pentru ca nu stiam de pe ce termeni negociez si pentru ca oferta platita a venit dupa aceea.
- intre timp, munca voluntara incepe sa sune a exploatare.

DECI: in ce masura e "nesimtit" sa ceri un salariu simbolic ulterior interviului, pretextand o oferta mai buna + neramanere in companie dupa stagiu + competente competitiv mai bune decat ale altora + diploma in mana (spre deosebire de studenti necalificati inca) + munca efectiva, fara sa invocam experienta internationala (asta mi s-ar parea si mie nesimtit)?

Tanara expat' s-ar bucura de niste pareri obiective cu radacini in realitate. Realitatea autohtona, ca la capitolul asta sta prost. Daca stie cineva (fosti) stagiari in publicitate in romania, send'em to me!

de circumstante

Nu mai pot. Iar m-apuca nervii capului. E vorba tot de sistemul francez. Asa... poate uitasem de ce am plecat anul trecut. Pai de ce sa uit? Nu-i frumos.

Nici nu stiu cu ce sa incep... pentru ca am refulat multe de la inceputul anului. Ma gandeam asa, ca in sfarsit am dat peste niste oameni mai buni, ca poate o sa fie bine. Buni nu neaparat fata de mine... asa in general. Si treceam cu vederea micile rautati pe care le vedeam in jurul meu, poate e doar o exceptie. Oamenii astia nu se iubesc. Nu iubesc. Nu cred ca au iubit ceva vreodata, nu cred ca stiu cum se face. Poate doar li s-a parut, cand de fapt era vorba de patima, dependenta, si-au confundat propriile dorinte cu niste idealuri cool sau mai stiu eu ce alt fel de falsa iubire. In sensul ca nu-si iubesc aproapele.

Am in clasa un grup care nu face decat sa critice si sa-si bata joc. Mai cu seama de un coleg de-al meu care nu corespunde trendului, dar care mi se pare omul cel mai lucid si coerent din clasa. Si omul asta pune intrebari la ore... foarte frumos. Nici eu nu le ascult tot timpul, si mie imi intrerup cursul, dar imi zic ca pana la urma omul asta face ceea ce ar trebui sa facem toti - incearca o intelegere a lumii un pic mai profunda decat ceilalti.
Ma rog. Politica gloatei e sa-i dai in cap aluia care incearca sa se ridice. Ca toti tre sa fim egali. Si daca nu sintem toti destepti, atunci sa fim toti prosti.
Si vin astia cu macul la scoala si se dau pe net in ore, asculta muzica si vorbesc tare. E naspa daca stau in spatele tau, ca nu mai intelegi nimic din curs. Dar lasa, ei sint cool. Si pana la urma nu asta e problema. Azi insa m-am minunat mai tare ca intotdeauna. Timp de 3 ore, la curs, astia n-au facut nimic. Dormeau, nu cu nerusinare, ci cu emfaza. Adica, vezi, eu sint obosit, n-am dormit prea mult, eventual sint mahmur. Pai de ce mai vin la curs? Pai ca sa ne arate cat de mahmuri si cooli sint ei. Hai maaa... Apoi se trezeste unu' ca n-are cursurile. Unu din astia care VINE la curs dar e prea ocupat sa se dea cool ca sa-si mai noteze ceva in mac-ul lui pe care-l cara constiincios zi de zi doar ca sa asculte muzica in ore.
Deci cata dragoste sa ai pentru astia? Adica chiar am ramas perplexa cand mi-a cerut unu' sa-i trimit cursul ala si ala si alalalt la adresa cutare. Fiind vorba de cursul pe tot semestul, nu de cursul de joia trecuta sau mai stiu eu ce. pur si simplu nu stiam cum sa-i zic ce aveam de zis asa ca nu i-am zis nimic. vreo saptamana.
Si faza e ca astia nici macar ei intre ei nu se iubesc. E doar o solidaritate de circumstante.
Si cand m-am mai uitat si in dreapta mea si am vazut-o pe colega ca-si deseneaza cursurile cu creioane colorate in anul 3 de facultate mi s-a facut asa rau dintr-o data.
Era un curs despre sociologie educationala. Si vorbeam despre metodele de invatare a scrierii si cititului limbii franceze pentru micii francezi. Ei au doua metode:
- una veche, "globala": invata cuvintele intregi pe de rost (sa le scrie si sa le citeasca)
- una noua, "silabica": invata sa scrie si sa citeasca silabe si apoi le combina in cuvinte.
problema cu asta silabica e ca in limba franceza exista o sumedenie de silabe care se pronunta la fel dar se scriu foaarte diferit in cuvinte. pai normal ca nu stiu sa scrie. Ca atata s-au mai scarpinat pedagogii cu mana dreapta pana la urechea stanga pana au scos un caca de metoda. De ce dracul nu invata intai literele, apoi sunetele. Cum invatam noi che chi ghe ghi. Fonetic. Ca si franceza am invatat-o la fel. fonetic. sunetul cutare se scrie in cutare fel. ou se citeste [u].
Iar ooof.

In fine. Oamenii astia nu se iubesc intre ei. Nici macar liberalii cu liberalii sau comunistii cu comunistii. De la unii la altii am inteles ca nu exista sanse. Cand mi-a zis Paul anul trecut ca lumea nu se indragosteste la Paris m-am minunat. Ca ma miram cum de e unul virgin. Ca na... e simpatic el asa, si nu e prost si nici urat. Cum de? Pai ca el nu vrea decat cu dragoste. Ok. Foarte frumos. Dar cum n-ai sanse sa te indragostesti la Paris, mai ales cand ai pretentii... Ca toata lumea are pretentii, si toata lumea se crede mai bun decat ceilalti. Cum, atunci, sa te indragostesti? Asa ca principiu.

Mare pacat. Pacat, ca la prima vedere n-ai zice. Oamenii astia pastreaza aparentele de-o viata. Viata aia a lor de 20 de ani. Si eu fac la fel de multe ori, ca am impresia ca oricum n-ar intelege daca le-as arata o apreciere sincera. Li s-ar parea ciudat. Si uite de asta nu mai pot. Si mi se face lehamite de pastrat aparente.